Ca într-un film de dragoste

25

Dimineața m-a surprins cu o durere groaznică de cap și de usturime în zona ochilor.
M-am uitat la ceas și mi-am dat seama că este aproape după-amiază.
Aproape am căzut din pat când am realizat că nu știu cum am ajuns acasă.
La naiba! Primul instinct a fost să mă duc spre ușa de la intrare.
Este descuiată, ceea ce înseamnă că cineva m-a adus pănă aici și a plecat. Dar cine? Ce s-a întâmplat de fapt?
Nu am avut liniște tot drumul spre librărie, și nu doar din cauza capului care mă durea continuu.
- Bună, o aud pe Cristal imediat ce intru în încăpere.
Momentul în care s-a întâmplat asta, a fost și cel în care amintirile mele au dat năvală.
- Ce faci? Nu te mușca!
- Prea târziu, spun și îmi scutur mâna. Tu nu, nu trebuia să vezi asta. De unde ai apărut și de ce m-m-ai ajutat?
Shin Sun a zâmbit compătimitor.
- Ce fel de om doar s-ar fi uitat?
- C-ceilalți au făcut-o? Nu voiam să sune ca o întrebare, dar așa s-a întâmplat.
- Spui că vrei să fiu ca ei? Atunci am plecat.
Întind mâna spre el și îl observ cum se întoarce spre mine din nou de parcă văzuse gestul meu.
Rămâne uimit odată ce îmi vede brațul în aer și își afundă mâinile în buzunar.
- De ce ai față de cățeluș?
- Așa este, spun și îmi duc mâinile la față de parcă pot vedea cu palmele.
- Shin Sun, încep brusc, m-ai salvat din nou. De ce tot faci asta? Ți-am spus atâtea lucruri deranjante. O să mă judeci și tu? Spun și încep involuntar să plâng doar gândindu-mă că asta se va putea întâmpla.
- Olivia, spune și îi simt palma pe creștetul capului, nu sunt aici să te judec. Dar dacă mai plângi mult, voi plânge și eu.
Am surâs. Chiar am fost luată prin surprindere.
- Ce ești tu? Un înger?
A zămbit.
- Pot spune că sunt frumos ca unul.
- Ai vrea tu, spun încet.
Deși eu m-am oprit din plâns, am văzut o lacrimă fugitivă pe obrazul acestuia. Și-a îndepărtat-o rapid.
- Ce ai spune să te duc acasă?
- Shin Sun, să știi că o p-posibilă prietenie între noi ar putea fi toxică. Te pot trage doar în jos.
- Olivia, ce ai spune de un pact?
- Un pact?
- Atunci când unul va cădea, celălat îl va ridica.
- Shin Sun, câte kilograme ai? Nu cred că pot, dar îmi voi da duhul încercând, spun și îmi duc o mână militărește la frunte.
- Atunci suntem prieteni, spune râzând și îmi repetă gestul.
- Shin Sun, îi spun, în timp ce stau pe spatele acestuia.
- Da?
- Tu ești un om fericit?
- Cred că da, dar acum sunt puțin mai fericit.
- De ce mă întrebi?
- Vreau și eu să fiu un om fericit. Dar nu înțelege greșit. Fericirea mea vine din fericirea altora. Deci rămâi astfel.
- Nepoata regizorului, de ce lași oamenii să te trateze urât?
- Nu am știut niciodată cum să mă apăr fără să le fac și eu rău. Nu le vreau răul, vreau doar puțină liniște.
Mai departe nu îmi amintesc ce s-a întâmplat, dar presupun că doar am adormit. Cât de stânjenitor. Nici nu știu ce este mai rău. Știu, toată seara aceea. Ce am făcut?! Și mai mulți oameni care m-au văzut atacată. Și un Shin Sun ca prieten. Am atâtea să-i spun Risei, de mi-ar și răspunde la telefon.
- Olivia! Ești bine?
Am revenit brusc la realitate și am privit-o pe Cristal care se afla fix în fața mea. Nici nu îmi amintesc când m-am pus pe scaun.
- Cristal, spun și o apuc de mână, sunt atât de idioată.
- Ce s-a întâmplat?
Am vrut să încep, dar am rămas cu fraza în aer, observând persoana care mă privea insistent cine știe de când.
- Olivia, spui odată?
Îmi dreg glasul.
- Nu mai contează, îi fac semn subtil și sper să înțeleagă.
- De ce? Și eu sunt curios, spune băiatul și vine spre birou.
- Shin Yong Sun, salutare, spune colega mea absolut absorbită.
Nu puteam să-l privesc, efectiv îmi aminteam de toate vorbele pe care i le-am spus și îmi venea să mă iau la bătaie. Nu ar trebui să mai beau.
- Ce te aduce pe aici?
I-am făcut semn din cap să tacă, dar ea nici nu m-a privit. Spre el nu puteam să mă uit, dar eram sigură că mă privește.
- Hm, chiar așa, oare ce mă aduce aici. Gata, știu, îți pot răpi o clipă colega?
- Nu, nu poți, de abia am ajuns, spun și îl privesc. Doar pleacă, te rog, îi spun, cu privirea în pământ.
Sper din suflet să nu aibă legătură cu ceea ce cred eu.
- Ba da, o voi acoperi eu, puteți merge cinci minute. Spune Cristal zâmbitoare și îmi face semn să plec.
Îmi mușc buza și îmi duc o mână la frunte, astfel încât să nu îl privesc pe șaten. Îl urmez până afară și închid ușa în urma mea.
- Olivia, mă poți privi o secundă?
Dau din cap negativ.
- Dumnezeule, spui că nu suntem în filme de dragoste, dar te comporți ca într-unul.
- Hei, spun atacată, dar nu îmi iau mâna de la ochi, spune-mi de ce ai venit.
- Depune plângere.
- Poftim? Îmi dau mâna jos de lângă față și îl privesc confuză.
- Știu ce ți-a făcut Kitty, dar nu și fetele de la recuzită, iar după situația de ieri sunt sigur că este mai grav decât pare. Deci, nu-mi spune despre ce e vorba dacă nu vrei, dar fă măcar asta.
- Nu vreau să fac asta.
- Nu cred că-ți place să trăiești cu teamă.
- Poftim?
- Îți este teamă de oameni, de faptul că te vor răni. Îți este teamă să fii arătată cu degetul și de imaginea negativă care s-a format despre tine. Poate că vrei să fugi, sau simți că nu ai pe nimeni aproape-
- Shin Sun, oprește-te, spun agitată, trebuie să mă întorc.
Vreau să intru pe ușă, pentru că îmi vine să plâng, dar acesta mă prinde de mână.
Nu-l pot lăsa să mă vadă așa.
- Când ai nevoie, nu ezita să mă suni, acestea fiind spuse, mi-a dat drumul la încheietură. Am rămas puțin blocată, dar imediat ce am auzit mașina depărtându-se, mi-am verificat telefonul.
Shin Yong Sun, am căutat, dar Yong Sun, am găsit. Deci așa i se spune.
- Yong Sun, am spus în șoaptă și am intrat în librărie.