Ca într-un film de dragoste

19

Unchiul meu m-a sunat acum o oră, în momentul acesta fiind șase dimineața, pentru a-mi cere să mă prezint la job la opt. Nu știu ce făcuse Shin Sun, dar regizorul nu părea deloc supărat la telefon.
Și cum nici astăzi nu se anunță a fi o zi bună, m-am trezit cu fiori reci și cu nasul înfundat, strănutând pe alocuri. Mă dureau chiar și ochii, așa că mi-am zis:
- Voi purta mască pentru a-i apăra pe cei din jurul meu.
Avea și logică de ce răcisem, doar am jucat baschet și apoi m-am plimbat cu trotineta. Și de abia îmi trecuse piciorul... Am dormit și puțin, mă doare capul.
Din fericire, nu am fost nevoită să alerg. Ador să merg, fără a trebui să mă agit în vreun fel. Nici nu luasem în calcul că datorită măștii, oamenii nu mă vor mai recunoaște. Aproape uitasem că sunt pe lista neagră în mintea multora.
Să stăm departe de probleme.
Să fim mai curajoase.
Să nu mai plângem.
Așa mă încurajam eu mai nou. Sper să și funcționeze!
Am inspirat și expirat lung înainte să intru în clădire.
Nu știu ce a vorbit Shin Sun, cu cine, sau de ce tot se chinuie să mă ajute, dar situația e deja destul de urâtă.
Am întrat în clădire și nu am salutat pe nimeni, ba chiar am mers cu privirea în jos. Și tot mergând cu ea așa, m-am împiedicat și am căzut. Mă așteptasem să mă împiedic de ceva, dar sursa era cineva, mai exact piciorul cuiva.
Una dintre fetele de la recuzită mă privea de sus chiar acum, fără vreo dorință de a mă ajuta. Până acum erau doar vorbe, de ce s-a trecut la fapte?!
Nu plânge, nu plânge!
Mă uitam la aceasta confuză, neînțelegând de ce se comportă astfel cu mine. Sunt încă în șezut, puțin șocată.
Aceasta devine brusc amabilă și își cere scuze, ca într-un final să își întindă mâna spre mine.
- Mai bine ai sta departe de locul acesta, aduci doar probleme, mi-a spus la ureche, mai apoi.
Ripostează!
Am privit agitată în jurul meu, când fata mi-a dat drumul la mână. Unul dintre telefoanele actorilor mi-a atras, însă, atenția. Odată ce m-am simțit filmată, am luat-o la fugă până la toaletă, unde mi-am dat masca jos și mi-am clătit fața.
Ce a fost asta? Ce rost are să-mi pui piedică ca un copil mic!? Nu-mi vine să cred câtă imaturitate în locul acesta!
Nu înțeleg ce vor toți de la mine, sunt un om micuț, nu consum mult spațiu... de n-ar fi ghinionul mai mare ca mine.
M-am abținut să nu plâng, deși îmi tremura corpul puternic. Nu sunt în apele mele și mă doare puțin genunchiul, cred că am căzut pe el.
Am strănutat în mască, drept urmare a trebuit să o schimb cu una nouă. O țineam pe aceasta într-o mână, pregătită să o pun. Dar am ieșit mai întâi din baie, unde am dat de Shin Sun.
- Ai venit-
- Stai, l-am oprit și mi-am pus masca, apoi m-am uitat spre el, am răcit, ridic din umeri.
- Olivia... îmi spune numele pe un glas șocat, de parcă nu-i venea să creadă că eu sunt cea din fața lui.
M-am dat doi pași mai încolo din dreptul băii, deoarece cineva voia să intre în aceasta. El rămăsese pur și simplu pe loc, privindu-mă.
- Așa urât arăt cu mască? Surâd și îmi trec mâna prin fața lui. Shin Sun, ești aici?
Acesta a clipit de câteva ori parcă revenindu-și.
- Ești bine?
- Da, Olivia, sunt excelent, mi-a zâmbit, dar parcă tot nu era aici.
- Voiam să-ți mulțumesc, nu știu ce le-ai spus, dar unchiul meu m-a chemat la muncă. Mulțumesc!
Acesta mi-a mângâiat ușor umărul drept.
- Nu trebuie să-mi mulțumești, nu am făcut nimic, în comparație cu tine.
Cu mine?
Acesta s-a scuzat și a mers să se pregătească de filmări. Atât de mișcat să fie și acum de faptul că l-am văzut atunci când era rănit?
Am mers la unchiul meu, care m-a întrebat de ce stau cu mască. I-am spus că am răcit și am luat pastile deja, dar pentru siguranța actorilor e mai bine să o țin. A fost neobișnuit, dar mi-a mulțumit că m-am gândit și la acest aspect. Ziua aceasta este destul de ciudată, aș spune.
Nu a durat mult și regizorul m-a trimis să le ajut pe fetele de la recuzită să așeze lucrurile de abia primite. M-am panicat rapid și am repetat timidă dacă chiar vrea să fac asta. Nu mă simt în stare să dau ochii cu ele, ba chiar să le aud cum mă numesc în felul acela... Sunt atât de fragilă emoțional, că nu știu cum voi face față.
Am bătut la ușă și am intrat.
Cele trei fete, care așezau fiecare câte ceva pe umeraș, m-au săgetat cu privirea.
- A venit Sclava, fetelor, s-a auzit vocea Rianei, și a venit spre mine, punându-și mâna după gâtul meu. Simțeam cum mi se înmoaie picioarele.
Nu a durat mult și am fost împinsă lângă niște cuti, atunci am icnit. Căzusem pe genunchi și durea groaznic.
- Aici dragilor-
- Nu mă filma și pe mine, a spus Erica, ca mai apoi să se miște din loc.
Respir haotic și îmi e foarte frică. Nu am făcut niciodată ceva acestor fete și mai mult de vorbe nici ele mie vreodată. Sunt șocată!
- O avem pe cea care le face zile amare actorilor din serialul nedifuzat "Mă plimb prin timp". Ce spuneți să îi facem și noi viața grea?
Aceasta a surâs și m-a prins de păr.
Nu aveam curajul să spun nimic și totuși puteam spune atât de multe.
Ripostează, te rog, te rog!
M-a apucat de păr și am tresărit.
- Ce-?
- Să vă mai spun ceva, dragilor. Porecla ei este "Sclava", pentru că ea este dintr-o parte într-alta, spunând că ajută, când de fapt doar încurcă, cum ați văzut și voi.
Îmi punea camera în față și mă abțineam să nu plâng, dar nu a durat mult, iar asta le-a dat satisfacție.
- Plănge, ou nu, priviți! Îți pare rău, nu? Ia spune! Îți pare rău că le creezi neplăceri oamenilor de aici?
Golește cutia, îi spune uneia dintre fete, iar aceasta a râs și a făcut ce i-a zis. Și-a dus o mână la ochi să nu o vadă nimeni și a aruncat pe jos hainele din cutie.
- Intră acolo, spune și mă împinge lângă cutie, din nou.
- Nu, nu face asta! Te rog, nu! Nu mai vedeam bine de lacrimi și îmi tremura și vocea. Noroc că aveam masca, dar jena pe care o simt nu putea fi salvată de asta, din moment ce orice strop de mândrie pierise acum.
- Intră, spune și mă bagă cu forța în cutie, după încercări zadarnice de a mă prinde de piciorul ei.
Am ajuns în cutie, și am încercat să ies cât de repede am putut, dar celelalte fete au venit să mă țină pentru a nu scapa.
Am frică de spații înguste! Nu pot! Nu! Vă rog! Urlam în mintea mea și pe dinafară mă mișcam haotic fără vreun rezultat.
Riana a venit lângă mine cu un tub de tempera albastru, desfăcut. Nu înțelegeam ce vrea să facă.
- Îți amintești când te-ai ciocnit de mine și s-a vărsat vopsea pe toată rochia mea? A fost chiar prima noastră întâlnire. 
- Nu, nu a fost intenționat! Te rog!
Ți-am și plătit-o dublu, voiam să mai adaug, dar nu aveam curaj.
- Nici asta nu e, spune și îmi varsă vopseaua pe creștetul capului.
Aceasta mi s-a scurs pe frunte și a coborât în jos pe haine, mâini și picioare.
Mă simt atât de mizerabil.
Cele trei fete au început să râdă, dar nu mai puteam să zic nimic. Rămăsesem înmărmurită.
- Închide cutia, închide cutia, a spus una dintre ele și m-am trezit brusc împinsă la fundul cutiei, care la înălțime îmi era aproape de șolduri.
Nu a durat mult și s-a auzit cum s-a trasat o linie de scotch peste capetele cutiei acum astupate.
Am început să mă mișc haotic în cutie, în timp ce fetele râdeau și îmi era din ce în ce mai greu să procesez ce se întâmplă.
- Dă-mi drumul! Ajutor! Ajutor!
Spațiul parcă se strângea și mă simțeam absorbită la propriu de întunericul din locul acesta. Eram speriată. Și murdară! Inima îmi bătea atât de tare că rămâneam fără aer. Pumnii mei ce se izbeau slab de pereții cutiei erau parcă degeaba.
Haide! Dă cu pumnul! Hai, Olivia! Te rog!