Dracula

Capitolul 20

Jurnalul lui Jonathan Harker

         1 octombrie, seara. L-am găsit pe Thomas Snelling în casa lui Bethnal Green, dar, din nefericire, nu-şi putea aduce aminte de nimic. Numai gândul berii pe care i l-a trezit perspectiva sosirii mele se dovedise prea puternic, căci începuse prea devreme mult aşteptatul chef. Am aflat, totuşi, de la soţia lui, care părea o biată femeie cumsecade, că el nu era decât ajutorul lui Smollett, responsabilul celor doi tovarăşi. Astfel că am plecat la Walworth şi l-am găsit pe domnul Joseph Smollett acasă, în vestă şi, deşi târziu, îşi bea ceaiul dintr-o farfurioară.

         E un om inteligent şi cumsecade, tipul muncitorului bun şi de încredere, cu o minte ageră. Şi-a amintit foarte bine despre incidentul cu lăzile şi mi-a dat adresa lor dintr-un carnet miraculos, cu colţurile îndoite, pe care l-a scos dintr-un loc misterios, de prin fundul pantalonilor. Fuseseră şase în încărcătura pe care o luase de la Carfax şi o lăsase la numărul 197 din Chicksand Street, Mile End New Town, şi încă şase le depusese în Jamaica Lane, Bermondsey.

         Contele intenţiona să-şi răspândească prin Londra adăposturile sale înspăimântătoare, aşa că aceste locuri au fost alese ca depozite, pentru ca mai târziu să le distribuie şi în alte părţi. Metoda sistematică prin care se făcea acest lucru m-a făcut să mă gândesc că nu intenţiona să se limiteze la cele două cartiere ale Londrei. Era acum stabilit în extrema de est a malului de nord, în estul malului de sud şi în sud. Fără îndoială că nordul şi vestul nu aveau să fie lăsate în afara acestui plan diabolic, ca să nu mai vorbim de City sau de centrul elegant al Londrei, în sud-vest şi vest. M-am înapoiat la Smollett şi l-am rugat să ne spună dacă mai fuseseră luate şi alte lăzi de la Carfax.

         — Dom'le, te-ai purtat cu mine tare frumos, îi dădusem jumătate de sovereign, şi-am să-ţi spun tot ce ştiu. Acum vreo patru seri l-am auzit pe unu' pă nume Bloxam, la cârciuma Iepurele şi Ogarii din Pinchard's Alley, spunând că el ş-un tovarăş de-al lui au făcut o treabă care i-a uscat, nu alta, într-o casă veche la Purfleet. Nu-s prea multe treburi d'alde astea, aşa că Sam Bloxam o să-ţi mai spună poate cevaşilea.

         L-am întrebat dacă îmi poate da adresa omului. I-am spus că dacă îmi face rost de adresă, mai obţine încă zece şilingi. Aşadar, şi-a înghiţit în grabă restul de ceai şi s-a ridicat spunând că va începe să-l caute numaidecât. La uşă s-a oprit şi a spus:

         — Ascultă, dom'le, n-are nici un rost să te ţin aici. Poate-l găsesc pe Sam curând sau poate nu-l găsesc deloc. Oricum, nu cred că e în stare să spună prea multe în seara asta. E grozav când se pune pe băut. Dacă-mi dai un plic cu timbre şi îţi scrii adresa pe el, o să aflu unde-i Sam şi pun plicu' la poştă chiar în seara asta. Dar să te duci la el mâine-dimineaţă devreme, altfel nu cred să-l mai prinzi, că Sam porneşte tare de dimineaţă, oricât ar chefui noaptea.

         Totul era cât se poate de practic, aşa încât unul dintre copii s-a dus să cumpere de un penny un plic şi o coală de hârtie, păstrând restul. Când s-a întors, am scris adresa pe plic, am lipit timbrul şi după ce Smollett mi-a făgăduit din nou cu toată încrederea că îmi va trimite adresa când o va găsi, am plecat acasă. Oricum, suntem pe urme bune. Sunt obosit în seara asta şi vreau să dorm. Mina doarme adânc, dar e cam prea palidă; după ochi pare să fi plâns. Draga de ea, se frământă, fără îndoială, de când i se tăinuiesc faptele.

         2 octombrie, seara. O zi lungă, plină de încercări şi emoţii. Cu primul curier am primit plicul scris de mine conţinând un petic de hârtie murdară pe care era scris lăbărţat, cu un creion de dulgher: „Sam Bloxam, Korkrans, 4, Poters Cort, Bartel Street, Walworth. Întrebaţi de dipotat”.