Pentru că te-am cunoscut

Ah! Popularii chiar citesc!

A doua zi, după ce termină orele, Jessica se îndreptă încrezătoare spre bibliotecă. „Dacă nu a adus-o nici acum, un lucru e cert. Nu știe să citească!" gândi ea amuzată, intrând pe ușa bibliotecii.

Totuși, doamna bibliotecară nu era acolo să o întrebe despre carte, așa că Jessica se hotărî să mai aștepte puțin. Pe măsură ce minutele treceau, răbdarea ei se subția și, în cele din urmă, se hotărî să caute singură pe rafturi.

În timp ce-și plimba degetele pe cotoarele cărților, sperând să găsească titlul dorit, ochii ei zăriseră printr-o crăpătură de pe partea cealaltă a raftului un tânăr înalt, blond, cu ochii verzi. Purta o jachetă de fotbalist și ținea în mână o carte cu titlul "Dragoste în vremea holerei".

Lumea Jessicăi părea să se cutremure. El era... era băiatul de pe banca din stația de metrou. „Dar cum? Ieri părea într-un fel, iar astăzi în altul," își spuse ea, nedumerită.

„El e cel care mi-a luat cartea... e același băiat din stație," își zise Jessica, încercând să-și stăpânească emoțiile. Privirea ei rămase ațintită câteva secunde asupra chipului lui, luminat blând de razele soarelui care se strecurau prin geamurile bibliotecii. Apoi, jenată, se aplecă să nu fie observată. Jacheta... cartea... acum totul părea să se lege.

Se simțea debusolată și pierdută, dar în același timp simțea cum inima îi bătea cu putere. „Cum... nu, nu e posibil să fie el. Ce-i cu acest sentiment ciudat și de ce tremur așa?" se întreba, speriată de propriile trăiri.

În acel moment, doamna bibliotecară intră pe ușă și, observând-o pe Jessica ascunsă după rafturi, nu o strigă, dar zâmbi înțelegător.

„Bună ziua, v-am adus cartea împrumutată zilele trecute. V-am zis că mă țin de cuvânt," spuse tânărul, oferindu-i cartea bibliotecarei.

„Nici nu mă îndoiam, tinere. Cum ți s-a părut?" întrebă ea, cu un zâmbet cald.

„Genială! Gabriel Garcia Marquez este scriitorul meu preferat. Chiar ieri, în stația de metrou, am terminat-o," răspunse el, cu entuziasm.

Jessica, ascunsă după rafturi, asculta totul. Se simțea bine, dar în același timp incomod. „Ei bine, măcar m-am convins că știe să citească," își zise, chicotind în sinea ei. Se pare că un băiat din echipa de fotbal chiar putea să citească. „Deci, 'amărâții populari' nu sunt chiar așa de groaznici cum credeam," reflectă ea.

„Mă bucur enorm! În curând probabil va apărea și Jessica, o caută încă de ieri cu disperare. Dar, zi-mi totuși cum te cheamă? Am obosit să îți tot zic 'tinere' de fiecare dată când treci pe aici," spuse doamna bibliotecară, cu o ușoară notă de curiozitate în voce.

„Bruce Matthews," răspunse râzând. „Cine e Jessica?" întrebă el, surprins de coincidență.

„Așa da, Bruce. E o fată dulce și simpatică de la liceul vostru, Jessica Jones. Este și ea scriitoare, un real talent printre adolescenții din ziua de azi. Drăguță jachetă, apropo," adăugă bibliotecara, zâmbind cu subînțeles.

Scopul ei era să afle cât mai multe despre Bruce, pentru a-i demonstra Jessicăi că aparențele pot înșela mai mult decât ar fi crezut vreodată.

„Vă mulțumesc! Sunt în echipa de fotbal a liceului. Chiar acum merg la antrenamente, dar nu puteam pleca fără să îmi țin promisiunea," răspunse Bruce cu o strălucire în ochi.

„Carevasăzică... foarte frumos. Să mai treci pe aici din când în când," râse bibliotecara, amuzată.

„După meciul de luni am să trec. Iubesc locul acesta; biblioteca liceului nici nu se compară cu ce aveți aici. O zi frumoasă!" îi ură Bruce, plecând cu un zâmbet cald pe chip.

Bibliotecara îi zâmbi cu blândețe. Știa că Jessica îl judecase greșit, iar acum vedea în el un suflet bun. „Tânără scriitoare, cât de frumos..." își zise Bruce în gând, zâmbind în timp ce ieșea pe ușa bibliotecii.

Jessica începu să-și scoată capul puțin câte puțin de după rafturi, verificând dacă Bruce plecase. „Poți ieși de acolo, a plecat," o încurajă doamna bibliotecară.

„Știați că sunt aici?" întrebă Jessica, surprinsă.

„Te-am zărit intrând pe ușă. Sper că ai învățat că o carte nu se judecă după copertă, mai ales când acea copertă ți-a fost descrisă de alții," îi răspunse ea, cu o notă de înțelepciune.

„Cum zicea că îl cheamă?" întrebă Jessica, tremurând ușor.

„Te văd debusolată și nu pot decât să te felicit," spuse doamna bibliotecară cu un zâmbet ștrengar.

„Pentru ce anume?" întrebă Jessica, confuză.

„Azi, te-ai îndrăgostit fără să îți dai seama!" îi spuse bibliotecara cu o căldură sinceră în voce.

Jessica își coborî privirea, zâmbind ușor. Oare iubirea putea fi atât de plăcută? Avea aproape șaptesprezece ani, dar nu se mai îndrăgostise niciodată până acum...