Bi curious|| Jikook

Capitolul 48

Continua să privească singura poză cu pe care a luat-o cu el. Era poza pe care Jungkook i-o făcuse în ziua când și-a cumpărat prima cameră profesională și deși își vedea propriul chip în acea fotografie, își putea aminti exact chipul lui Jungkook din spatele aparatului în timp ce-i făcea poza.

A zâmbit amintindu-și acea zi și fericirea de pe chipul băiatului. Era suficient să închidă ochii și chipul lui frumos i se arăta. A închis ochii și câteva lacrimi s-au strecurat printre genele lui, mângâindu-i obrajii.

De abia își cumpărase camera și țopăia entuziasmat pe lângă Jimin care îl privea zâmbind simțind cum se topește de dragul lui.

-Hyung, mă lași să-ți fac poze, întreabă dintr-o dată și Jimin se încruntă.

-Mie? De ce mie?

-Te rog, hyung se alintă cel mic venind mai aproape de el și Jimin îl privește cu drag.

-Kookie, ar trebui să fotografiezi ceva frumos, ceva special, îi recomandă.

-Adică tu, răspunde prompt cel mic și Jimin îl privește fix simțind cum obrajii i se încălzesc.

Văzându-l atât de adorabil, a cedat în cele din urmă și a fost modelul lui Jungkook pentru câteva ore în ziua aceea. Era una dintre cele mai emoționante amintiri pe care le avea cu el. O zi întreagă doar ei doi, făcând poze, râzând și mâncând dulciuri în parc.

Trecuseră mai bine de două luni și el continua în aceeași stare care îl făcea să simtă cum inima i se frânge în fiecare zi încă puțin.
Îi era atât de dor de el și avea multe momente în care regreta că a plecat... Apoi își amintea totul și ofta profund gândindu-se cât de naiv fusese să creadă că povestea lor a fost reală.
A râs amar în timp ce lacrimile continuau să cadă pe obraji, apoi a oftat privindu-și telefonul.
În tot timpul ăsta, Jungkook nu dăduse nici măcar un mesaj sau un telefon să-l întrebe cum mai e sau ce mai face.
Iar el nu avea de gând să-și calce pe demnitate și orgoliu din nou. Nu avea de gând să-l caute... Nu merita efortul, nu după cât de tare l-a rănit.

Sau merita? Oare ce au trăit merita un mic efort? 

Era confuz și tot ce-și dorea era un semn, ceva care să-l facă să înțeleagă dacă Jungkook l-a iubit cu adevărat.

A oftat din nou... Unde ajunsese viața lui? În momentul acela nu avea nimic, nu avea pe nimeni alături și totul se simțea fără sens.

Deși se simțea așa, era totuși bucuros. Era bucuros pentru că terapia îl ajutase măcar să nu-și mai dorească să dispară definitiv. Acum voia doar să dispară din peisaj și să-și construiască o nouă viață, departe de locul acela, poate chiar în altă țară.
Nimic nu-l mai lega de acest loc...
De abia aștepta să rezolve totul cu averea pe care bunica lui i-a lăsat-o ca apoi să poată pleca.

Avea să plece și să înceapă o nouă viață, să cunoască noi oameni, să trăiască diferit și poate să-și găsească sensul.

Până atunci însă avea de rezolvat multe lucruri și trebuia să ajungă la companie pentru o ședință importantă, astfel că s-a ridicat și și-a luat paltonul pe el, apoi telefonul și a ieșit pe ușă îndreptându-se spre mașina lui.