Dracula

Capitolul 10

Scrisoare de la doctorul Seward către onorabilul Arthur Holmwood.

         D ragul meu Art, Veştile de azi nu sunt prea bune. Azi-dimineaţă, Lucy s-a simţit iar rău. Totuşi, până la urmă ceva bun tot s-a întâmplat: doamna Westenra s-a neliniştit în privinţa lui Lucy şi mi-a cerut o consultaţie profesională.

         Am profitat de aceste împrejurări şi i-am vorbit de maestrul meu, Van Helsing, marele specialist, care tocmai trebuia să mă viziteze şi care ar fi putut s-o vadă dimpreună cu mine, aşa că aveam latitudinea să venim şi să plecăm fără s-o mai băgăm în sperieţi, căci un şoc i-ar putea fi fatal, ceea ce, în starea în care se află acum Lucy, s-ar dovedi dezastruos. Cu mare grabă, al tău, John Seward.

         Jurnalul doctorului Seward

         17 septembrie. Primul lucru pe care mi l-a spus Van Helsing, când ne-am întâlnit pe Liverpool Street, a fost:

         — I-ai spus ceva logodnicului ei?

         — Nu, i-am răspuns. Am aşteptat întâi să te văd, cum ţi-am scris în telegramă. I-am scris numai două vorbe, că vei sosi, că domnişoarei Westenra îi e rău şi că am să-l ţin la curent.

         — Bine, mi-a zis el, e-n regulă. Mai bine să nu ştie încă, poate că n-o să ştie niciodată, mi-ar părea mult mai bine, însă dacă va trebui, îi vom spune. Dragă John, încearcă să înţelegi, tu, care ai de-a face cu nebunii, că orice om e mai mult sau mai puţin ţicnit.

         Şi având în vedere ce discret eşti în privinţa nebunilor, vei fi tot atât de discret şi faţă de nebunii lui Dumnezeu, restul oamenilor. Nu le spui nebunilor pentru ce îi tratezi aşa ori altfel şi nici ce gândeşti. În cazul care ne preocupă, ceea ce vei şti va trebui păstrat în taină, până ne vom forma o convingere mai fermă. Tu şi cu mine vom păstra aici şi aici ce ştim şi-mi atinse cu mâna fruntea şi locul inimii, făcând la fel cu sine. Eu mi-am format o convingere. Mai târziu am să ţi-o împărtăşesc şi ţie.

         — De ce nu acum? L-am întrebat. Poate că ar fi mai bine; am putea ajunge astfel la vreo concluzie.

         M-a oprit cu un gest, s-a uitat în ochii mei şi mi-a spus:

         — Dragă John, când grâul a dat în spic, dar încă nu e copt, când laptele pământului-mamă este în el, însă lumina soarelui nu l-a daurit încă, plugarul smulge un bob şi-l zdrobeşte între degetele lui aspre, apoi suflă peste bobul verde şi-ţi spune: „Priveşte, e grâu bun. Vom avea o recoltă straşnică, atunci când va veni timpul”.

         N-am înţeles aluzia şi i-am spus-o. Înainte de a-mi răspunde, mă apucă de vârful urechii, în joacă, aşa cum obişnuia când îi eram student:

         — Bunul gospodar îţi vorbeşte astfel fiindcă ştie, însă nu şi când. N-o să găseşti însă un gospodar adevărat care să dezgroape sămânţa, ca să vadă dacă a încolţit; aşa fac copiii, care se joacă de-a plugarii, nu şi cei care-şi cultivă pământul ca să aibă din ce trăi. Pricepi acum, dragă John? Mi-am semănat grâul, iar acum natura trebuie să-l germineze; dacă va încolţi de îndată, cu atât mai bine…

         Apoi continuă, pe un ton foarte grav: Ai fost întotdeauna un student foarte aplicat şi luai cel mai bine notiţe. Pe atunci nu erai decât un student, acum eşti un maestru, dar cred că nu ţi-ai pierdut obiceiurile bune. Adu-ţi aminte, prietene, că mai preţioasă decât memoria este facultatea de a înţelege şi că pe aceasta trebuie să mizăm. Chiar dacă nu ţi-ai păstrat bunul obicei, lasă-mă să-ţi spun că acest caz, al scumpei noastre domnişoare, poate deveni, am spus „poate”, de un real interes pentru noi şi pentru ceilalţi, iar de rest nu trebuie să ne pese, cum se spune. Bagă bine de seamă: nici un detaliu nu e lipsit de însemnătate. Te sfătuiesc să treci în jurnal chiar şi dubiile, şi presupunerile. Îţi va folosi mai târziu să vezi în ce măsură erau juste. Învăţăm din eşecuri, nu din succese!