Ca într-un film de dragoste

10

- Poate ieșim într-o zi să ne relaxăm, îi spune Sabina Risei.
Tocmai ce mă apropiasem și deja discuția mă depășea. Nu voiam să le deranjez, dar trebuia să ajung la librărie și Risa trebuie să vină cu mine.
- Bună, fetelor.
- Olivia, ai venit!
Sabina nu își putea lua ochii de la roșcată. Era ceva necurat în privirea ei. Dacă cineva m-ar privi așa, m-aș simți goală, pur și simplu.
- Vă cunoașteți?
Sabina a surâs.
- O putem face, dacă sentimentul este reciproc, spune și simt că vorbește despre altceva, dar nu dau importanță.
Ne luăm la revedere și mergem spre librărie.
- Chiar a făcut asta?
Dau din cap afirmativ.
- Dar nu este corect. Poți vorbi cu cine dorești.
- Risa, nu mă înțelege greșit, nu vreau să am vreo legătură cu el, doar ne-am ciocnit unul de altul întâmplător, asta e tot.
Prietena mea privește în gol, este momentul ei de gândire.
- Și de ce a venit la tine?
- Nu știu. I-am spus doar că nu ar fi ok să vorbim.
- Dar e neașteptat.
- Este, însă nu-mi place să am persoane care nu mă suportă. Și partea cea mai rea, deja a acționat de câteva ori, iar eu am schimbat doar două vorbe cu Shin până acum. Nu vreau să știu ce ar urma dacă petrec timp cu el.
Am oftat și mi-am văzut de treabă mai departe.
Odată ce am ajuns la librărie, Risa a plecat la treaba sa. Mi-am cerut scuze de la Cristal, anuntând-o că nu pot să-i iau autograful mult dorit, pentru că eu și el nu mai vorbim.
Desigur, am vrut doar să o anunț că nu voi lua autograful, dar având în vedere faptul că e foarte bună la analizarea comportamentelor, și-a dat seama imediat că s-a întâmplat ceva. Am scurtat cât de mult am putut.
- Nu te voi mai stresa în cazul acesta. Dacă îl mai prind vreodată, o să i-l cer personal, a spus-o zâmbind, iar eu i-am mulțumit.
- Fetelor, fetelor! întră Biss alarmat în librărie. Era plin de sânge de la genunchi în jos și arăta de parcă tocmai ieșise dintr-o bătaie. Fața lui era zgâriată agresiv și pe alocuri avea pete de sânge.
Eu și Cristal ne-am panicat. Ea a mers să aducă cele necesare, iar eu l-am întrebat ce s-a întâmplat și l-am ajutat să se așeze pe unul dintre scaunele de la birou.
- Ai sânge aici, spun și încerc să îi șterg urmele de pe față cu un șervețel.
În timpul acesta, un client care nici nu observase situația, a venit la mine să mă întrebe de o carte. În timp ce i-am căutat-o pe calculator, Biss își spunea povestea.
- Am fost până în spate să duc gunoiul și un câine a atacat o pisică fix în momentul acela. M-am dus să o salvez, iar câinele s-a năpustit asupra mea și pisica mi-a sărit pe față, speriată.
Când a venit stăpânul câinelui, pisica a luat-o la fugă, iar câinele mi-a dat drumul. A fost foarte intensă întreaga acțiune. Mă doare tot corpul.
- Mulțumesc, domnișoară, pleacă clientul dezamăgit de faptul că nu aveam cartea respectivă.
- Și, să vezi, stăpânul câinelui a vrut să mă ducă la spital, dar l-am refuzat.
- De mers tot o să mergi la spital, a spus Cristal, apărută din spate, cu betadină, spirt și pansament.
- Vai, asta o să doară, spune Biss, alături de o reacție de parcă a l-a trecut un fior rece.
- Am vorbit cu șefa, Cristal s-a aplecat pentru a-l pansa pe băiat. Biss aproape a țipat când spirtul a făcut contact cu rana lui.
- Fii mai atentă, te rog.
Dar Cristal și-a continuat ideea:
- Mi-a spus să te duc cu mașina la spital și să rămână Olivia până ne întoarcem.
Eu? Singură? Aici?!
- Nu cred că este o idee bună să rămân doar eu...
- E în regulă, Olivia, stai doar pe lângă casă până revin. Îl voi duce pe Biss, mă voi întoarce și voi conduce înapoi să îl iau.
Situația mă copleșea pur și simplu. Este cea mai bună decizie să rămân eu până se întorc amândoi, chiar dacă nu-mi place cum sună.
Am oftat lung și ambii s-au uitat la mine.
- Mergeți, rezolvați, mă găsiți aici.
- Olivia, nu trebuie să te panichezi, în caz de ceva, o poți suna pe Cristal.
Fata a dat afirmativ din cap.
- Doar mergeți, spun și le fac semn să iasă pe ușă.
Trec două ore și mă pregătesc ușor, ușor de închiderea magazinului. Cristal m-a sunat acum zece minute să îmi spună că de abia au terminat și dacă mai are rost să se întoarcă. Desigur că am fost de acord să închid singură. Ce putea fi atât de rău? Mai este doar jumătate de oră din program.
- Stai, nu! Nu închide, aud de afară, odată ce am închis ușa lăsată deschisă de un client.
Am ridicat o sprânceană, și când am privit dincolo de sticlă, îmi venea să mă bat.
Am împins în ușă puțin, apoi mi-am dat seama cât de imatur ar fi din partea mea să nu îl las să intre. Nu este librăria mea până la urma urmei. În plus, este evident cine are forță și cine încearcă să aibă.
M-am dat ușor din dreptul ușii și i-am făcut loc să intre.
Acesta s-a uitat la ceasul de la mână și a trecut pe lângă mine. Simt o ușoară durere de cap.
Mă ocup de ce se mai poate prin camera pe unde am rămas blocată și îl observ încruntată pe Shin Sun cum vine spre mine cu un coș plin, de data aceasta, nu doar de cărți.
Îl privesc sceptică în timp ce îi scanez produsele. Doar stă cu ochii în telefon. Și presupun că nu zâmbește, nu îmi pot da seama din cauza măștii pe care o poartă.
- Mă mai privești mult? Credeam că nu mă placi.
Îmi iau ochii de pe el și îmi dreg glasul.
- Nu te plac.
- Cât mă costă? Trebuie să ajung la o zi de naștere.
Nu că m-ar interesa acest detaliu.
Îi spun prețul și aștept să plece.
Nu mai durează mult și închid magazinul, iar când mă pregătesc să plec, sunt luminată de farurile unei mașini.