Pentru că te-am cunoscut

Băieții de la liceul meu nu citesc!

Ei bine, timpul părea să se miște destul de repede. Jessica aproape terminase clasa a X-a, fiind în continuare cea mai bună din clasa ei, spre ciuda tocilarilor adevărați care absolviseră anul precedent, cu doar o sutime sub ea.

Anul îi fusese roditor și avea de gând ca în vacanța de vară să publice două cărți la care lucrase în decursul anului: „Fărâme de iubire" și „Povestea lebedelor", ambele narațiuni fictive, cu caracter moralizator.

„Altfel înduri umilințele când sunt și câteva realizări mărețe pe lângă", își spunea ea adesea. Ajunsese să ia masa singură la cantină, la masa de lângă coșurile de gunoi. Era singura de două persoane și știa că nu va avea vreo companie prea curând.

De când prietenia sa cu Emmily încetase, fusese mai mereu împinsă pe holuri și umilită, începând să se obișnuiască deja cu acel stil de viață nedrept. Realizările sale ajunseseră până la urechile directorului Stuart, care o vedea pe Jessica ca pe un model și o mândrie pentru tot liceul, neavând habar de ceea ce se întâmpla în culise.

Fusese poreclită „cârtița tocilară" fiindcă de fiecare dată când i se luau ochelarii, mergea bezmetică pe holuri. Teama de a părea slabă în ochii celorlalți a determinat-o să nu sufle o vorbă despre toate acestea părinților sau directorului.

Într-o zi oarecare de joi, după ore, se urcă în metrou și merge către biblioteca din centrul orașului. Stătea liniștită pe locurile din spate când, din întâmplare, auzi o conversație despre o carte îndelung lăudată de către cititori.

Asculta mirată ceea ce se povestea, știa că nu este bine să asculți conversațiile altora, dar era o cauză nobilă de data aceasta.

„Da, Doamne, nu m-am putut opri din plâns! Atâta timp și uite că totuși iubirea a învins într-un final!" zise una dintre voci.

„Cum ziceai că îl cheamă pe autor? Gabriel Garcia și mai cum?" întrebă alta.

„Marquez, caută doar 'Dragoste în vremea holerei', e îndeajuns ca să găsești ce trebuie."

Auzind totul, Jessica își notă imediat titlul cu dorința de a revizui și ea cartea. În sinea ei, știa că acesta este efectul unei cărți bune.

Ajunsă la locul de coborâre, traversează și se îndreaptă spre bibliotecă.

„Bună ziua, doamna bibliotecară!" salută veselă, imediat ce intră pe ușă.

„Ohh, Jessica! Bună, cu ce te pot ajuta astăzi?"

„Am auzit vorbindu-se în metrou despre cartea asta, dragoste și mai cum era...?" se fâstâcește puțin până își scoate telefonul. „A, da, 'Dragoste în vremea holerei'!"

„Din ce îmi amintesc, a fost acum câteva zile un băiat de la liceul vostru să o ia, momentan avem un singur exemplar la expoziție pentru a vedea reacția cititorilor."

„De la liceul nostru? Avem noi băieți la liceu care citesc?" întreabă retoric, cuprinsă de sarcasm.

„Probabil, l-am recunoscut după jacheta cu inițialele B.S. College."

„Hm, posibil, cineva din echipa de fotbal, dar greu de crezut că vreunul din echipa aceea ar citi. A împrumutat-o sigur pentru vreun proiect și i-o dă unui tocilar ca să-l facă", vorbește parcă dezgustată de imaginea creată în capul ei.

„Jessica... iar judeci cărțile după copertă?"

„Nu, nu! Deși nu-i cunosc, aud mai mereu cât de tari și râvniți sunt prin liceu, de aceea cred că nici nu s-ar obosi cu așa ceva."

„Păi, acesta părea un băiat gentil. Înalt, bine făcut, și totuși timid. M-a întâmpinat cu 'Sărut mâna'. Poate că îi judeci tu greșit. Nu vine prea des pe aici, dar pare a fi o copie fidelă de-a ta", zise bibliotecara râzând.

„Fie vorba între noi, nu există nimic în liceul acela care să mă intereseze mai mult decât orele de curs."

„Da, sigur... așa spunem toate până să ne găsim alesul. Fiecare poveste are firul său narativ. Până la urmă, cine știe?"

„Nu mă pronunț!" zise râzând. „Nu v-a zis cam când ar avea de gând să aducă înapoi cartea? Sunt nerăbdătoare să o citesc."

„Vineri cel târziu a zis, poți reveni mâine, cu siguranță o va aduce."

„În regulă! Ne revedem mâine!" o îmbrățișează și se îndreaptă spre ieșire.

Jessica iese râzând pe ușa bibliotecii.

„Auzi, cică băiat din echipa de fotbal să citească!"

Se îndrepta înapoi spre stația de metrou. Se urcă în el tristă că nu găsise ceea ce voia.

„A trebuit tu să o iei, amărâtule popular... măcar de ai fi citit-o..."

Pune capul pe pervazul geamului din metrou și se uită în gol. Zărește pe una dintre băncile din stație un tânăr blond, cu freză modernă, ațintit cu ochii într-o carte. Era îmbrăcat în haine obișnuite, fără vreun aspect superficial.

„Uite, el da, acela este un băiat adevărat, nu ponosiții aceia cărora la fiecare șut lovit li se urcă nasul doi metri în sus", își zise ea în gând, încruntându-se. „Nu știu cine ești, însă ai câștigat respectul meu pe ziua de azi." Nu-l văzuse prea bine, dar probabil că l-ar fi recunoscut dacă l-ar revedea îndeaproape. „De aș ști și cum te cheamă", mormăi pe un ton trist.

Metroul pornise iar privirea Jessicăi rămase ațintită asupra băiatului de pe bancă. Îl vedea citind atât de atent, simțea că era un băiat cât se putea de special.

Necunoscând coperta cărții pe care o căuta și nici chipul celui pe care îl criticase mai devreme la bibliotecă, Jessica Jones nici nu avea cum să își dea seama că tânărul de pe bancă era Bruce Matthews, chiar acel „amărât popular" care îi împrumutase cartea cu câteva zile înainte...