Pentru că te-am cunoscut

Ești chioară, sau ce?

A doua zi, Jessica se trezi înaintea alarmei, cu un sentiment apăsător asupra zilei ce urma.

Își alese o ținută care spera să o facă invizibilă, dorindu-și ca nimeni să nu o recunoască. Ochelarii vechi, o bluză albastră din dulapul mamei și o pereche de blugi largi completau look-ul. Își prinsese părul într-o coadă și coborî pentru a lua micul dejun alături de părinți.

Deși nu era stilul ei obișnuit, își dorea să fie de nerecunoscut. Nici nu bănuia că acest efort de a se ascunde, după evenimentele din ziua precedentă, avea să-i aducă o imagine distorsionată, făcând-o vulnerabilă în fața judecăților altora, care nu aveau să o cunoască vreodată cu adevărat. Voia să ducă o luptă tăcută, să nu-și împovăreze părinții cu problemele ei, gândindu-se că și ei aveau destule pe cap. Astfel, alesese să pară puternică.

„Deci, draga mea, cum ești?" întrebă mama ei, observând că Jessica nu îi spusese nici măcar „Bună dimineața!".

„Sunt bine, chiar super bine, nu-ți face griji!" răspunse ea, în timp ce înfuleca un sandwich.

„Mă bucur!" spuse mama cu o voce nesigură. „Știi că suntem alături de tine mereu. Orice s-ar întâmpla astăzi, te rog să nu iei în seamă ce spun ceilalți copii."

„Stai liniștită, mami, merg acolo să învăț, nu să ascult răutățile altora. Dacă se cred superiori mie, nu s-ar obosi să mă critice."

Jessica își luă ghiozdanul și porni spre liceu împreună cu tatăl său.

„Capul sus, draga mea. Vei vedea că nimeni nu își mai amintește nimic legat de ziua de ieri."

„Da, tata. Mulțumesc! Te sun când ies de la ore."

Poate că îi putea minți pe ceilalți, dar nu și pe ea însăși. Avea senzația că toți o privesc, că fiecare pas al ei era judecat. Trecând pe lângă un grup de fete care, recunoscând-o, începură să râdă și să arate cu degetul, Jessica grăbi pasul, ținând capul în pământ. Ajunsă la ușa clasei, respiră adânc, apoi o deschise cu emoții.

„Bună dimineața!" rosti cu o voce nesigură. Imediat, un coleg din spate strigă:

„V-am zis eu că e colega noastră!"

„Nu știu cum te cheamă, dar trebuie să ai un talent deosebit să te faci de râs încă din prima zi!" râse sarcastic un alt coleg.

Jessica își plecă privirea, abținându-se să nu plângă, și se așeză în banca a treia de la fereastră. Deschise „Regele Lear" de William Shakespeare, cartea preferată, pe care o începuse cu câteva zile în urmă, și se afundă în lectură. De fiecare dată când simțea tristețea sfâșiindu-i sufletul, se refugia în lectură, amintindu-și de bunicii săi, care muriseră cu doi ani în urmă într-un accident de mașină. Amintirea lor rămânea vie în ea prin poeziile pe care le scria în caietul primit de la ei în ultimul Crăciun petrecut împreună.

Clopoțelul sună și ușa clasei se întredeschise.

„Bună dimineața, dragi bobocei!"

„Bună dimineața, doamna profesoară!" răspunseră toți în cor.

„Numele meu este Karina Martinessi și începând cu acest an, voi fi atât profesoara voastră de limba engleză, cât și diriginta voastră."

Era o femeie slabă, de înălțime medie, cu păr șaten și ochi în care se citea plăcerea de a preda.

„Haideți să ne dezmorțim puțin. Îmi poate da cineva un exemplu de personalitate importantă a literaturii și câteva titluri reprezentative?"

În clasă se lăsă o liniște adâncă, nimeni nu îndrăznea să răspundă, deși cu toții păreau foarte vorbăreți cu câteva minute înainte. Din a treia bancă de la fereastră, două degete se ridicară timid. Jessica își făcuse curaj și nu voia să rateze această oportunitate. Profesoara îi făcu semn să se ridice și să răspundă.