Ca într-un film de dragoste

13

Merg cu capul în pământ spre job. Și nu din cauza soarelui mult prea puternic sau a rochiei de un roz pal deasupra genunchilor, ci a faptului că îmi este dor de Joe. Deși sunt conștientă de toxicitatea ce se află acum între noi doi, tot nu pot evita în totalitate momentele bune.
Aproape m-am împiedicat de o piatră, fiindcă mi se umeziseră ochii, dar mi-am șters repede lacrimile și am continuat să-mi târăsc piciorul.
Am ajuns pe platou, locul acela plin de oameni cu diferite roluri sau responsabilități. Ziua de abia începe, deci toți sunt într-o fugă continuă, de parcă a luat foc ceva.
Mă pregăteam să îmi iau pastila, când cineva s-a lovit brutal de mine. Am scăpat toată folia și mi-a cedat piciorul rănit.
- Of, dar scuză-mă. Odată ce aud vocea pițigăiată a fetei știu exact cine este, și mă ridic de jos, fix când aceasta s-a aplecat. M-am ridicat în picioare, nu ajutată de aceasta, desigur.
- Nu-i nimic, îi spun și mă caut după altă pastilă, dar nu mai găsesc folia. Îmi dau seama imediat ce s-a întâmplat, având în vedere că în ghiozdan și buzunare nu mai era urmă de vreo pastilă. Merg spre actriță, dar mă întorc imediat ce îl sesizez pe Shin Sun apropiindu-se de aceeași persoană.
Acesta mă observă, dar își ia imediat ochii de pe mine, concentrat pe discuția cu șatena. 
- Yong Sun, aud o altă voce feminină, în drumul meu spre cabina de probă, pe unde bănuiam că ar fi regizorul.
Este actrița principală din serial, o frumoasă tânără blondă cu ten albicios, 1,70 m și ochi albaștri. Este precum o rază de soare. Sigur s-ar potrivi cu... Îmi amintesc brusc de modul în care îl numea tânărul de aseară pe Shin Sun și surâd. Un actor care trecea pe lângă mine sigur mă auzise, dar nu i-am dat și acestuia importanță. 
Odată ce l-am găsit pe unchiul meu, mi-a examinat genunchiul și m-a certat pentru că sunt neatentă, dar e ca și cum m-ai denumi "fată", căci ar trebui să știe măcar puțin din ceea ce mă definește.
Aș spune că azi nu am fugit de colo colo, ci a fost o zi mai liniștită, pentru că eram privită ca un om rănit, dar trebuia neapărat să îmi iau pastila. Mi-am dat seama abia când a început să mă doară genunchiul că uitasem să merg la actrița aceea.
Mi-am luat inima în dinți, sau măcar am încercat. Durerea mă stresa teribil, de abia mă abțineam să nu țip.
Am avut noroc că scena ce tocmai se filma nu o cuprindea și pe fată, așa că doar m-am dus în dreptul ei, în momentul în care își repeta replicile, și am vorbit cum știam eu mai bine.
- B-bună, m-am bâlbâit ușor, dar nu am fost sesizată. Scuză-mă, am continuat.
Aceasta și-a ridicat privirea din foi și s-a uitat la mine cu dizgrație.
- Ce vrei?
- Pasti-ti-lele. Știu că tu le-ai luat.
- Poftim, a răsunat vocea acesteia în toată încăperea, iar eu m-am făcut roșie ca racul.
Odată ce am auzit "tăiați" și toți ochii erau pe noi, nu mai știam cât de mică să mă fac.
- Olivia, ce faci?!
M-am întors spre unchiul meu încruntată de la durere. Ce pare că fac? Cer dreptate. Ce e cu ghinionul ăsta?!
- Mă acuză de ceva ce nu am făcut, spune aceasta pe același tot și deja îl văd pe regizor trecându-și o palmă peste față.
- Olivia, mergi să-
- Nu, nu pot să fac asta acum, spun cât de calm pot.
Îmi iau inima în dinți și vreau să spun tot ce am pe suflet, dar vocile ce șușoteau în stânga și în dreapta, m-au făcut să mă blochez.
- Adică, vreau să spun-
- Filmăm și noi azi? se aude vocea unuia dintre cameramani, iar atunci îmi las capul în jos.
Mă întorc spre șatenă și vreau să mai încerc o dată să-mi cer politicos pastilele, dar aceasta merge spre ghiozdanul meu, agățat de scaunul regizorului și umblă în el pur și simplu. Scoate folia de pastile și mă privește rănită.
- Asta căutai? Nu e frumos să acuzi oamenii degeaba. Te-am văzut cu ochii mei când le-ai pus aici.
Se auzeau și voci supărate, dar și râsete. Ce este cert, toată lumea mă privea mai intens ca niciodată. Mă simt atât de înjosită. 
E foarte evident că știa unde sunt, de ce râd toți?
Regizorul ia pastilele, mi le pune agresiv în palmă și îmi spune să plec acasă, fără ca măcar să îmi asculte și mie partea de poveste.
Îmi iau ghiozdanul și îmi târăsc piciorul spre ieșirea din spate. Nici nu trebuie să ajung până acolo, că deja plângeam de jenă, de neputință, chiar de incorectitudine.
Nu știu cât a trecut de când m-am așezat pe banca fumătorilor și mi-am înnecat ochii în lacrimi. Nici măcar șervețele uscate nu aveam, am fost nevoită să mă șterg cu cele umede. De parcă viața mea nu era îndeajuns de tristă. Am vrut doar să dansez, și uite unde am ajuns. Mă doare piciorul teribil și mă simt îngreunată de atâtea stări. Poate că este ea o actriță importantă, dar nu este drept să se comporte așa cu mine. Oamenii de aici nu mă plac, nu au facut-o niciodată, deși eu nu i-am deranjat în vreun fel.
- Credeam că ai vrut să scapi de probleme, mă sperie o voce masculină și tresar.
- Ascultă, spun și mă abțin să nu plâng mai tare, nu e momentul, dar imediat ce termin fraza, lacrimile se înmulțesc.
Plângeam cu sughițuri acum și chiar mi-am dus mâna la ochi, când brațul îmi este brusc atins.
- Poți plânge în continuare, dar ia astea.
Era un pachet de șervețele. M-am simțit atât de vinovată față de el. Credeam că odată ce îl voi lăsa în pace, chiar voi scăpa de ghinionul ce se abătuse asupra mea, dar m-am înșelat. Prietena lui chiar știe să își elimine piedicile.
Îl privesc cum vrea să plece și mă ridic în picioare.