Bi curious|| Jikook

Capitolul 49

Pierduse multe ore în camera lui încercând să se calmeze și să decidă ce avea de făcut de acum încolo.
Totul era un fiasco și era atât de confuz încât își simțea tâmplele zvâcnind.
Mintea lui încă nu putea percepe că proprii părinți i-au făcut atât de mult rău dar probabil trebuia să se aștepte că banii sunt mult mai importanți decât el.

După un timp, furia lui nu mai era îndreptată spre propria suferință. Deja începuse să nu mai conteze faptul că i-au făcut rău pentru că mai dureros de atât era că toate astea îi făcuseră rău lui Jungkook.

Continua să se întrebe ce era oare în mintea lui după acel mesaj. Probabil a înțeles totul greșit dar Jimin avea să lupte.
Faptul era deja consumat și nu avea rost să se mai gândească la tot ce s-a întâmplat. Acum avea un viitor în față, un rost și chiar dacă i-ar fi luat o viață să îl recupereze pe Jungkook, nu avea să se dea bătut.

Toate amintirile cu el l-au făcut să realizeze că Jungkook mereu i-a arătat că îl iubește și i-a fost alături înconjurându-l continuu cu grija și atenția lui.
Mereu se simțea copleșit în preajma lui. Se simțea special, iubit, protejat și dacă se simțea așa înseamnă că așa era. Nu avea cum să-și imagineze el totul, trebuia să fie real.
Poate era ciudat dar acum i se strecurase în minte ideea că poate Jungkook l-a plăcut mereu și el a fost un mare prost că nu a realizat asta.

Se gândea serios că poate tot ce s-a întâmplat înainte să plece are o explicație și nu avea de gând să se oprească până nu va desluși toată nebunia aceasta.

Trebuia să-și pună viață în ordine și doar el putea face asta. Era timpul să lupte și să nu mai lase lucrurile să se întâmple pur și simplu.
Dragostea lui adevărată în aștepta și el nu avea cum să mai stea să-și plângă de milă.

S-a ridicat cu greu și și-a luat telefonul căutând un zbor cât mai rapid către Seul. Ar fi putut conduce dar i-ar fi luat mai mult de 12 ore să ajungă iar el simțea o nevoie nebună să-l vadă cât mai curând.
Era în zadar să-l sune. Voia să-l vadă, să lămurească totul privindu-l și să-l spună cât de mult îl iubește. Nu putea face toate astea prin telefon.

Și-a mușcat buzele agitat. Primul zbor către Seul era de abia dimineața următoare la ora 6, deci mai avea de așteptat încă 5 ore până să plece.
Și-a cumpărat biletul online și s-a ridicat pentru a-și strânge lucrurile. Nu avea de gând să le ia pe toate acum dar și-a strâns câteva schimburi pe care le-a așezat frumos într-un rucsac, împreună cu alte lucruri.

Acum tot ce avea de făcut era să aștepte să se facă dimineață. Secat de puteri doar s-a întins în pat și a închis ochii suspinând profund.
Ar fi vrut să se odihnească măcar în această noapte dar sentimentul acela sufocant pe care l-a avut întreaga zi devenise mai prezent și îl afecta mai mult.
Nu știa exact cum să îl descrie dar știa că îl afectează. Se simțea îngrijorat, speriat, agitat și nu înceta nici măcar o secundă să se gândească la Jungkook. Oare era bine? Oare se întâmpla ceva cu el?
S-a abținut de mai multe ori să nu-l sune având în vedere cât de târziu era și doar a sperat că totul e bine și că se va face mai repede dimineață.

S-a răsucit în pat pentru câteva ore dar oboseala l-a doborât la un moment dat și a adormit după ce și-a setat alarma.

Noaptea a părut o clipă și sunetul alarmei l-a făcut să se trezească buimac dar s-a ridicat rapid din pat și a intrat aproape imediat în duș pentru se revigora.

A terminat repede și s-a îmbrăcat în grabă, luându-și lucrurile și plecând din acea casă în care nu se va mai întoarce vreodată.
A avut noroc că a găsit un taxi foarte rapid și că la fel de rapid a ajuns la aeroport, unde totul a decurs ușor.