Ca într-un film de dragoste

17

Mergeam spre librărie într-un ritm atât de lent, de trist și melancolic, încât drmul părea interminabil.
Am presupus din nou că este anxietatea, când oamenii au început să mă privească insistent, ca mai apoi să șușotească. Sigur doar mi se pare.
Nu a durat mult și am simțit cum cineva se ciocnește agresiv de mine. Dă să își ceară scuze, dar se oprește brusc și merge mai departe.
M-a durut, în două feluri.
Am ajuns într-un final la librărie, dar în loc de salutări, ambii mei colegi au rămas muți și mi-au aruncat priviri compătimitoare.
- Ce este? Clipesc confuză.
- Nu te-ai uitat pe nici o rețea de socializare până aici, nu?
- Nu prea folosesc, ridic din umeri. De ce, doar nu am ajuns pe vreuna? Surâd, însă ei nu păreau deloc amuzați.
Cristal întinde telefonul peste birou, determinându-mă să privesc ecranul.
Eram eu și Chun Hei, când aceasta a țipat că am acuzat-o de furtul pastilelor.
"Ei nu știu că filmez, începe cineva. Aici o avem pe fata care o acuză pe draga voastră Kang Chun Hei că i-a furat pastilele."
Am văzut tot ce se întâmplase, dar și ce nu știam că s-a întâmplat. O actriță, care îmi mai luase o dată apărarea îi făcea semn să oprească camera celui care filma. Alții erau nemulțumiți, unii doar plictisiți, dar părea că întâmplarea aceasta le-a readus vibe-ul.
Unchiul meu era și mai furios, iar cameramanul nemulțumit mesteca gumă cu gura deschisă.
Cum se face că, din nou, Shin Sun nu era în peisaj? Neimportant.
Deja simțeam căldură în obraji și fața amorțindu-mi.
Când am făcut semn să oprească videoclipul, ea mi-a arătat un altul. Acesta era de azi, momentul în care actorul acela s-a supărat pe mine, deoarece eram pe cale să mă lovesc de el.
"Atacă din nou".
Filmarea s-a pornit din punctul în care acesta a început să vorbească tare, astfel nu se înțelegea ce făcusem.
Deja mă luase tremuratul. I-am făcut semn să își ia telefonul înapoi și am vrut să le explic ce s-a întâmplat. Dar pentru început trebuia să merg în biroul șefei să mă semnez de venire. Am avut noroc că aceasta nu era acolo, căci nu mă vedeam în stare să explic situația de două ori.
În timp ce povesteam, îmi tremura vocea, pentru că eram conștientă de faptul că oamenii de acolo nu mă plăceau, mare parte din ei, dar nu mă așteptam să ajung virală într-un mod atât de negativ.
"Atacul vedetelor este slujba ei", spunea titlul. Iar comentariile erau din ce în ce mai rele. Cristal nu m-a lăsat să citesc mai departe, dar sunt sigură că majoritatea sunt negative. Din videoclipurile acestea nu îți poți da seama de faptul că nu am nici o vină.
Nu sunt nebună, nu sunt nici sclavă, nici nu vreau sa lovesc oameni, nu înțeleg...
Mi-am dus o mână la cap și am oftat de pe scaunul meu de la casă. Clienții veneau de-a dreptul cu o dispoziție și plecau cu alta, căci se pare că mulți au rețele de socializare și tot mai mulți judecă astfel de evenimente fără a știi adevărul până la capăt.
Au fost multe momente în jumătatea aceasta de zi în care aproape am început să plâng. Colegii mei erau de partea mea, Risa m-a sunat imediat ce a aflat și mi-a propus să dorm la ea, dar sincer nu mă simt în stare. Moralul meu este la pământ și aș vrea să mă fac foarte mică.
Un client revoltat pe filmulețele cu mine, a vrut să vorbească cu șefa mea despre comportamentul meu de la celălalt job și despre cum acesta crede că voi indispune toate persoanele ce vor intra în librărie.
Dar eu nu am dreptul să lucrez, doar pentru că ei mă cred vinovată de ceva ce nu am făcut?! Se gândește cineva că poate și eu sunt indispusă?
A trebuit să îndur toată ziua o gândire ca a personei respective, de parcă viața mea nu mergea îndeajuns de prost.
Nu am mai putut face față, așa că imediat ce am prins un moment de pauză, am vrut să ies afară la țigară. Colegii mei mi-au spus să plec acasă, că mă vor acoperi ei, dar nu puteam. Din cauza unui job, nu pot să lipsesc de la un altul. Nu voiam.
Odată ce am ieșit pe ușă, am dat să intru repede înapoi.
Inima îmi bătea rapid și mă făcusem iarăși roșie la față.
Am fost pur și simplu "atacată" de reporteri, care mai de care cu o întrebare mai revoltătoare.
"Ai ceva de spus despre videoclipurile de azi?
Ce rău ți-au făcut actorii respectivi?
Ești cumva geloasă pe performanța lor?
De ce erai acolo?"
Acestea fiind doar câteva dintre întrebări, căci după am pierdut firul.
Eram lipită de ușă și nu știam în ce direcție să mă uit mai repede. Stăteau toți în sufletul meu, cu microfoanele apropiate de mine și camerele lor voluminoase. Nu au dreptul să mă filmeze! Nu! Nu mă filmați! Nu puteți! Voiam să strig toate acestea.
Anxietatea mă distruge în momentul acesta.
Nici nu știu cine s-a forțat să se strecoare prin mulțime, pentru a mă apuca de mână și a mă determina să intru într-o mașină.
Primul lucru pe care am reușit să-l fac, când acesta a închis ușa mașini, a fost să-mi duc mâinile la ochi și să plâng.
Telefonul îmi suna haotic, dar devenise atât de mic, pe lângă zgomotul din mintea mea.
Mașina a pornit destul de agresiv, dar doar câteva minute mai târziu, după ce am auzit o voce cunoscută, mi-am putut lua mâinile de la ochi.
- Uite, a spus și a așezat ceva pe picioarele mele. Era un pachet de șervețele. Și pune-ți centura.
M-am folosit de șervețele și mi-am pus centura. Nu-l puteam privi. Deși nu făcusem nimic greșit, nu știam ce crede acesta, în plus, e deja a doua oară când mă vede plângând. Sigur am toată fața roșie.
Îmi priveam mâinile.
În momentul acesta nu mă mai interesa cine mă putea suna, căci știu sigur de ce o face, și nici nu îmi mai păsa dacă unchiul meu mă va concedia.
- Trebuie să vorbim, a spus Shin Sun.