Ca într-un film de dragoste

27

Ziua de Sâmbătă a început alături de o oboseală groaznică.  Shin Sun m-a sunat cu noaptea în cap și m-a anunțat să fiu gata până în ora șapte.
- Unde ești?
Mormăi ceva indescifrabil și ies afară din casă. 
- Iată-te.
- Unde mergem? Întreb confuză și îl privesc adormită.
Acesta îmi deschide ușa la mașină și eu intru în autoturism, nu înainte de a mă ciocni cu fruntea de mașină. 
Îmi duc mâna la cap și îl privesc urât pe Shin Sun, imediat ce se așază pe scaunul șoferului. 
- Nu te uita la mine atât de feroce, mă voi speria.
Și asta este tot ce am auzit înainte să adorm.
***
Muzica este la maxim. Ascultăm o piesă veche coreeană și eu stau cu geamul deschis și cu o mână pe afară. Atmosfera e foarte plăcută, mai ales că Shin Sun încearcă să cânte după piesă, dar e total pe lângă. Mă face să râd.
- Încearcă tu, dacă te descurci mai bine, spune amuzat.
- Ascultă aici, "saraghee, sara gheee", cânt și îmi duc mâna melancolică la piept.
Începem amândoi să râdem.
- Credeam că eu sunt pe lângă, o spune gânditor. Mai încearcă o piesă.
- Doar dacă o aleg eu, râd și mă pun să caut o piesă.
"
Sunt doar un visător absurd, de propria-mi lume fug, m- ascund,
În a ta.
Pot rămâne aici, cu ea?

Sunt doar o vorbă, fără fapte.
Sunt incomplet, plin de păcate.
Unii mă denumesc nebun.
Alții doar își văd de drum.

As vrea să te privesc o zi, o noapte. 
As vrea să-mi vorbești despre toate.
Doar mă vezi, nu? Lângă gardul din spate.
Sau mă vei ignora si tu, poate.

Sunt doar un visător, dar sper.
Cunoști acest sentiment, ce ne lasă fără aer?
Oare ce-ar spune mama ta,
De-ar știi că mă privești așa?

REFREN
Visez prea mult, mama îmi spune:
Lumea nu-i formată pentru glume.
Visez prea mult, tata mă ceartă.
Cică sunt singur și fără soartă.

Oare ce-ar spune mama ta,
De-ar știi că te privesc așa?
Fără vreun gând ascuns,
Fără vreun drum.

Și doar de necazuri dau.
Doar de necazuri ascunse după alb.
Un alb atât de pur
Un alb atât de infect. 

Albul în care m-ai purtat.
Albul în care m-ai lasat.
Sunt doar un visător absurd.
Știu doar să fug, să mă  ascund,
De ce simt.

Sunt doar un visător,
De propria-mi mână am să mor.
Părinții nu mă asculta.
De ce ar asculta un om nebun?
Spune-mi tu mamă,
Așa mă crezi și acum?

REFREN
Visez prea mult, mama îmi spune:
Lumea nu-i formată pentru glume.
Visez prea mult, tata mă ceartă.
Cică sunt singur și  fără soartă.

Privește-mă în ochi și apoi doar,
Doar pleacă.
De vrei să plec eu, am să fug.
Nu vreau să mă vezi plângând.

Poate esti aici,
Dar te simt prea departe.

De vrei să plec, am să mă-ntorc și am să fug.
Dar spune-mi doar o dată,
Și spune-mi-o în față.
Ce-ți spune sufletul,
De mă privești cu atâta ură?

Dar nu mă pune să uit.
Uitarea nu ține de mine,
Nu știe de noi. 
Ea nu ne iubește,
Nu ne așteaptă.
E ca o palmă,
Ne izbește și ne ceartă. "
-E foarte tristă, dar e interesantă.  Cine o cântă?
- Este cântată de o prietenă și scrisă de mine, râd, este într-adevăr tristă, dar trebuie să scriem și lucruri de genul, îi zâmbesc. Și de asemenea, e plina de defecte, precum oamenii.
Acesta își așază mâna pe capul meu și o ține acolo câteva secunde.
- Să ne oprim și să luăm o pauză.
- Dar unde mergem?
- Vei afla.
Până atunci, am coborât din mașină undeva pe o câmpie, unde Shin Sun a făcut ceva neașteptat.
A luat o pătură și a întins-o pe jos. Apoi a tot adus mâncare din portbagaj. Am vrut să îl ajut, dar mi-a spus să stau linistită pe pătură.
Priveam atât de încântată priveliștea. Picnicul este de-a dreptul un motiv de bucurie pentru mine. Să știu că am un peisaj și pe cineva cu care să vorbesc în timp ce savurez mâncarea. Shin Sun habar nu are ce bine a nimerit momentul.
- Știu că ai avut mult ghinion în ultima vreme, dar astăzi vreau să te gândești la altceva spune și își depărtează mâinile în aer, de parcă prezența ceva.
- La mâncare?
- Deocamdată da, spune și surâde.
Oare vom face conversație sau doar vom mânca?
- Spune-mi un lucru despre tine. Primul care îți vine în minte, zice brusc.
- Dansul.
- De ce dansul?
- De ce actoria?
- Tu prima, zâmbește.
Am luat o gură din suc și mi-am pregătit mintal povestea.
- Când eram în școala generală, învățătoarea ne-a dat o temă care m-a încurcat puțin, îi explic serioasă. El mă privea atent, cu picioarele încrucișate și mâinile pe lângă acesta. Îmbrăcat atât de simplu, dar cu piese vestimentare foarte scumpe, nu m-aș fi așteptat să îl văd într-o astfel de situație.
- Ne-a spus, citez " Vreau să îmi spuneți câte ceva despre voi fără să fie nevoie de cuvinte". Atunci m-am gândit, ce ar fi să aduc o plantă și să o ud în fața clasei, s-ar prinde că iubesc natura? Dar nu ar fi asta prea simplu?
- O plantă? A râs ușor.
- Râzi, dar timp de câteva ore doar asta a fost singura mea idee. În timpul acesta tata se uita la televizor. Mi-am desprins pentru o secundă ochii din caiet și am urmărit filmul alături de el. Era despre dans și efectele sale pozitive. Despre cum te eliberează și te ajută să te exprimi. Toată noaptea am încercat tot felul de mișcări, care mai de care mai ciudate, ca să spun așa. Într-un final m-am decis să desenez stele pe tabla din clasa unde învățam și să dansez, cât de bine credeam că pot, o scenă din filmul acela, cu mine la final privind spre stele. Atunci mi-am zis: Am un vis.
- Și ce face visul tău în prezent?
- E în vacanță, am râs, rândul tău.
- Hm, cum am vrut să devin actor? După această întrebare retorică a rămas gânditor.
- Totul a început în școală, trebuia să mă gândesc pentru ce universitate mă pregătesc, deși mai aveam mult timp la dispozitie, și totodată eram bătut la cap de părinți să îmi găsesc un scop în viață.
Atmosfera era atât de primitoare și de caldă, încât simțeam că vorbesc cu un vechi prieten. Într-adevăr, nu mai eram atât de deranjată de zvonuri.
- Dar un scop în viață nu era un interes prea mare pentru mine, căci sincer speram să îmi găsesc un job normal, fără prea multă bătaie de cap. Și atunci m-a lovit un gând, și-a dus pumnul la inimă. Ce ar fi să ajung vedetă? Dar ce era de făcut pentru asta? Am fost la canto, dar nu simțeam nici o emoție în timp ce mă forțam să cânt, am vrut să dansez, dar chiar am căzut de câteva ori încercând. Cumva poveștile noastre seamănă, căci și eu am fost atât de absorbit de un film bine făcut, și de emoția din ochii actorului principal, încât m-a convins să îmi doresc aceeași profesie.
- Cum ți-ai dat seama că ești bun în ceea ce faci?
- Pentru început, nu am știut. Tot ce făceam era să mă uit la seriale, să îmi creez personaje și să mă gândesc prin ce mod ar putea interacționa cu cele din serial, ca mai apoi să îmi imaginez tot felul de scene pe care le-aș putea interpreta și să le exersez. Înaintea fiecărui episod îmi repetam "replicile" și mișcarea scenică pentru episodul precedent. Nu mă lăsam până nu mi se părea îndeajuns de bine. Când am ajuns la Universitate, mi-am dat seama că am propriul meu drum.