Ca într-un film de dragoste

7

Mi-am continuat prăjitura fără poftă și mi-am privit prietena.
- Viața mea chiar e groaznică, nu?
Aceasta m-a mângâiat ușor pe spate.
- Da, chiar e. Nu știu ce poți face în situația asta.
- Mă voi schimba. Sigur e ceva ce fac greșit.
Aceasta a surâs.
- A câta oară e când spui asta?
Rămân gânditoare.
- A-10-a? Dar acum vorbesc serios. Nu mă mai ironiza.
- Bine, bine, am înțeles.
Am luat o gură din băutură și am privit peretele transparent. Nu-mi vine să cred că era să fiu lovită de față cu actorul acela. Ce jenant... Într-un timp atât de scurt a aflat prea multe despre mine.
- Nu-mi place când oamenii știu lucruri despre mine. Pot ajunge șantajată, ca în filme.
- Olivia, inevitabil oamenii vor afla lucruri despre tine, dar nu e o regulă să fi șantajată.
Am oftat lung.
- Spune-mi. Ai mai dat de mama ta?
Mi-am scos oglinda din rucsac și m-am uitat atent să nu mai am vreo urmă de rimel.
- Să înțeleg că nu...
Mă bucur că mă cunoaște. Îmi bag oglinda la locul ei și o privesc.
- Sigur e prea ocupată.
Aceasta s-a uitat cu compasiune la mine.
- Cât mai ai de lucrat pentru unchiul tău?
- O lună? Da, o lună. După viața mea va redeveni liniștită.
Acestea fiind spuse, am mai stat puțin la cafenea și apoi ne-am îndreptat spre casă.
Pot spune că nu mi-a plăcut niciodată să locuiesc singură, așa că uneori mai "răpesc" câte unul dintre prietenii mei să stea la mine. Însă, orice aș face, ajung din nou singură. Acesta este ciclul vieții mele, deci am obosit să-mi mai fac speranțe.
Dimineața următoare a început mult mai bine decât mă așteptam. Am reușit să mă trezesc înaintea ceasului și am băut în treacăt o cafea.
Am mers pe lângă cabina de machiaj și am tras cu ochiul la ce se întâmplă acolo. Fetei de ieri, care este și ea asiatică, tocmai i se retușa machiajul.
- Poți să intri Olivia, nu te vom mânca, spune Sabina, în timp ce-și aranja machiajele în suportul lor.
- Sigur.
Cred că am petrecut pe acolo cinci minute, în care tot ce făceam era să privesc și să încerc să memorez pașii. Machiajul arăta mai drăguț decât mă așteptam.
- E superb, îi spun Sabinei și apoi îmi iau tălpășița.
Mă simt atât de bine când nu sunt pe fugă. Dar în mersul meu, deși eu eram atentă la drum, unul dintre producători s-a ciocnit de mine și i-au căzut toate foile pe care le ținea.
- Îmi pare rău, am zis, deși evident nu eram de vină.
- Vezi pe unde mergi! îmi răspunde pe un ton grav și aproape tresar, dar îl ajut să își strângă lucrurile.
De ce majoritatea oamenilor din jurul meu sunt atât de stresați?
Îl observ în trecere pe Shin Sun și vreau să îl salut. Mă simt sincer recunoscătoare pentru ceea ce a făcut ieri.
- He- apuc să rostesc și mă opresc, căci acesta m-a evitat pur și simplu.
L-am privit confuză mai apoi și mi-am văzut de ale mele.
Ziua aceasta este liniștită, dar parcă nu în stilul pe care îl prefer. Majoritatea m-au privit dur, cum se întâmplă de fiecare dată de altfel, și singura cu care am mai schimbat două vorbe a fost fata de la machiaj. Aceasta s-a plâns la rândul ei de lipsa de răbdare a unora dintre actori, ce o tot grăbeau la fiecare cinci minute. I-am zâmbit, pentru că în astfel de momente nu știu ce să spun ca să nu mă dezavantajeze mai târziu.
- Adu-mi scenariul, e în cabina numărul opt.
Privesc confuză spre sursa vocii, neștiind dacă vorbește cu mine sau de ce ar face-o.
Lucrez pentru regizor, nu sunt obligată să îi aduc nimic.
- Și dacă tot mergi, eu vreau o sticlă cu apă, spune un altul, și efectiv simt cum devin tensionată.
Regizorul nu e prin preajmă, căci altfel ar fi spus el ceva legat de situația asta, sper, așa că am fost nevoită să merg după cele promise.
Aproape m-am ciocnit de cineva, în timp ce mă grăbeam să ajung la timp. Pentru că, în momente de genul, dacă regizorul nu mă vede prin preajmă, ar putea crede că iar sunt pe cale să fac ceva compromițător.
- Poftim, spun și dau fiecăruia ceea ce au așteptat.
L-am privit pe regizor, care era atent la altele și am vrut să revin la locul meu.
- De ce mi-ai adus ăsta? Am deja unul, spune și își mișcă scenariul prin fața mea.
O privesc pe fata asiatică cum pune foile pe jos și mă privește confuză.
Poftim?
Câțiva dintre actori mă privesc amuzați.
- Olivia, de ce o deranjezi pe Kang Chun Hei? m-a întrebat pe un glas agresiv.
- Dar, eu-
- Fără scuze, mergi la vestiar și vezi dacă au fetele de la recuzită nevoie de ajutor.
Am lăsat capul în jos și doar m-am îndreptat spre locul indicat. Care e problema tipei? Nu sunt nici surdă, nici nu-mi imaginez lucruri.
Oamenii de aici au evident o problemă cu mine.
Am trecut abătută pe lângă Shin Sun, care evident nici nu m-a privit și am intrat în vestiar. Dar fetele ce se ocupau de recuzită nu erau aici, probabil au mers la țigară.
Mi-am luat inima în dinți, după zece minute de așteptat și am trecut holul lung ce ducea spre ieșirea din spate a clădirii.
Am crăpat ușa puțin, pregătită să ies, când le-am auzit pe acestea vorbind.
- Ai auzit de incidentul cu dulapul? Sclava efectiv cred că are ceva la cap. Și mai devreme, am văzut-o aducând uneia dintre actrițe un scenariu, deși ea nu-i ceruse nimic.
- Probabil doar încearcă să atragă atenția. Se pricepe la asta.
Nu am vrut să mai aud continuarea discuției, și nu doar pentru că erau răutăcioase, ci deoarece erau atât de sigure pe ceea ce ziceau.
Știam că oamenii pe aici mă numesc "sclavă". Știam și de faptul că au tot felul de păreri dure despre mine. Dar nu am vrut niciodată să le ascult spunând toate astea, pentru că m-aș fi simțit slabă. Și asta simt.