Bi curious|| Jikook

Capitolul 28

Îl privea și îl mângâia întrebându-se constant ce i se întâmplase celui mai mic.
A oftat când l-a auzit suspinând din nou și a continuat să îl dezmierde ușor chipul. Asta părea că ajută, pentru că de fiecare dată când îl mângâia, băiatul suspina ușor și se liniștea pentru alte câteva zeci de minute.
Nu știa ce stătea la baza neliniștii lui dar întreaga seară tresărise, murmurase cuvinte fără sens în timp ce se tot încrunta și respira sacadat.
Însă de fiecare dată, Jimin îl atingea blând iar Jungkook se calma.
Ar fi făcut orice pentru ca el să fie bine, și ignora că nu s-a putut odihni prea mult sau că brațul îi amorțise complet. Nimic nu mai conta, atâta timp când Jungkook era liniștit.

-Of, iubire, șoptește și Jungkook suspină din nou, de această dată mai profund și se întinde mai mult spre Jimin, punându-și capul pe pieptul său și piciorul stâng peste abdomenul lui, reușind într-un final să stea aproape tot pe el.

Jimin a zâmbit ușor și și-a mutat o mână în părul său iar pe cealaltă a mutat-o pe șoldul lui, lovind ușor și ritmic același loc.

După un timp a încetat și Jungkook s-a încruntat, văitându-se. Își dorea să mai simtă acea lovitură ușoară și nu-i convenea deloc că Jimin se oprise.
Încă încruntat și bosumflat, i-a căutat mâna și când a găsit-o i-a dus-o spre șoldul său, îndemnându-l să repete acțiunea. Jimin însă nu se conforma iar asta l-a făcut pe Jungkook să murmure supărat.

-Ce e? Șoptește amuzat și Jungkook își deschide un ochi, continuând să se încrunte și să stea bosumflat.

-Mai vreau, zumzăie și Jimin râde ușor.

-Ce?

-Lovitură... îmi place, murmură închizând din nou ochii iar Jimin doar se conformează și îl pupă scurt pe frunte când îl vede zâmbind mulțumit.

-Te învăț prost răsfățându-te atât de mult, comentează Jimin iar Jungkook chicotește.

-Ba nu, spune alintându-se.

-Ba da. O să devii un alintat.

-Și ce?

-Cum și ce? Mai ai vârsta să fii alintat, întreabă amuzat și Jungkook deschide ochii uitându-se bosumflat la el.

-N-ai zis tu că o să fii mereu hyungul meu?

-Ba da dar...

-Dar ce, îl întrerupe Jungkook și ochii îi devin dintr-o dată mai umezi.

-Iubirea mea, șoptește Jimin trăgându-l mai mult în brațele sale. Doar glumeam cu tine, nu trebuie să devii trist din cauza unei glume, adaugă și Jungkook își trage nasul.

Se simțea vulnerabil și sensibil. A crezut că lui Jimin nu îi plăcea cât de lipicios devenise cu el.

-Jungkook, gata, serios. Uite-te puțin la mine, îi spune Jimin încercând să-l facă să-l privească dar Jungkook continua să refuze.

A oftat și l-a împins ușor de pe el, acum Jungkook stând pe spate și Jimin ușor deasupra lui. Și-a mărit ochii surprins și a lăsat lacrimile să i se prelingă pe obraji. Ochii lui erau triști iar Jimin simțea cum stomacul i s-a făcut ghem.

-Ce-i cu tine, Jungkookie? Ce ți s-a întâmplat, întreabă îngrijorat și Jungkook trage aer în piept, expirându-l cu dificultate.

-Iartă-mă, șoptește și își închide ochii încercând să-și revină.

-Nu am ce să iert, iubirea mea... Vreau doar să fii bine și îmi dau seama că acum nu ești. Îmi dau seama că ceva ți se întâmplă... Vrei să vorbești despre asta?