Dracula

Capitolul 18

Jurnalul doctorului Seward

         30 septembrie. Am ajuns acasă la ora cinci şi am aflat nu numai ca Godalming şi Morris sosiseră, ci şi că studiaseră transcrierea diferitelor jurnale şi scrisori copiate şi aranjate de Harker împreună cu minunata lui soţie. Harker nu se întorsese încă din vizita pe care o făcuse la oamenii comisionarilor, despre care îmi scrise doctorul Hennessey. Doamna Harker ne-a oferit câte o ceaşcă cu ceai şi pot să spun cu mâna pe inimă că de când locuiesc în casa asta veche pentru prima oară m-am simţit ca acasă. După ce am terminat, doamna Harker spuse:

         — Doctore Seward, aş vrea să vă rog ceva. Aş vrea să-l văd pe pacientul dumneavoastră, domnul Renfield. Îngăduiţi-mi să-l văd. Cele spuse despre el în jurnal mă interesează atât de mult!

         Era atât de drăguţă şi avea un glas atât de rugător, încât n-am putut s-o refuz, căci, de fapt, nici nu exista vreun motiv anumit pentru care s-o refuz, aşa că am luat-o cu mine. Când am intrat cameră, i-am spus pacientului că o doamnă doreşte să-l vadă. El mi-a răspuns simplu:

         — De ce?

         — Vizitează aşezământul şi ar dori să-i vadă pe toţi cei care locuiesc aici, i-am răspuns.

         — Foarte bine. Să vină neapărat; dar aşteptaţi numai un minut, să fac ordine pe aici.

         Metoda lui de a face ordine era ciudată: înghiţi pur şi simplu toate muştele şi toţi păianjenii de prin cutii înainte ca eu să-l pot opri. Era vădit că se temea ca nu cumva să se amestece cineva în treburile lui. După ce şi-a terminat această sarcină dezgustătoare, spuse voios:

         — Poftiţi-o pe doamnă înăuntru.

         Se aşeză pe marginea patului, cu capul plecat, dar cu pleoapele ridicate, ca să o poată vedea când va intra. O clipă am crezut că are intenţii ucigaşe. Mi-am amintit cât de calm fusese cu câteva clipe înainte de a mă fi atacat în biroul meu, aşa încât am avut grijă să stau într-un loc de unde l-aş fi putut înhăţa îndată ce ar fi încercat să sară asupra ei. Doamna Harker intră în cameră cu o graţie dezinvoltă care impune numaidecât respect oricărui nebun, căci naturaleţea e una din calităţile pe care nebunii le respectă cel mai mult. Se îndreptă spre el, zâmbind cu simpatie, şi îi întinse mâna.

         — Bună seara, domnule Renfield. Vedeţi, vă cunosc, căci doctorul Seward mi-a vorbit despre dumneavoastră.

         El nu răspunse imediat, ci o privi pătrunzător, încruntându-se. În priviri îi apăru uimirea şi îndoiala şi, spre profunda mea surprindere, spuse:

         — Nu sunteţi fata pe care doctorul voia s-o ia în căsătorie? De fapt, nu se poate, căci ea a murit.

         Doamna Harker zâmbi cu blândeţe şi îi răspunse:

         — O, nu! Eu sunt căsătorită dinainte de a-l fi văzut pe doctorul Seward sau dânsul pe mine. Eu sunt doamna Harker.

         — Atunci, ce căutaţi aici?

         — Soţul meu şi cu mine suntem în vizită la doctorul Seward.

         — Atunci nu mai staţi.

         — De ce nu?

         Credeam că stilul acesta de conversaţie ar putea să nu-i placă doamnei Harker, după cum nu-mi plăcea nici mie, aşa încât am intervenit: