Dracula

Capitolul 13

Jurnalul doctorului Seward (continuare)

        

         — S-a hotărât ca slujba funebră să aibă loc chiar a doua zi, pentru ca Lucy şi mama ei să poată fi înmormântate în acelaşi timp. M-am ocupat de toate formalităţile mortuare şi serviciul de pompe funebre a dovedit că personalul său era întristat, sau blagoslovit, cu acelaşi aer de suavă obsecviozitate ca şi patronul său. Chiar şi femeia care se ocupa de ultima toaletă a moartei îmi spuse pe un ton confidenţial, pe jumătate familiar, pe jumătate profesional, pe când ieşea din camera mortuară.

         — Un cadavru într-adevăr splendid, domnule. Un adevărat privilegiu să-l prepari. Nu spun vorbă mare, dar va ridica creditul stabilimentului nostru!

         Am remarcat faptul că Van Helsing nu s-a dezlipit de casă, poate şi ca să n-o lase pe mâna slugilor. De altfel, nu aveam la cine recurge şi, cum Arthur urma să ia parte a doua zi la înmormântarea tatălui său, noi n-am putut anunţa pe nimeni din cei care ar fi fost îndrituiţi să participe la ceremonia funebră a lui Lucy. Ţinând seama de împrejurări, Van Helsing şi cu mine am procedat singuri la examinarea hârtiilor rămase. Mai cu seamă, Profesorul voia să cerceteze personal hârtiile lui Lucy. L-am întrebat de ce, fiindcă mă temeam că el, ca străin, ar putea să nu cunoască în amănunt legea englezească şi, prin urmare, să aibă ulterior anumite încurcături. Mi-a răspuns:

         — Ştiu. Uiţi că sunt şi doctor în Drept, nu numai în medicină? Dar aici nu este vorba propriu-zis de Drept. Ţi-ai dat seama de asta când l-ai evitat pe coroner23. Nu numai pe el trebuie eu să-l ocolesc. Trebuie să mai fie şi alte hârtii ca astea… Şi scoase din portofel memorandumul pe care-l ascunsese Lucy la sân şi pe care mai apoi îl rupsese prin somn.

         — Dacă afli ceva despre avocatul răposatei doamne Westenra, sigilează toate actele găsite şi scrie-i chiar în noaptea asta. Eu am să veghez în odaia asta şi în fosta cameră de culcare a domnişoarei Lucy, unde poate mai găsesc ceva. Nu e bine ca gândurile ei cele mai tainice să cadă în mâinile unor străini.

         M-am dus la lucrul meu şi în mai puţin de jumătate de ceas am găsit numele şi adresa avocatului doamnei Westenra, căruia i-am scris. Toate hârtiile sărmanei moarte erau în ordine; între ele se aflau instrucţiuni precise privind locul înmormântării. De-abia sigilasem scrisoarea când, spre surprinderea mea, Van Helsing intră în odaie, zicându-mi:

         — Pot să-ţi fiu de vreun ajutor, prietene John? Nu mai am nimic de făcut şi, dacă vrei, îţi stau la dispoziţie.

         — Ai găsit ceea ce căutai? L-am întrebat, iar el mi-a răspuns:

         — N-am căutat ceva anume. Speram numai să găsesc, şi am găsit câteva scrisori, un scurt memorandum şi un jurnal abia început. Le-am şi luat şi o să te rog să nu aduci deocamdată vorba de ele. Mâine seară o să-l văd pe bietul băiat şi, cu autorizaţia sa, vom face uz de aceste materiale.

         După ce am terminat tot ce mai era de făcut, îmi spuse:

         — Şi acum, prietene John, la culcare. Avem amândoi nevoie de somn, de refacere. Mâine vom avea multe de făcut, însă noaptea asta nu mai e nevoie de noi, din păcate!

         Înainte de a ne retrage, am trecut s-o mai vedem pe biata Lucy. Antreprenorul de pompe funebre se străduise, fără îndoială, să facă tot ce putea, căci odaia se transformase într-o capelă micuţă. Era o profuziune de minunate flori albe, pentru a face moartea pe cât mai puţin respingătoare cu putinţă. Linţoliul îi acoperea faţa; când Profesorul îl ridică cu un gest cucernic, am tresărit amândoi de frumuseţea ce ni se înfăţişă, luminată de flacăra marilor lumânări de ceară. Moartă, Lucy îşi redobândise întreaga frumuseţe, iar ceasurile care trecuseră, în loc să lase urmele alterării, îi înapoiaseră frumuseţea din timpul vieţii, încât, într-adevăr, nu-mi puteam crede ochilor că mă aflu în faţa unui mort.