Ca într-un film de dragoste

14

Îl trag de mânecă, și deși sunt plânsă toată, îl privesc în ceață. 
- Shin Sun, spun și trag aer în piept, ca mai apoi să îi dau drumul, îmi pare rău că te-am numit "problemă".
Eu sunt singura problemă din viața mea.
- Nu ești o problemă, adică, m-am bâlbăit.
Acesta a surâs scurt.
- Nepoata regizorului, ar trebui să mă întorc.
Îl las să plece și mă folosesc de șervețelele pe care le-am primit.
De ce o fi așa de treabă?
Mi-am luat pastilele, apoi am apucat ghiozdanul și am scos pachetul de țigări. În mers cred că am fumat mai mult de cinci și eram de abia la jumătatea drumului.
Am trecut prin parcul de ieri, cu intenția de a mă mai liniști, când ceva mi-a atras atenția. Două tinere se sărutau la două bănci distanță, iar una dintre ele sigur era Risa. Am dat să merg acolo, dar am fost oprită.
- Ai grijă! S-a auzit un țipăt, ca mai apoi mingea să mă lovească mai jos de umăr. Mi-am dus mâna la rană. Asta a durut.
Mingea a aterizat din terenul de baschet, iar cel care o aruncase tocmai se îndrepta spre mine: un tânăr cu părul de un șaten închis, înalt și îmbrăcat în niște șorți și un tricou albastru. 
- Trevor?
- Olivia? Tu erai? Te-am lovit rău?
Am surâs și mi-am luat rapid palma de pe locul lezat, sperând să îl fac să înțeleagă că este totul în regulă.
- Olivia, ești bine? Întorc capul și le văd pe Risa și Sabina cum se apropiau de mine îngrijorate.
Ele două sunt împreună? Când s-a întâmplat asta?!
- Sunt bine, îi liniștesc pe toți.
Acum, vă rog să mă scuzați, dar trebuie să ajung undeva.
Trevor a vrut să mai spună ceva și probabil și fetele, dar eu am luat-o la fugă spre casă, deoarece îmi venea din nou să plâng. Pot spune că a fost un drum scurt, dar pătrunzător. Nu trebuia să alerg. Mi-au obosit picioarele și mă doare și mâna. Ghinion peste ghinion.
Ajunsă acasă, mă întreb dacă unchiul meu m-a concediat sau are de gând să mă aștepte mâine.  Cât de stânjenitoare este ziua aceasta...
M-am clătit cu apă pe față și mi-am privit chipul. Arăt nedormită de câteva zile, am slăbit iar, iar părul meu trece acum de umeri.
Oricât de pozitivă vreau să mă cred, sunt de fapt o persoană negativistă, iar acțiunile care se tot petrec mă epuizează teribil. Am nevoie de o pauză, dar nu mi-o permit acum.
M-am schimbat într-o pereche de pantaloni scurți și o bluză cu volănașe și m-am încălțat. Este timpul pentru cealaltă parte a zilei.
Odată ce am părăsit casa, mi-am scos telefonul din buzunar pentru că eram apelată.
- Da, Risa.
- Olivia, am auzit ce s-a întâmplat. Ești bine?
Zvonurile circulă repede.
- Am multe de povestit. Dacă ai puțin timp, treci pe la librărie. Te voi aștepta.
Am închis telefonul și m-am bucurat de alergatul lent după autobuz, de frânele bruște și aglomerație, fiind îngândurată tot drumul cu privire la ziua de astăzi. Poate că sunt un om simplu, fac greșeli și uneori îmi e greu să mă abțin, dar oricât de nedorită sunt, nu mă voi lăsa din a-mi atinge scopul, având în vedere cât am așteptat pentru a face acest curs.
Imediat ce m-am smuls la propriu din grămada de oameni grăbiți, am intrat în locul de care nu mă pot sătura, mai mult sau mai puțin. 
- Olivia, ai ajuns, răsună vocea lui Biss în toată librăria, iar asta mă determină să tresar. Stă la trei pași de mine, cu mâinile depărtate, de parcă așteaptă o îmbrățișare.
De unde atâta fericire?
- Ce ai pățit la picior? Mă întreabă confuz, odată ce mă apropii de el.
- Neatenția, spun și ridic din umeri.
Colegii mei m-au menajat toată seara, dar cel mai mult m-a amuzant un client care a venit să mă întrebe dacă poate să returneze o zornăitoare în caz că nu-i place copilului său, de parcă un bebeluș ar refuza zgomotul unei jucării.
- Vrei să spui că ai căzut din cauza lor? se revoltă Risa, iar eu îi fac semn să vorbească mai încet, în timp ce așez niște cărți pe raft.
Roșcata ajunsese acum zece minute și nu s-a lăsat până nu m-a tras de limbă referitor la zilele precedente.
- Am căzut din vina mea, doar a mea. De ce ar fi ei de vină?
Risa oftează lung și mă privește sceptică.
- Continuă, mă îndeamnă.
I-am povestit apoi cum a decurs ziua de astăzi, și i-am citit pe chip părerea de rău.
Dar ea mi-a îmbunătățit seara când mi-a vorbit de faptul că a ieșit cu Sabina, imediat după ziua în care a întâlnit-o și a fost o chimie interesantă între ele. Se pare că Sabina chiar i-a făcut impresie bună. M-am gândit că sunt deja împreună, după sărutul lung pe care îl observasem astăzi, dar se pare că nu le leagă mai mult decât o prietenie cu beneficii. Deși, conform Risei, este evident că vor fi mai mult de atât.
I-am privit zâmbetul roșcatei cu atâta extaz, încât mi-am dat seama că există și lucruri bune.
Risa a plecat cu puțin timp înainte să îmi termin tura, așa că am pornit singură spre casă.
Este destul de beznă pentru o noapte de vară.
De îndată ce am gândit asta, am simțit  farurile unei mașini în ceafă. În spatele meu este un automobil negru- asta fiind tot ce am reusit să deslușesc. 
Am mers cât de liniștită am putut, însă mașina nu se făcea dispărută. Este un moment nepotrivit pentru a mă lua durerea de picior, dar aceasta chiar revenise. Trebuie să fug, fie că îmi voi luxa sau nu piciorul. De fapt, nu. Dacă fug, o să cad și o să mă prindă din urmă.
Rămân nemișcată când aud mașina oprindu-se.