Ca într-un film de dragoste

36

Este weekend, iar Shin Sun mi-a dat un mesaj aseară, în care m-a întrebat dacă aș vrea să ne vedem astăzi.
I-am spus că "poate", iar el mi-a spus să fiu gata la șapte.
Am presupus că se referea la șapte seara, nu dimineața, așa că atunci când mașina lui era deja în fața clădirii, eu de abia mă îmbrăcam.
- Ai o problemă cu orele de genul, spun și închid ușa mașinii. 
- Bună dimineața și ție, îmi oferă un zâmbet, așa că mă abțin din a fi răutăcioasă.
- Unde mergem?
- Ți-ai luat pijamale?
- Da, deci de data asta, unde? Mare?
- Ești vrăjitoare deci, înțeleg, spune amuzat, iar eu îl privesc serioasă.
- Cred că glumești.
- Niciodată când vine vorba de mare și de mâncare.
- Ești genul de om care nu poate sta fără mâncare, am râs. Acesta este defectul tău, printre altele.
- Vorbim de defecte? Să le enumăr pe ale tale? Îmi face cu ochiul.
- Ai praf în ochi?
- Nu, dar mă simt orbit.
- Și ca să știi, am cele mai perfecte defecte.
A început să râdă.
- Recunosc, e o glumă nouă.
- Știu că sunt un om amuzant, dar spuneam adevărul, îi zic și îmi duc mâna aproape de părul său. Voiam să îl ciufulesc, dar mi-am dat seama că nu e în regulă și mi-am retras mâna.
Acesta și-a dat seama și-a pus mâna peste a mea, dar a dat-o la o parte înainte să pot spune ceva.
- Dacă vrei să faci ceva, doar fă-o. Riscul e cel mai bun medicament.
***
Ne plimbăm pe faleză de o oră și el tot nu vrea să-mi dea drumul la palmă.
Este zâmbăreț, ceea ce mă face să înroșesc și să încetez din a vrea să-mi retrag mâna.
- Am o curiozitate.
- Să auzim.
- De ce te-ai întors atunci când ți-am făcut poza, la munte?
- Oh, asta pentru că, am fost prins în prea multe poze pe care nu le-am dorit și am prins o mică teamă de asta.
- Înțeleg. Care-i secretul tău întunecat?
- Secret întunecat? Se uită la mine drăguț și doar așteaptă.
- Da, ceva ce nu ai vrea să se afle.
Își clatină mâna și pe a mea totodată, rămânând pe gânduri.
- Cred că faptul că eram un băiat nu prea de treabă în liceu și speriam fetele de câte ori aveam ocazia.
Mă uit la el și clipesc dezamăgitor de câteva ori.
- Ce este?
- Acțiunile tale dintotdeauna au fost ca cele dintr-un film romantic? Nu mai e amuzant.
Se uită la mine mândru și mă sărută scurt pe obraz.
Îmi duc mâna lângă obraz și îl privesc timidă.
- Nu înțeleg de ce joci în drame, când filmele de genul sunt chemarea ta.
Zâmbește și nu spune nimic, ceea ce mă face să-l privesc insistent.
- Îmi este foame.
- Doamne, nu te uita la mine, nu am mâncare.
Își ridică o sprânceană.
- Ești sigură? În cazul acesta, să căutăm un restaurant.
După ce i-am spus deja că vreau să plătim nota pe jumătate, nu s-a mai uitat după cel mai scump local pe care îl vedea, și a ales unul care avea prețuri ok pentru ambii.
- Uite cum facem, spune și închide meniul. Eu comand ceva și dacă îți place, plătim pe jumătate, dar dacă nu, plătesc eu și îți iau și ceva de mâncare. Ce zici?
- Este un joc interesant, dar nu, spun și mă uit mai departe în meniu.
- Chiar nu?
- Nu, îi zâmbesc.
Iar a făcut față de cățeluș.
- Atunci facem astfel, spune și mă privește atent. Comandă ce vrei, dar trebuie să guști și din ce iau eu.
- Ce ciudățenii vrei să mănânc, mă uit sceptică la el.
- Așteaptă și vei vedea. Vin? Vrei să luăm? Stai, ești majoră? Mă întreabă amuzat, iar eu îi dau ușor cu cotul în braț.
- Vreau vin.
- Nu cred că au și pentru minori.
- Nu mai face glume, vine un chelner.
- O pizza cu fructe de mare și vin, se uită spre mine, de care?
- Nu contează, vin să fie, îi spun și mă uit mai departe în meniu.
- Scuzați-mă domnișoară, aveți 18 ani?
Îmi ridic privirea din meniu și mă uit la el serioasă, în timp ce Shin Sun nu mai putea de râs.
- Am 20.
- Pot să văd un buletin?
Am clipit șocată. L-a plătit să facă asta? Nu mi s-a mai cerut un buletin de un an.
După ce pleacă chelnerul mă uit urât pe Shin Sun.
- Nu te uita așa la mine, nu eu l-am pus.
- De parcă te-aș crede, o spun și îmi fac ochii mici.
Vine mâncarea într-un final, ceea ce mă bucură și pe mine. Se pare că îmi era foame.
- Acum, gustă, spune acesta și împinge farfuria spre mine.
- Ce e chestia aia mică de acolo? Întreb despre un fruct de mare gelatinos.
- E o caracatiță.
- Ce? Întreb șocată și se pare că, din nou, am vorbit prea tare.
- Olivia, gustă.
Mă uit la el cu privire de cățeluș și aștept să își schimbe decizia.
- Îți țin pumnii, îmi zice, iar eu gust din felia de piza cu ochii închiși. Nu vreau să văd nici o caracatiță. 
- Este acrișoară, spun, are și gust de carne, dar nu îmi place.
- Nu ai gusturi, zice încet și termină felia mea de pizza.
De ce mănâncă după mine?!
- Vrei să guști? Îi fac semn spre spaghete, dar el mă refuză.
- Tu nu ai gusturi, spun și eu încet.
Terminăm într-un final de mâncat și așteptăm să ni se aducă nota de plată.
- Olivia, vreau să îmi cer scuze cu privire la videoclipuri.
- Poftim? Îmi întorc de-o dată privirea spre el.
- Nu am reușit să opresc difuzarea lor la televizor. Îmi pare rău, se uită în jos în timp ce spune asta, iar eu îl ciufulesc ușor.
- Este ok, nu e vina ta.
Mi-am amintit de mama care mi-a spus de curând fraza aceasta. Cine s-ar fi așteptat să o zic și eu la scurt timp?