Pentru că te-am cunoscut

Îți recomand antidepresive!

După câteva zile, tatăl Jessicăi își revenise, ironic vorbind, și au decis să meargă împreună la cabinetul Victoriei. Deși nu voia să recunoască, Jessica simțea o apăsare constantă pe umeri. Depresia nu era o glumă, iar gândurile ei erau tot mai întunecate.

Ajunși acolo, observă că Victoria îi aștepta deja afară, cu o privire blândă, ca și cum aceștia ar fi fost favoriții ei.

„Bună, Victoria," salută Tom, îmbrățișând-o reticent, încercând să-și ascundă îngrijorarea că Jessica ar putea bănui că între ei e ceva.

„Bună dimineața, doamna doctor," răspunse Jessica, privind-o cu o neliniște.

„Te rog, spune-mi Victoria."

„Dar, nu... bine, fie."

„Cum îți mai este piciorul, Tom?"

„Complet vindecat, de parcă nici nu m-aș fi lovit," spuse el, râzând nervos, încercând să se relaxeze.

„Bine, acum că suntem aici, ce facem?"

„Oricând ești pregătită, mergem în biroul meu."

„Mergi cu Victoria, Jess. Eu mă duc să fac niște cumpărături până terminați voi."

Jessica se simțea neliniștită. Fiecare pas pe care îl făcea înspre biroul Victoriei îi părea o urcare spre un loc necunoscut. A avea să răspundă la întrebări atât de personale și să vorbească despre sentimentele ei, altfel decât prin poezii, părea o provocare copleșitoare.

Ajunsă în birou, cele două se așezară pe scaunele moi, iar atmosfera era calmă, dar încărcată de emoție. Victoria o privea cu atenție, în timp ce Jessica încerca să-și adune cuvintele.

„Ei bine, Jessica, cum te simți?"

„Păi, ăm... bine, cred," spuse Jessica cu o voce joasă, încercând să-și ascundă nesiguranța.

„Tatăl tău mi-a spus că în ultimul timp ai fost adesea tristă, te închizi în cameră, nu vorbești cu nimeni, și mă gândesc că totul a pornit de la divorțul părinților tăi."

„De fapt, dacă ar fi să pătrundem în subiect, totul a pornit de la ziua aceea blestemată de zece septembrie..."

„Anul trecut?"

„Nu, acum doi ani. În clasa a IX-a."

„Ce anume s-a întâmplat atunci?"

„Apff, păi nu prea mare lucru. Eram doar foarte entuziasmată că începe liceul și totul s-a sfârșit când am căzut pe scări. Precum un cartof," zise ea pe un ton ironic, dar cu o tristețe adâncă în voce.

„Dar asta nu e ceva atât de grav."

„Este dacă tot liceul era de față. Este fiindcă afurisitul acela de îngrijitor trecea pe acolo și am căzut peste găleata lui cu detergenți. Atunci mi-am rupt rochia și tot atunci mi s-a frânt și sufletul fiindcă umilința aceea m-a distrus complet."

„Totuși, sunt doi ani de atunci, ar trebui să înfrunți altfel realitatea acum."

„Aș fi trecut ușor peste dacă nu mi-aș fi făcut probleme cu șefa majoretelor. I-am stricat o bluză și mi-a făcut viața un calvar. Am pierdut o prietenă din cauza ei, un rol într-un spectacol și pe deasupra..."

Jessica se oprise brusc, evitând să continue. Voia să vorbească despre Brouce, despre iubirea pe care o avea pentru un băiat care avea deja o iubită, dar nu putea să se adâncească în așa ceva acum.

„Și pe deasupra ce?"

Își scutură capul, semn ca mintea ei era în altă parte: „A, apoi a urmat divorțul care mi-a luat și ultima speranță. Singurul loc unde mai puteam să simt iubire s-a destrămat."