Dracula

Capitolul 17

Jurnalul doctorului Seward (continuare)

         Cînd am ajuns la hotelul Berkeley, Helsing a găsit o telegramă care îl aştepta.

         „Sosesc cu trenul. Jonathan la Whitby. Veşti importante. Mina Harker.”

         Profesorul era încântat.

         — Ah, această minunată doamnă Mina! Spuse el. O nestemată printre femei! Trebuie să mergem acasă la dumneata, prietene John. Va trebui s-o întâmpini la gară. Telegrafiază-i, ca să fie pregătită.

         După ce am expediat telegrama, Profesorul bău o ceaşcă de ceai şi îmi povesti despre jurnalul ţinut de Jonathan Harker în timp ce se afla în străinătate, dându-mi un exemplar dactilografiat din jurnalul lui şi unul din jurnalul scris de doamna Harker la Whitby.

         — Ia-le şi studiază-le bine, îmi spuse. Când mă voi înapoia, dumneata vei fi stăpân pe toate aceste fapte şi vom putea începe ancheta noastră cum se cuvine. Păstrează-le bine, căci ascund o mare comoară. Citeşte tot, rogu-te, cu cea mai mare atenţie. Şi, dacă poţi adăuga ceva la povestirea spusă aici, fă-o, căci e foarte important. Dacă nu mă înşel, ai ţinut şi dumneata un jurnal al tuturor acestor întâmplări ciudate. Bun! Atunci când ne vom întâlni, vom parcurge împreună toate aceste lucruri.

         Se pregăti apoi de plecare şi în scurt timp luă o trăsură spre strada Liverpool. Eu am pornit spre Paddington, unde am ajuns cu un sfert de oră înainte de sosirea trenului.

         Mulţimea se împrăştia după ce se îmbulzise ca de obicei pe peronul de sosire. Începusem să mă neliniştesc, să nu-mi fi pierdut cumva oaspetele, când o fată drăgălaşă şi elegantă se apropie de mine şi, după ce îmi aruncă o privire rapidă, mi se adresă:

         — Doctorul Seward, nu-i aşa?

         — Dumneavoastră sunteţi doamna Harker! Am răspuns de îndată, după care îmi întinse mâna.

         — V-am recunoscut după descrierea sărmanei Lucy, dar se opri brusc şi tot sângele îi năvăli în obraji.

         Sângele care îmi împurpurase şi mie obrajii ne scoase oarecum din încurcătură, căci răspundeam astfel tacit la propria ei stinghereală. I-am luat bagajele, cuprinzând, printre altele, şi o maşină de scris, şi am luat metroul până la strada Fenchurch, după ce îi telegrafiasem mai întâi îngrijitoarei mele să pregătească pe loc un apartament pentru doamna Harker.

         Am ajuns la timp. Doamna Harker ştia, bineînţeles, că era vorba de un azil de nebuni, dar am observat că nu şi-a putut stăpâni un tremur uşor în momentul când am intrat.

         Mi-a spus că, dacă se poate, ar dori să vină îndată în biroul meu, deoarece are multe să-mi spună. Aşadar, în timp ce o aştept, închei aici capitolul din jurnalul fonograf.

         Jurnalul Minei Harker

         29 septembrie. După ce mi-am făcut toaleta, am coborât în biroul doctorului Seward. M-am oprit o clipă în faţa uşii, căci mi s-a părut că îl aud vorbind cu cineva. Dar cum, totuşi, insistase să mă grăbesc, am bătut la uşă şi, auzindu-l strigând „Intră”, am intrat.

         Spre marea mea surpriză, nu se afla nimeni altcineva în cameră. Era complet singur şi pe masa din faţa lui se afla un obiect pe care l-am recunoscut dintr-odată, după descriere, ca fiind un fonograf. Nu mai văzusem altul până atunci şi eram foarte curioasă.