Pentru că te-am cunoscut

Ziua cea mare

Ziua de paisprezece septembrie se apropia cu pași repezi. Mai erau doar două zile până la începutul anului școlar, iar Jessica își terminase în sfârșit discursul pentru care muncise atât de mult. Simțea o ușurare amestecată cu emoție, fiindcă știa că a scris un discurs grozav, iar acum se putea relaxa, știind că a făcut tot ce i-a stat în putință.

În aceste ultime zile, își petrecea majoritatea timpului la casa bunicilor săi, unde găsea un refugiu liniștitor. Aici, lângă lacul mic din curte, simțea că își domolește sufletul. De fiecare dată când își plimba picioarele prin apa răcoroasă, un dor teribil de copilărie o cuprindea, amintindu-i de zilele simple și lipsite de griji. „De-aș fi știut că a fi adolescent înseamnă să treci prin atât de multe, nu mi-aș mai fi dorit să cresc vreodată...," murmura ea, pe un ton trist, așezându-se pe spate pe punte, și începând să schițeze niște versuri în caietul de poezii:

„Am îndurat multe de când am vrut să cresc
Aș da orice acum să mai copilăresc
Aș da orice să le fac pe toate mai bine
Să-mi reîntorc în viață zilele senine."

Pentru ea, amintirile erau prețioase și unice, greu de trăit cu aceeași intensitate ca prima dată. Îi era dor de acele vremuri simple și fericite, în care grijile păreau atât de îndepărtate.

Astfel, cele două zile trecură rapid...

Dis-de-dimineață, Jessica se trezi cu entuziasm. Muncise atât de mult la discursul ei, și visase la momentul în care va fi aplaudată de miile de elevi. Se imagina stând pe scenă, dorind să atragă în sfârșit atenția pozitivă și, mai ales, atenția lui Brouce. Emoțiile erau amestecate cu un strop de anxietate, dar simțea că totul va merge bine.

Ajunsă la liceu, îi ceru tatălui său să nu aștepte, ci să meargă direct acasă, fiindcă avea un sentiment puternic că totul va fi extraordinar. De ce altfel ar fi ales-o directorul tocmai pe ea să prezinte acest discurs? Îl căută pe director pentru a-i spune că este pregătită să impresioneze și pentru a ști când anume va urca pe scenă, pentru că toate funcționau după un anumit program.

În apropierea biroului, Jessica auzi o conversație agitată. Vocea cunoscută a Tessei, plină de frustrări, ajunse la urechile ei:

„Domnule director, n-am primit email de la dumneavoastră, dar sper că a fost doar o greșeală. V-am trimis nenumărate emailuri, însă nu ați răspuns. Mă gândesc că ați fost ocupat. Eu am făcut deja discursul pentru începutul de an, ca de obicei," spuse Tessa, cu vocea tremurând de indignare.

„Domnișoară Scott, nu e nicio greșeală. Anul acesta, o altă elevă va prezenta discursul."

Tessa rămase șocată, simțind cum furia și gelozia o copleșesc. „Și pe cine anume ați ales? Cine ar putea să fie mai bun decât mine?" întrebă ea, cu un ton amenințător și cu o expresie de neînțelegere pe față.

„Domnișoara Jones."

„Vă referiți cumva la Jessica?" replică Tessa, cu vocea încărcată de neîncredere și de furie.

„Da, chiar ea. Este unul dintre cei mai buni elevi din această instituție."

Jessica începu să zâmbească la auzul acestei vești. Se simțea măgulită și încântată de aprecierea directorului, iar bucuria ei era evidentă. Se gândi să meargă la baie înainte de a se prezenta directorului, dorind să se asigure că este complet pregătită pentru momentul important.

„Nu pot să cred, mi-o va plăti scump," șopti Tessa, orbită de furie. „Dacă nu ai nimic de făcut, te-aș ruga din suflet să mergi să o cauți pe domnișoara Jones," adăugă directorul, fără să bănuiască intențiile malefice ale Tessei.