Ca într-un film de dragoste

11

Încerc să nu dau atenție și încui ușa magazinului.
- Urcă.
Nici nu m-am întors bine, că Shin Sun oprise deja mașina în spatele meu. 
- Nu, îi spun și o iau la pas.
- Nepoata regizorului, mergem în aceeași direcție.
Mă opresc brusc.
- Mă urmărești? Ridic o sprânceană.
- Nu, merg la o zi de naștere.
Merg lângă geamul de la mașină și mă uit urât la el.
- Poate nu înțelegi, dar nu vreau să mă repet. Încerc să stau departe de probleme.
Tânărul s-a încruntat la mine. A tras aer în piept și a expirat, dar după aceea a plecat. M-am simțit prost. Nu îi înțeleg dorința de a fi amabil în preajma mea și nici nu vreau să cred că ar vrea să fim prieteni.
În timp ce mergeam, mă gândeam la viața mea. Este o dezamăgire totală.
Am fost până la magazin și mi-am luat o înghețată, poate îmi mai îndulcește existența.
Deși stau de ceva timp în oraș, nu am mai avut de mult parte de o plimbare nocturnă, așa că acum e momentul. Este destul de întuneric, dar faptul că nu se aud zgomote suspecte îmi dă încredere. 
Cred că sunt în mers de mai mult de o oră, căci au început să mă doară picioarele și aproape am golit o casoletă de înghețată.
Chiar mă gândeam cât de plictisitoare sunt străduțele, dar tocmai mi-a fost distrasă atenția de niște lumini proeminente și muzică dată la maxim. Acestea veneau dintr-un apartament situat la parter. La cât de tare se aude, ai spune că vecinii au fost plătiți scump să nu cheme poliția. Dar, odată ce am gândit asta, am sesizat că ceea ce numeam eu "apartament", este de fapt un local. Probabil a fost deschis de curând, căci este prima oară când îl observ.
Arunc casoleta la primul coș de gunoi și îmi analizez vestimentația. Rochie vișinie, deasupra genunchilor, are diverse cusături pe ea, și ultima mea pereche de teniși în viață, negri.
Ultima oară prietenii voștri au fost uciși, dar astă seară vă voi apăra.
Mă pregătesc să intru, și chiar reușesc. Sunt mândră. Acum, să vedem ce este de localul acesta.
Multe fete până acum, care dansează, sau încearcă să socializeze. Persoanele de aici sunt extravagant îmbrăcate sau pur și simplu au haine de brand-uri scumpe. De unele nici nu auzisem până acum. Băieții, erau la cămașă majoritatea, și se distrau: cu un pahar de băutură, cu vreo fată sau chiar cu angajații. Barmanul este prins în discuții aprinse cu unul dintre invitați, și pare că nu se vor separa prea curând. Însă, a durat mai puțin decât mă așteptam. O fată s-a dus la băiatul în cămașă și l-a sărutat. Era evident amețită, ceea ce m-a înveselit. 
Nu vreau să ajung acasă desculță, dar încălțată și cu un pahar de vin sună bine. 
- Un pahar de vin-
Nu apuc să continui, căci barmanul mă oprește și îmi spune că vinul nu este în meniu.
Rămân confuză, căci deasupra barului este trecută și această băutură în meniu.
- Dar este trecut în-
Mă întrerupe din nou. Devine enervant.
- Meniul din seara asta este cel ales de sărbătorit, adică: Lichior de cafea, Gin, Cosmopolitan, Tequila, Rom, Mojito, Sex on the-
Și mai departe nu am mai ascultat. Sărbătorit?
Am văzut mai apoi un paznic care se ducea grăbit spre intrare. Atunci am înțeles, invadasem petrecerea cuiva. Multe au sens acum. Dar cel mai sigur, persoana care petrecea astăzi este bogată. Și eu nu vreau nimic de la vreun bogătaș.
Așa că plec.
Mă întorc cu spatele la bar și vreau să merg spre intrare, dar o observ pe Chun Hei, sau care o fi numele ei. Tresar instant și nu știu pe unde să o apuc. M-am simțit brusc ca un șoarece prins într-o bilă.
Cât timp mă agitam să nu fiu văzută, Shin Sun apăruse și el lângă actriță. Nu știu ce s-a întâmplat mai apoi, căci am fugit spre ieșire. Moment în care m-am împiedicat și am căzut, la propriu, afară din club. Mă durea genunchiul și îmi curgea sânge, dar măcar eram afară. Am luat o gură de aer proaspăt.
- Domnișoară, sunteți bine? Îl observ pe omul de la pază cum se apropie îngrijorat.
Râd pentru a nu mă simți rușinată și îl anunț că sunt împiedicată de fel și voi fi bine mâine dimineață.
Dar nu a fost așa.
Nu știu cât de rău m-am izbit de asfalt, dar genunchiul mă durea și era vânăt. Am legat un bandaj cum am știut eu mai bine și am dat să merg, dar nu puteam. Mă strânsesem  prea tare și îmi era greu să îndoiesc piciorul. Cel puțin, asta am crezut. Problema era mult mai evidentă: mă durea și asta mă oprea din a-l îndoi. Se pare că nu eram lovită doar la genunchi, ci și în jurul lui.
M-am tot învârtit prin casă, după ce am slăbit bandajul, dar mă simțeam de parcă merg ca un zoombie.  Îmi târam la propriu piciorul.
Acum ce? Îmi sun șefii și merg la spital?
Putea fi o idee bună, dacă nu aș fi atât de încăpățânată și m-aș gândi la situația mea.
Pe lângă faptul că de abia puteam merge, am încercat să alerg, pentru că eram în întârziere. A durat mult să mă gândesc dacă are rost să merg sau nu la job.
Ce a durat puțin, a fost, însă, graba mea, căci piciorul nu s-a lăsat, nici după ce am luat pastila de durere, și m-a determinat să mă opresc.
A devenit din ce în ce mai intens ceea ce simțeam acum. M-a răpus pur și simplu și m-am apucat de locul bandajat. M-am așezat pe o bancă și doar am așteptat să îmi treacă, dar s-a întâmplat contrariul. Am ajuns întinsă, la propriu, pe suprafața de lemn, ținându-mă de picior. Oamenii treceau pe lângă mine și telefonul îmi suna în timpane, alături de claxonul mașinilor.
M-am ridicat în șezut într-un final, ca mai apoi să fiu în picioare. A durat o secundă până să mă prăbușesc.