Bi curious|| Jikook

Capitolul 31

Creionul său galben aproape că se tocise de tot, dar el continua să coloreze, apăsând din ce în ce mai tare pe vârf.

-O să-l rupi dacă mai apeși așa tare pe el, spune băiatul după ceva timp în care l-a urmărit pe Jimin colorând haotic o floare.

-Poate asta e și ideea, să-l rup, zâmbește Jimin și Jungkook oftează.

-Vrei să fii și tu măcar odată calm când facem asta? Se presupune că asta trebuie să fie starea noastră.

-Nu pot, admite băiatul. De o lună de zile mă pui să colorez cărțile astea. În fiecare zi stăm și colorăm prostiile astea, de parcă avem 3 ani, se plânge.

-Pentru că așa ne-a recomandat la terapie, Jimin. A zis că e benefic pentru noi, că ne va ajuta să ne calmăm și sincer pentru mine funcționează. Chiar nu poți să faci asta pentru noi? Îl ceartă Jungkook și Jimin oftează zgomotos lăsându-și capul pe spate.

Îi promisese că va face asta pentru ei când au ales să meargă la terapie.
După acea zi în care Jimin a plecat de acasă, au ajuns amândoi la concluzia că niciunul dintre ei nu este bine, astfel că au decis să meargă la terapie. Pentru Jungkook terapia mergea foarte bine, însă pentru Jimin nu.

Asta pentru că nici măcar nu a mai mers după primele trei ședințe dar continua să-i spună lui Jungkook că merge și că totul era bine. Adevărul era că i-ar fi prins bine terapia doar că nu cu omul acela. De când a avut prima ședință, cel ce se presupunea că îi va fi terapeut, a început să-l privească nepotrivit și să-i facă avansuri. Îl deranjau foarte tare apropourile lui cu tentă sexuală iar în momentul în care acel bărbat l-a atins într-una dintre ședințe, Jimin a luat decizia ca aceea să fie și ultima.

Ar fi vrut să-i spună lui Jungkook, dar dintr-un motiv sau altul nu a putut, așa că a preferat să-i spună că în continuare merge la terapie și de fiecare dată când Jungkook îi spunea că terapeutul său i-a recomandat ceva, Jimin spunea că și terapeutul său i-a spus același lucru. Așa se întâmplase și cu tehnica aceasta de calmare. Terapeutul lui Jungkook i-a recomandat-o iar pentru cel mic funcționa minunat, dar nu și pentru Jimin și era normal să nu funcționeze... Problemele pe care Jimin trebuia să le rezolve prin terapie erau mult mai serioase de atât.

-Scuze, mă plâng prea mult, admite Jimin și-și îndreaptă privirea spre Jungkook care continua să stea bosumflat.

-Vreau să ne fie bine, Jimin. Chiar vreau ca ceea ce avem să fie sănătos, murmură șatenul și Jimin oftează din nou apoi se apropie de el, urcându-se ușor în brațele sale.

-Și eu vreau să ne fie bine, doar că m-am plictisit să fac același lucru în fiecare zi, șoptește Jimin și-și lipește nasul de nasul lui Jungkook care înghite în sec și-și mută mâinile pe talia lui, vrând să-l dea jos de pe el.

-Jimin... Ămm... crezi că poți să te dai de pe mine, întreabă Jungkook stresat după ce a mai încercat de câteva ori să-l împingă de pe el.

-De ce? Jimin era din ce în ce mai încruntat. Nu înțelegea ce se întâmpla cu Jungkook, mai ales că nu era prima dată când asta se întâmpla, de câteva zile îl tot respingea. E ceva ce vrei să-mi spui? Adaugă apucându-i bărbia cu două degete pentru a-l face să-l privească.

-Nu, murmură Jungkook și înghite în sec când privirea profundă a lui Jimin pare că îi pătrunde în suflet.

-De câteva zile te comporți ciudat, Jungkook, spune Jimin pe un ton dur și se dă jos din brațele sale, oftând când se așaază lângă el.

-Ți se pare...

-Mi se pare?! Ești serios? Ridică Jimin tonul, complet indignat de cuvintele șatenului care-l privea cu ochi mari, rămânând tăcut.