Ca într-un film de dragoste

6

Am mai luat o îmbucătură din sandviș și mi-am amintit brusc cum șnițelele mele au ajuns la gunoi săptămâna trecută.
Astăzi este singura mea zi liberă din săptămână, așa că m-am gândit să mă mai relaxez printr-un dans scurt.
Pot spune că mișcările pe care le execut vorbesc pentru mine și mă ajută să mă eliberez. Mă împrietenesc pe parcurs cu tot corpul, ca la final să îl redescopăr din nou și din nou. Pentru mine, care nu mă pot clasa singură la un nivel anume, nu știu cât de bune sau rele sunt mișcările pe care le execut, așa că doar mă las ghidată de instinct.
Am dat televizorul pe muzică și doar am lăsat-o să pună stăpânire pe mine. Dar, din cauza faptului că nu am mai dansat de mult, m-a prins o febră musculară ușoară.
M-am întins pe jos transpirată, odată ce m-am oprit din dansat. Ce mult mi-ar plăcea ca visul meu să devină realitate. Dar mai e foarte mult până atunci. A trecut o veșnicie și de când am jucat în vreo scenetă, iar de dansat am timp atât de rar. E trist.
M-am decis să o sun pe Risa pentru a ieși pe afară. Am avut noroc că voia să mă întrebe același lucru și ne-am întâlnit la o cafenea mai retrasă.
- A venit la ușa ta? Întreabă aceasta șocată, după ce-i povestesc ce pățisem cu Joe. Chiar nu are scrupule.
- Nu, și nu e tot. Era extrem de beat, cred că a stat lângă ușă o groază.
- Chiar ești foarte ghinionistă uneori.
Surâd. Știam și eu asta, dar preferam să mă gândesc că totul se va remedia într-un final.
Prietena mea a rămas brusc nemișcată, și nu de faptul că într-un final ne-au ajuns băuturile. M-am uitat în direcția la care se uita și acolo era Joe, însoțit de prietenul său din copilărie. Tocmai a intrat pe ușă și se îndreaptă spre noi. Dacă m-a văzut?
Nu știu ce să fac mai repede, așa că mă las să alunec pe canapea până ajung sub masă.
- Ce faci? Mă întreabă prietena mea confuză.
- Îmi vine să plâng și totodată nu vreau să mă vadă, îi șoptesc. Comportă-te normal și mergi să le spui celor de la casă că ne amânăm comanda.
Nu zic bine asta, și observ niște încălțări care se apropiau de masă ca apoi să realizez că ne-au fost aduse băuturile.
- La naiba, spun și fără să vreau dau cu capul de masă. Asta mă face să plâng mai tare.
Chiar nu pot avea liniște în viața asta?
- Olivia, au venit băuturile, ridică-te.
- Să mă vadă? Nici nu mă gândesc, o zic printre suspine.
- Nu mai plânge și ia ăștia, îmi întinde pe sub masă o pereche de ochelari.
De parcă el nu m-a văzut până acum cu ochelari.
- Nu va merge, îi spun și aud cum de-o dată se lasă liniștea.
- Mi se părea că te cunosc de undeva. Ce faci pe aici?
Odată ce i-am văzut pantofii individului care vorbea, am dat cu capul de masă iar și am suspinat fără să vreau.
Fața mea plânsă cu ochelari tocmai s-a strâmbat la vederea lui Joe, care mă privea nedumerit.
- Ce cauți sub masă? Chiar ești o figură, spune, dar eu ies și îl dau la o parte din calea mea.
Dau să fug spre ieșire, dar acesta mă apucă de mână. În ce film prost m-a încadrat universul de mă tot apucă oamenii de braț?
- Lasă-mă, spun și o observ pe prietena mea cum se ridică și se ia de el.
Îmi smucesc până la urmă mâna și o iau la fugă din local. Deja simțeam cum mi s-a întins rimelul și știam sigur că sunt urmărită.
În încercarea mea de a mă șterge la ochi și de a alerga în același timp, m-am ciocnit de cineva și am căzut pe jos, la fel și ochelarii mei.
- Uită-te pe unde mergi, spun rapid și individul mă ajută să mă ridic.
- Nepoata regizorului?
Asta-mi lipsea. Mă ciocnisem de Shin, care era lângă o fată ce mă privea amuzată, iar Joe mă prindea din urmă.
Am continuat să fug, dar m-am oprit la un metru depărtare, căci nu mai auzeam pași din spate.
- Cine ești tu? Dă-mi drumul imediat!
- Care e problema? De ce o urmărești? Spune actorul, în timp ce îl ține pe Joe de braț. Dacă îți este datoare cu ceva, te pot plăti eu.
Acum s-a ajuns prea departe. Mi-am șters rapid fața și am mers acolo să rezolv problema. Niciodată nu m-am simțit mai curajoasă ca acum.
- Dă-mi drumul, urlă Joe și își smucește mâna din strânsoarea lui Shin.
- Hai să mergem, fata cu care e acesta tot îl trage de mânecă speriată.
Bine Joe, înțeleg să bagi spaima în mine, dar nu o poți face și cu ceilalți. Nu te voi lăsa.
Nici nu am gândit prea mult când am mers pur și simplu, l-am făcut pe acesta să mă privească, pentru a-l apuca de tricou și a-i spune ce am de spus:
- Nu poți urmări oamenii pentru că așa îți vine ție. Noi nu mai suntem împreună, așa că te rog să pleci, îi zic și îi dau drumul.
Joe se enervează brusc și dă să mă lovească.
Închid ochii și când îi deschid îl observ pe Shin, care îi ținea brațul lui Joe.
- Dacă o atingi, te voi imobiliza, spune actorul și îl trântește pe acesta.
- Ești bine?
Îl privesc șocată și doar mă abțin să nu plâng mai tare, nu pentru ceea ce se întâmplase, cât pentru faptul că nu știam nici eu răspunsul la această întrebare.
- Îți mulțumesc pentru ajutor, îi spun și îmi șterg o lacrimă. De aici mă descurc, îi vorbesc și îl observ pe Joe cum e deja pe fugă. Se pare că l-a speriat. Sau poate eu am făcut-o. Însă înainte să plece, am putut citi pe fața lui că lucrurile nu se termină aici.
- Ai fost exemplară mai devreme, îmi șoptește actorul la ureche și îmi pune ochelarii Risei în palmă, ca mai apoi să plece. De abia acum i-am remarcat ochelarii de la ochi. Cum am putut să nu îi văd?