Ca într-un film de dragoste

21

Shin Sun nu a insistat și m-a adus cu mașina până acasă, tot drumul încercând să facă glume cu mine. Mă mai liniștisem, dar tot simțeam că îmi vine să plâng, însă m-am abținut.  Nu voiam să mă vadă plângând din nou.
Când am ajuns în fața clădirii în care locuiam, acesta a insistat să mă ducă până sus, îngrijorat de faptul că aș putea cădea pe scări. Ceea ce era să se și întâmple.  M-am împiedicat de una dintre trepte și când am simțit că o să cad pe spate, mi-am închis ochii, pregătită de impact. Dar Shin Sun, care era în spatele meu, m-a ajutat imediat să mă echilibrez.
- Hopa, am spus amuzantă, când mi-am recăpătat din nou echilibrul.
Nu știu care a fost reacția lui, dar odată ce am ajuns în fața ușii, a ținut să mă întrebe ceva.
- De ce ai vopsea albastră în fața ușii?
Am făcut ochii mari, reamintindu-mi cu fiori reci întâmplarea de astăzi. Nu, nu o să afli.
L-am ignorat complet și mi-am descuiat ușa, într-un mod foarte lent deoarece nu nimeream broasca cu cheia. I-am spus fugitiv "Pa!" și m-am împiedicat de prag și am căzut. Acesta a vrut să mă ajute, dar eu am trântit rapid ușa și am încuiat-o.
- Olivia, ești bine? S-a auzit din spatele bucății de lemn, când m-am rezemat de ea și m-am lăsat în jos.
Mă simțeam ca în acea cutie din nou. Mintea mea cerea ajutor, iar pe dinafară doar plângeam în sughițuri. Parcă vopseaua mi se scurgea din nou până pe gene, și se împrăștia în stropi pe jos.
M-am îmbrățișat și am încercat să mă liniștesc, spunându-mi că nu sunt într-o cutie, deși pereții apartamentului deveniseră la fel de înguști și se tot micșorau. 
Shin Sun tot bătea în ușă, cu speranța că îi voi deschide, dar îmi era prea rușine.  Nu voi lăsa pe nimeni să afle.
- Pleacă, te rog! Pleacă!
Într-un final zgomotele s-au liniștit, la fel și mintea mea să gândească. Nu mai știu care a fost ultimul lucru din gândul meu, dar în dimineața următoare m-a trezit tonul de apel al telefonului. Am tresărit speriată și mi-am simțit corpul greu.
Era unchiul meu. Nu pot să cred că două zile la rând mi-au ruinat complet viața.
Nu i-am raspuns. Poate că ieri am mai dat o șansă job-ului acela, astăzi însă toate au pierit pentru mine. Nu pot să mă stresez la infinit de faptul că voi fi concediată. Deși mai aveam foarte puțin de suportat locul acesta de muncă, am realizat că nu merită. O să îmi caut un alt job. Da, e timpul să schimb ceva. Până acum doar mi-am zis că e momentul, însă nu am făcut nimic, dar acum nu voi mai da înapoi.
Poate că Shin Sun a vorbit cu regizorul și cu Kitty, în speranța de a rezolva situația, dar nu se aștepta nimeni ca acum să fie altcineva atacatorul. Însă de data asta, nimeni nu trebuie să afle ce s-a întâmplat. 
Am pornit televizorul, iar primul lucru care mi-a apărut în cale am fost chiar eu. Era videoclipul în care actorul acela a țipat la mine. Văzându-mi fața speriată, pe lângă jenă, am realizat ceva. Singurele fețe care nu erau blurate, erau a mea și a actorului. Dar ei aveau voie să îmi arate fața fără acordul meu? Exact, nu! Stai. E ceva la care nu m-am gândit până acum. Oare ei au vorbit cu vreun organ al legii până acum legat de situația aceasta? M-am stresat de-o dată. Dar m-am calmat când mi-am amintit că măcar un om din cei prezenți acolo mi-ar lua apărarea. Sper...
Îl sun pe unchiul meu și îl anunț cât de politicos pot că eu nu o să mai lucrez pentru el, dar îi mulțumesc pentru ajutor. Mă întreabă dacă s-a întâmplat ceva, însă am refuzat să îi spun până și cel mai mic detaliu. În timp ce îmi țineam lacrimile, Risa m-a sunat pe neașteptate.
Am vorbit doar despre situația care a apărut la televizor. Îmi este prea rușine să se afle ceea ce tocmai s-a întâmplat.
Prietena mea mi-a propus să vină pe la mine, să mai discutăm una, alta, dar cum sigur mă voi scăpa și îi voi zice de ceea ce am pățit, am preferat să o refuz. Al treilea apel pe ziua de azi m-a luat prin surprindere, însă.
- Ce s-a întâmplat? De ce ai cauzat iar probleme actorilor? Din păcate nu am putut să o evit și acum.
- Nu am cauzat. Au reacționat exagerat. Acum scuză-mă, îmi caut alt loc de muncă.
Am sunat destul de rece la telefon, dar am fost la fel de scurtă pe cât îmi doream. Nu este o zi bună pentru mine. Dar cu siguranță este mult mai bună decât precedentele.
Începe schimbarea, mi-am zis în timp ce mă uitam pe laptop de job-uri part-time. Am strănutat mai apoi. Răceala tot nu mă lăsase. 
Clătinam ușor din picioare pe scaunul meu de birou și priveam puțin dezamăgită spre variantele pe care le aveam. Să lucrez într-un  magazin sau într-un depozit?
Nici unul dintre job-uri nu mă atrăgea până la capăt, dar am aplicat pentru ambele. Poate nu va fi atât de rău. Iar după interviuri, dacă voi fi chemată, îmi voi forma o idee despre ambele.
A venit seara destul de rapid, și fix când liniștea părea mai plăcută, cineva s-a apucat să bată agresiv în ușă. M-am dus lângă vizor și m-am panicat la vederea lui Joe. Nu știam ce să fac mai repede. Doar că, în timp ce agitația mă cuprindea mai puternic, nu s-a mai auzit nimic. M-am uitat pe vizor din nou, și cum nu era nimeni, am deschis ușa cu teamă și am înlemnit. Bărbatul m-a apucat agresiv de mână, m-a tras în casă și m-a aruncat pe pat.
Am țipat de câteva ori la el să plece, dar nu mă lua în seamă.
- Ce crezi că faci? Pleacă! Am strigat și am sărit din pat până la ușă, acesta m-a prins repede de brâu și m-a izbit de perete. Era atât de aproape de fața mea și continua să se apropie. Am vrut să țip, lacrimile deja îmi curgeau șiroaie de spaimă. Mi-a pus mâna la gură și m-a privit nervos când și-a dat seama ce vreau să fac.
- Vreau doar să vorbim. De ce fugi de mine? Am văzut la televizor că ești în centrul atenției și am vrut să te felicit. Dacă nu aș fi eu aici pentru tine, cine ar mai fi?
Nu am nevoie de tine! Nu am! Lasă-mă! LASĂ-MĂ!
Urlam în sinea mea atât de puteric, iar pe dinafară tremuram.  Doar ce mi-am închis ochii.
Eram imobilizată, speriată și fără speranță, dar chiar și cel mai mare ghinion poate fi spart de cineva.
Mâna lui s-a depărtat rapid de fața mea, iar eu mi-am deschis ochii. L-am văzut izbit de peretele paralel și imobilizat de cineva îmbrăcat în negru. A intrat un hoț la mine în casă care l-a imobilizat pe Joe? Nu mai știam ce să cred, eram prea speriată. M-am lăsat să cad rezemată de perete și cu mâna la gură.