Dracula

Capitolul 26

Jurnalul doctorului Seward

         29 octombrie. Aceste însemnări le-am scris în tren de la Varna la Galaţi. Aseară, înainte de asfinţit, ne-am adunat cu toţii pentru scurt timp. Fiecare îşi făcuse datoria cum putuse mai bine. Dacă gândirea, eforturile sau ocaziile favorabile ne vin în ajutor, suntem gata de călătorie şi pentru câte avem de făcut la Galaţi. Când se făcu ora obişnuită, doamna Harker se pregăti pentru hipnoză. După ce Van Helsing făcu un efort mai îndelungat şi mai încordat decât de obicei, ea căzu în transă. În mod obişnuit, începea să vorbească la o simplă sugestie, dar, de data asta, ca să putem afla câte ceva, Profesorul a trebuit să-i pună întrebări, ba chiar pe un ton destul de hotărât. În sfârşit, veni şi răspunsul:

         — Nu pot vedea nimic. Suntem nemişcaţi. Valurile nu se mai izbesc, ci se aude doar un vârtej continuu de apă care curge încetişor pe lângă cablu. Aud voci de oameni care strigă pe aproape şi mai departe, legănarea şi scârţâitul ramelor în suporturi. Pe undeva se aude o împuşcătură.

         Ecoul pare foarte îndepărtat. Deasupra se aude tropăit de picioare, cabluri şi lanţuri trase. Dar ce-i asta? O rază de lumină. Simt o adiere de vânt.

         Dintr-odată, doamna Harker se sculă în capul oaselor şi, deschizând ochii, spuse cu blândeţe:

         — Doreşte cineva o ceaşcă cu ceai? Sunteţi cu toţii atât de obosiţi.

         Nu puteam să nu-i facem pe plac şi am acceptat. Ea plecă în grabă să facă ceaiul. După ce a ieşit, Van Helsing spuse:

         — Aţi auzit, prieteni. Se apropie de uscat. În timpul nopţii poate să zacă ascuns pe undeva, însă nu poate ajunge pe uscat decât dacă este transportat sau dacă vasul atinge ţărmul. Aşadar, în concluzie, dacă nu coboară pe ţărm în noaptea asta sau înainte de revărsatul zorilor, va pierde o zi întreagă. Astfel, noi vom putea ajunge la timp, căci, dacă nu fuge noaptea, îl vom găsi ziua închis în ladă, la bunul nostru plac. Căci el nu îndrăzneşte să-şi ia înfăţişarea obişnuită, treaz şi expus vederii, pentru a nu fi descoperit.

         Nu mai avea nimic de adăugat, aşa că am aşteptat cu răbdare venirea zorilor, când mai puteam afla câte ceva de la doamna Harker.

         Dis-de-dimineaţă am ascultat, cu sufletul la gură, răspunsul ei în transă:

         — Întuneric deplin. Aud bătaia valurilor la acelaşi nivel cu mine şi scârţâitul lemnului pe lemn.

         Ea se opri. Se ivi soarele roşu. Trebuie să aşteptăm până pe înserat.

         Şi astfel ne îndreptăm spre Galaţi într-o aşteptare chinuitoare.

         Mai târziu. A mai apus o dată soarele. Doamna Harker s-a supus influenţei hipnotice mai greu chiar decât azi-dimineaţă. Când a vorbit, cuvintele au fost enigmatice.

         — Dispare ceva. Simt cum trece pe lângă mine un vânt rece. În depărtare aud zgomote nedesluşite, parcă ar fi nişte oameni ce vorbesc în limbi ciudate, o cascadă furioasă şi urlet de lupi.

         Se opri, o trecu un fior rece care se intensifică în clipele următoare, până când începu să se zguduie ca paralizată. Nu mai rosti nici un cuvânt, nici ca răspuns la întrebările imperative ale Profesorului.

         30 octombrie. 7 a.m. Ne apropiem de Galaţi şi poate că nu voi mai avea timp să scriu. Am aşteptat cu toţii cu mare nerăbdare răsăritul soarelui azi-dimineaţă. Profesorul puse repede întrebările la care ea răspunse tot atât de repede: