My psycho girl

Capitolul 38

Pov. Sarah

Carlos:Hei, trezește-te, mă auzi.
Sarah:Mmmm.

Deschid ochii și văd că sunt pe bancheta din spate a unei mașini, C stă pe locul șoferului și se uită la mine prin oglinda retrovizoare.

Sarah:Ai venit!
Carlos:Normal, ce credeai, vrei apă.
Sarah:Da, am gatul uscat.
Carlos:Aud, vezi că e lângă tine, pe banchetă, poți să o deschizi?
Sarah:Prostule.

Apuc sticla și mă chinui puțin înainte să o deschid, beau cu poftă de parcă ar fi ceva nemaivăzut și o pun la loc.

Sarah:Îmi bubuie capul, ce naiba s-a întâmplat?
Carlos:Habar nu am, începusei să vezi chestii să țipi, bine, tu mereu țipi, să ne lovești, bine, făceai și asta, dar mai rău, iar după te-am dus la spital și te-au internat, tipa aia, permitena ta a stat mai mult cu tine, am venit de mai multe ori, dar dormeai, iar acum m-ai sunat și nici eu nu înțeleg mare lucru. Oricum fata a plecat.

Cad pe gânduri și încep să realizez tot ce s-a întâmplat, deși mi se pare imposibil, deși sunt dezamăgită de naivitatea mea, frânturi din amintirile mele de la spital au fost puse cap la cap în visul meu complex. Dar ce treabă să aibă Alejandro cu toate, să încerce subconștientul meu să mă avertizeze de ceva? Iar Nick, oare el ce face.

C mă ajută să ies din mașină și mă conduce în casa lui. Mă așez pe canapea și îmi închid ochii.

Carlos:Voi suna un doctor să vină să te vadă, nu arăți prea bine, ok?
Sarah:Tot ce vreau acum e o baie caldă și puțină odihnă dacă se poate.
Carlos:Trimit pe cineva să te ajute.
Sarah:Pe cine?
Carlos:O prietenă, Angel, vino puțin. Strigă el înspre etaj.
Angel:Carlos, ai venit! Ce mă bucur, tu trebuie să fi Sarah, ești bine?
Sarah:Da,da, nu îți face griji.
Carlos:O poți ajuta să meargă în camera pentru oaspeți și să își pregătească baia, dacă nu te deranjează, te rog.
Angel:Sigur, vino după mine, ai nevoie de ajutor?
Sarah:Mă descurc. Spun puțin amețită.

Îmi iau un timp scurt să mă ridic și o pornesc cu Angel lângă mine spre etaj.
Picioare îmi tremură și gresia rece nu mă ajută prea tare. Fata are o față confuză de când m-a văzut, dar nu mi-a spus nimic.

Angel:Uite, așează-te pe scaunul ăsta și eu intru să pornesc apa. Merg să îți aduc ceva de îmbrăcat de la mine și câteva prosoape.
Sarah:Locuiești aici?
Angel:Ou, mda, de ce?
Sarah:Nimic, nu știam, atât.

Îmi întorc privirea spre camera, este foarte luminoasă, ferestrele sunt mari, din sticlă și au priveliște spre piscina din curte. Draperiile cad în valuri pe podea, au un model interesant, orice e mai interesant acum decât să mă gândesc la durerea ascuțită din pântecele meu.

Angel:Cred că este numai bună apa, ai tot ce îți trebuie în baie, aici sunt prosoapele și de îmbrăcat ți-am adus o pereche de colanți și un tricou lejer.

Sarah:Mulțumesc. Spun și îi zâmbesc.

Intru și închid ușa în urma mea, mă uit în oglindă și înțeleg de ce era atât de surprinsă, cămașă de spital pe care o port este ruptă în unele locuri și foarte murdară, pete uscate de sânge sunt imprimate pe zona abdominală și pe spatele rochiei. Pe picioarele mele pot vedea urme uscate de sânge. Mă cutremur la gândul că am fost închisă într-un beci plin de rozătoare și cel mai probabil cadavre. Iar în ciuda acestor lucruri, deja oribile, natura feminină nu mi-a dat pace. De aici și durerile pe care le simt în josul spatelui. Fața mea e murdară, iar părul este încâlcit. Intru în cada și trec cu un burete peste corpul meu, apa prinde repede o culoare pământie, ies din cadă și las apa să se scurgă. Îmi spăl părul și corpul cu grijă, după care mă îmbrac cu hainele aduse.