Bi curious|| Jikook

Capitolul 38

"Cum știi când întâlnești iubirea adevărată?"
El însuși întrebase asta la una dintre ședințele lui de terapie.
Pe acea vreme avea doar 19 ani și continua să se întrebe dacă dragostea adevărata există.
Era confuz. Dacă există, cum îți dai seama că o întâlnești?
Psihologul lui i-a spus atunci ceva ce doar l-a enervat pe Jimin. Bărbatul cărunt a zâmbit și a rostit blând: "pur și simplu știi".
Evident că atunci și-a dat ochii peste cap și a pufnit batjocoritor... Acum însă regreta, pentru că bărbatul avusese dreptate.
Când întâlnești dragostea adevărată, pur și simplu știi. E aproape instinctual să îți dai seama.

Pieptul îi era umplut de acea căldură care aproape îi tăia răsuflarea dar care îi făcea atât de mult bine. Îi era dor de căldura asta, nu o mai simțise așa intens de mult timp. 

Iar el știa. Îl privea cum dormea liniștit în brațele sale și știa că Jungkook e dragostea lui adevărată.

Atât de drăguț... Trăsăturile lui fine îi dădeau o inocență aparte iar Jimin se simțea pur și simplu amețit de iubire. A zâmbit observându-l cum își ține gura deschisă pentru a respira. Buzele lui nu erau prea pline dar erau suficient de pline și de fine încât să-l înnebunească pe Jimin care nu s-a putut abține și și-a lipit buzele de buzele sale, lăsând un sărut scurt dar moale care l-a făcut pe Jungkook să se foiască ușor, căutându-i buzele cu năsucul său când Jimin s-a îndepărtat.
L-a sărutat din nou și Jungkook a suspinat, apropiindu-se mai mult de el.
Cum putea cineva așa ca el să se transforme uneori în cea mai fragilă ființă. Chiar și acum, stătea băgat în pieptul lui Jimin, agățându-se cu mâinile de tricoul lui.

Bietul de el, probabil făcea asta din teama că Jimin va pleca.

L-a mângâiat ușor pentru a-l liniști și l-a strâns mai mult la pieptul său, suspinând.

-Te iubesc atât de mult, șoptește și își lipește buzele de fruntea sa, continuând să le țină lipite de pielea lui în timp ce vorbea. Îmi doresc ca ce s-a întâmplat în seara asta să nu fie o altă greșeală pe care o fac. Dacă din nou am greșit, nu știu cum aș putea trece peste asta... N-aș putea să mai trec peste, inima mea nu mai rezistă... Mintea mea nu mai rezistă iar sufletul meu... Sufletul meu va fi distrus pentru totdeaună. Tu ești singura mea speranță că există și ceva bun în lumea, că există iubire...Te implor, nu mă răni din nou.

Vocea îi tremura în timp ce șoptea fiecare cuvânt și câteva lacrimi s-au prelins pe obrajii lui, udându-i chipul șatenului care și-a frecat încetișor nasul de bărbia lui Jimin.

A rămas nemișcat pentru câteva secunde încercând să-și dea seama dacă Jungkook se trezise dar nu. Respirația băiatului era grea și regulată iar asta l-a făcut pe Jimin să devină și mai emoționat, întrucât Jungkook reacționase inconștient la tot...

A zâmbit în timp ce s-a făcut mai comod, continuând să-l mângâie gentil, până când a adormit cu Jungkook încă în brațele sale.

*
Se treziseră amândoi cu zeci de minute în urmă dar stăteau îmbrățișați, refuzând să coboare din pat. Era atât de confortabil, atât de călduț...

-Așa aș vrea să mor, ținându-te în brațe, murmură șatenul lăsând un sărut pe umărul lui Jimin.

-Nu mai spune tâmpenii de genul ăsta, îl ceartă blondul și se întoarce ușor spre el întâlnindu-i privirea. Când o să încetezi să mă privești așa, întreabă admirându-l simțind cum mici fiori îi străbat pielea.
I se părea incredibil cum de fiecare dată simțea la fel, cum fiecare fibră din corpul lui reacționează la orice stimul din partea lui Jungkook.

-Niciodată, șoptește și îi sărută scurt obrazul.

-Jungkook, dacă lucrurile nu vor merge între noi-, începe Jimin să vorbească dar Jungkook îl întrerupe brusc sărutându-i buzele.