Dracula

Capitolul 27

Jurnalul Minei Harker

         1 noiembrie. Am călătorit toată ziua cu o viteză destul de bună. Caii parcă îşi dau seama că ne purtăm bine cu ei, căci parcurg distanţele stabilite în cea mai mare viteză, fără a da nici un semn de nemulţumire. I-am schimbat până acum de multe ori şi i-am găsit mereu ascultători, fapt ce ne întăreşte încrederea că vom avea o călătorie uşoară. Doctorul Van Helsing este laconic. Le spune ţăranilor că vrea să ajungă repede la Bistriţa şi îi plăteşte bine pentru a-i schimba caii. Mâncăm câte o supă fierbinte, bem o cafea sau un ceai şi din nou o pornim la drum. Este o ţară frumoasă, plină de minunăţiile cele mai neînchipuite, iar oamenii sunt viteji, puternici, simpli şi par să aibă tot felul de însuşiri plăcute. Sunt foarte, foarte superstiţioşi. În prima casă unde ne-am oprit, femeia care ne servea, când mi-a văzut semnul de pe frunte, s-a închinat şi a întins două degete spre mine, să se ferească de deochi. Cred că şi-au dat osteneala să pună o cantitate suplimentară de usturoi în mâncare, iar eu nu suport deloc usturoiul. De atunci am mereu grijă să nu-mi scot pălăria sau voalul şi scap astfel de bănuielile lor. Profesorul pare neobosit. Nu se odihneşte o clipă toată ziua, deşi pe mine mă roagă să dorm ore întregi. La apusul soarelui m-a hipnotizat şi mi-a spus că i-am răspuns ca de obicei:

         — Întuneric, apa clipoceşte şi lemnul scârţâie.

         Aşadar, duşmanul nostru se află încă pe apă. Mă tem să mă gândesc la Jonathan, deşi nu mă tem nici pentru el, nici pentru mine. Scriu aceste rânduri în timp ce aşteptăm într-o casă de la ţară să ni se pregătească bidiviii. Doctorul Van Helsing doarme. Sărmanul, i se citeşte oboseala pe chip, a îmbătrânit şi încărunţit, dar gura i s-a încleştat într-o expresie de luptător îndârjit. Chiar în somn îi citeşti îndârjirea pe chip. Când vom porni va trebui să-l rog să se odihnească şi voi conduce eu. Îi voi spune că avem în faţă destule zile şi că n-ar fi bine să-l lase puterile tocmai atunci când vom avea cel mai mult nevoie de el. Totul este pregătit. Vom porni în curând.

         2 noiembrie, dimineaţa. Am reuşit şi am condus pe rând toată noaptea. Acum avem ziua în faţa noastră, luminoasă, deşi friguroasă. În aer pluteşte o apăsare stranie, spun apăsare, căci nu găsesc un cuvânt mai potrivit. Vreau să spun că ne simţim amândoi apăsaţi. Este foarte frig şi numai blănurile noastre călduroase ne fac să ne simţim bine. În zori, Van Helsing m-a hipnotizat. I-am răspuns: „întuneric, lemnul scârţâie, apa bolboroseşte”, aşadar râul se schimbă pe măsură ce ei înaintează.

         2 noiembrie, noaptea. Am călătorit toată ziua. Pe măsură ce mergem mai departe, ţinutul se face din ce în ce mai sălbatic, iar marii pinteni ai Carpaţilor, care la Vereşti păreau atât de îndepărtaţi şi atât de scunzi la orizont, par acum să se adune înalţi în jurul nostru. Amândoi ne arătăm binedispuşi. Cred că ne străduim să ne încurajăm unul pe celălalt, şi tocmai acest efort ne înveseleşte. Doctorul Van Helsing spune că dimineaţă vom ajunge la Pasul Bârgăului.

         Casele au devenit foarte rare, iar Profesorul spune că va trebui să luăm cu noi ultimii cai de care am făcut rost, deoarece nu vom mai putea să-i schimbăm. A mai făcut rost de încă doi cai în afară de cei pe care i-am schimbat, aşa că acum avem o trăsură trasă de patru cai voinici. La ziuă vom ajunge la trecătoare. Nu vrem să ajungem mai devreme, aşa încât o luăm cu binişorul şi ne vom putea odihni bine, pe rând, amândoi. O, Doamne, ce ne va aduce ziua de mâine?

         Memorandum de Abraham van Helsing

         4 noiembrie. Către vechiul şi credinciosul meu prieten John Seward, M. D., din Purfleet, Londra, în caz că nu-l voi mai vedea. Aceasta îi va servi drept explicaţie. E dimineaţă şi scriu la lumina unui foc pe care l-am ţinut toată noaptea aprins, ajutat de doamna Mina. Este foarte frig. Doarme, doarme mereu! Ea, de obicei atât de vioaie, nu a făcut nimic, dar absolut nimic toată ziua. Şi-a pierdut până şi pofta de mâncare. Nu a scris nimic în micul ei jurnal, ea, care scria cu atâta conştiinciozitate la fiecare oprire. Ceva îmi şopteşte că lucrurile nu prea merg bine. Totuşi, astă-seară este ceva mai vioaie. Somnul îndelungat din timpul zilei a înviorat-o şi a readus-o la starea ei obişnuită, căci este blândă şi veselă ca odinioară. La apusul soarelui am încercat s-o hipnotizez, dar vai! Fără nici un rezultat. Mi-a slăbit puterea cu fiecare zi şi în seara asta m-a părăsit cu totul. Ei bine, facă-se voia lui Dumnezeu, oricare ar fi şi oricare ar putea fi urmările ei!