Pentru că te-am cunoscut

Stai așa Don Juan!

Ajunși puțin mai departe de locație, Jessica se opri brusc și își puse mâinile în șolduri.

„Ce Dumnezeu a fost asta?" întrebă ea cu o voce aspră.

„O încăierare între lupi," afirmă el pe un ton ușor sarcastic.

„Asta am văzut, chiar dacă nu-mi mai vezi ochelarii, am lentile," replică Jessica.

„Da, știu, și ador cum îți stă așa," răspunse el, pășind să o sărute. Jessica se dădu un pas înapoi.

„Stai așa, Don Juan. Merit o explicație. Dacă ai văzut că l-am plesnit eu deja, era necesar să îl toci în picioare și tu?"

„A fost imperios necesar!" spuse Brouce pe un ton dulce, alintându-se. „Uite, o luăm așa: vine o fată oarecare și vrea să mă sărute sub ochii tăi. Ce faci în acest caz?"

„Îi voi oferi o ocazie să parcheze în niște locuri special amenajate," răspunse ea serioasă.

„Adică îi rupi picioarele?"

„Adică da, zici bine," aprobă ea chicotind și așezându-se. „Dar e puțin probabil să rămână doar cu atât."

Brouce o privi cu coada ochiului, mândru de ceea ce tocmai spusese.

„Ia uite cum iese lupul din tine, Miss Jones. Și de ce anume ai reacționa tu așa?"

„Pentru că... pentru căăă..."

„Așaaa..."

„Pentru că te iubesc!" răspunse ea, coborând tonul vocii și cuprinzându-i mâna.

Fusese pentru prima dată când Jessica îi spusese că îl iubește.

„Acum vezi," răspunse el, așezându-se. „Acum poți justifica motivul pentru care și eu am acționat la fel. Chiar nu vreau să ți se întâmple nimic rău," spuse disperat.

„Stai, respiră. Am simțit în tot acest timp că mă iubești sincer, de ce vorbești de parcă e sfârșitul lumii acum?"

„Nu vreau să te pierd..." îi cuprinse puternic mâinile și i le sărută.

„E mult mai probabil să-ți pierzi pantofii decât pe mine," răspunse ea privindu-i piciorul gol.

„Poftim?" clipi el, nedumerit.

„Îți lipsește un pantof, Cenușăreaso," glumi ea. Brouce privi rușinat piciorul gol și începu să caute pantoful în apropiere.

Pantoful îi căzuse din picior în încăierarea de la petrecere și, cel mai probabil, zăcea pe sub vreo masă acum.

„Nu cred că mai apuc să-l recuperez. Ce zici dacă dispărem de aici până la miezul nopții? Nu aș vrea să mă transform în vreun șoarece," răspunse râzând.

„Și unde să mergem? E deja zece seara."

„Dacă privești cerul puțin, îmi poți citi gândurile," răspunse el ridicând sprâncenele.

Niciun alt loc din întreaga lume nu s-ar potrivi mai bine în contextul actual decât locul lor preferat.

Ajunși pe puntea lacului, se așezară ca de obicei pe spate pentru a privi cerul. El o privea atât de atent, gândindu-se la cât de specială este, la cât de frumos scrie și la ce suflet bun are.

Se simțea vinovat că gândise atât de urât despre ea în trecut. Se întoarse și oftă puternic.

„S-a întâmplat ceva?" întrebă Jessica îngrijorată.

„Știai că viața mea nu e întocmai așa cum pare?"

„Poate că pare ciudat, dar știu deja. Prima dată când te-am văzut, citeai o carte pe o bancă din stația de metrou, apoi te-am revăzut la bibliotecă, de asemenea citind. Faptul că un băiat ca tine, căpitanul echipei de fotbal, citește cărți de dragoste pe băncile stațiilor de metrou, mi-a oferit șansa să mă îndrăgostesc de tine cel real."

„Ah, cartea lui Marquez... mă simt uneori de parcă aș fi Fermina, să joc după regulile impuse de alții..."

„Eu întotdeauna m-am asemănat cu Florentino, știi tu, cum s-a îndrăgostit de ea în câteva secunde și apoi a luptat pentru ea vreme de jumătate de secol."

Brouce chicoti, simțindu-se deosebit de fericit că își poate împărtăși impresiile de lectură cu cineva.

„Nu te-ai întrebat niciodată de ce stăteam cu capul atât de băgat în cartea aceea?"

„Cunoscând recent lumea asta a 'popularilor', tind să cred că a fost un scut de apărare pentru sufletul tău rănit."

„Aș fi avut dubii acum, dar mi se confirmă faptul că povestea mea ți-e comună, doar Victoria e mama ta..."

„Da, este, cea vitregă. Părinții mei au divorțat recent," răspunse oftând.

„Îmi pare rău să aud asta..."

Jessica simțea nevoia să se descalțe și să stea cu picioarele în apă. Când se ridică, ameți pentru câteva secunde și căzu ușor, zgâriindu-se la picior.

Brouce se panică și sări imediat să o ridice.

„Nu, nu, nu! Nu se poate întâmpla asta, rămâi nemișcată te rog, imediat îl sun pe tatăl tău."

„Hai nu fi papă lapte!" răspunse ea în timp ce își revenea. „Nici nu ai numărul tatei..."

„Ba îl am, mi l-a oferit când am cinat la voi prima dată. Imediat te duc acasă, trebuie să te odihnești."

„Aceste amețeli sunt la ordinea zilei la mine, nu te panica. Sunt ca nouă acum," răspunse ea, încrucișându-și ochii cu limba scoasă.

El știa că nu era bine, doar acela era motivul pentru care exista în viața ei. Jessica nici măcar nu avea habar că aceste amețeli sunt de fapt un semn clar că viața ei stă sub semnul întrebării.

„Tare năzbâtie mai ești... jur!" o cuprinse el puternic în brațe și o ajută să se așeze.

„Deci, unde rămăsesem?"

„Sigur te simți bine?"

„Mai mult decât bine, a fost doar un moment trecător. Acum spune-mi... Închide ochii în semn de 'hai mai repede'."

„Ăm, la Victoria. Cred că e imposibil să nu-ți fi spus că am fost mai demult pacientul ei," afirmă el stânjenit.

„Aș putea să te mint că nu mi-a zis, dar a făcut-o. Însă am rugat-o să nu intre în detalii. Mi-a povestit de lucrurile frumoase, de buchetul de trandafiri, de exemplu."

„E o doamnă extraordinară. M-a ajutat mult după moartea părinților mei. Tata s-a sinucis când aveam nouă ani, iar mama a murit răpusă de boală, la trei ani după tata. Astăzi nu-mi doresc nimic mai mult decât să-i fac mândri. Tata își dorea să reușesc în fotbal, iar mama să fiu mereu un om bun, care face totul din inimă, un om care trăiește pentru el... Toți din echipă știu că au murit într-un accident rutier, chiar și Tessa. Mi-ar fi prea rușine să spun că familia mea s-a ruinat voit..."

„Nu gândi negativ. Poate că erai prea mic să înțelegi toate problemele existente în familia ta. Gândul de suicid nu vine de nicăieri. Este exagerat, afirm, dar apare când uităm să mai avem grijă de sufletul nostru," răspunse Jessica, privind lacul împrejur, cuprinsă de vină.

„Aș vrea să neg, dar ai dreptate. Și totuși, vorbești de parcă ai fi deja familiarizată cu sentimentul."

„Am avut și eu gândurile mele..." răspunse pe un ton descendent. „Ia haide, ridică-te. Seara aceasta nu rămâne așa. Nu m-am aranjat atât degeaba."

„Poftim, ce ai de gând?" întrebă el, nedumerit, ridicându-se.

Jessica îi ceru telefonul și îl sprijini de un copac pentru a înregistra momentul. Telefonul său îl folosi pentru a pune muzică lentă de vals.

„Nu am apucat să dansăm la petrecere, așadar nu vreau să rămânem cu regrete," răspunse ea cu un glas dulce, cuprinzându-l de după gât.

Dansau ca și cum ei doi ar fi singurii oameni de pe pământ. El o ținea strâns de talie și o sărută, moment în care ploaia se stârni pe neașteptate.

Părea că totul fusese plănuit, dar simțeau totul ca pe o coincidență. Și totuși, dacă ar fi să justificăm, ambii au îngerii lor în cer, ce le ghidează pașii pe cele mai luminate poteci.