Cadou de Crăciun

194 14 71
                                    

(trecut, în urmă cu 3 ani)

Crăciunul este sărbătoare pe care o petreci cu familia și prietenii, bucurându-te de momente relaxante. Acesta este normalul pentru foarte multe persoane.

Nu era și cazul celor doi prieteni care stăteau tolăniți pe canapea, privind pierduți tavanul.

-Ce dracu e așa inconfortabilă canapeaua asta, întrerupe Yoongi liniștea și Jimin râde scurt.

-Nu știu, dar nu o mai suport.

-De ce nu o schimbați?

-Vrei să mă strângă Hobi hyung de gât? Nici nu știi cât ne-am certat în magazin din cauza canapelei ăsteia. El voia o altă canapea, una neagră, eu o voiam pe asta că mi se părea că se potrivește mai bine cu ce culori mai sunt prin apartament și în cele din urmă el a cedat și m-a lăsat să o iau pe asta. Deci acum chiar nu mă mai pot plânge.

-Hobi e mult prea drăguț, comentează Yoongi așezându-se mai bine și Jimin se întoarce brusc către el.

-Ce vrea să însemne asta, întreabă zâmbind.

-Nimic.

-Hyung, îți place de el?

-Nu. Spun doar că Hobi e o persoană drăguță. Se comportă frumos cu tine, cu mine, cu plodul de Jungkook. E tot timpul zâmbitor și nu știu... Are o energie atât de pozitivă, e ca o rază de soare.

-4 luni de când îl cunoaștem și deja a apărut primul alint. Încă puțin și cine știe, zâmbește Jimin ridicând din sprâncene.

-Nu mai visa, Jimin, murmură Yoongi și își închide ochii respirând profund.

-M-am plictisit, hyung, se plânge Jimin și Yoongi oftează.

-Hai să ne jucăm un joc, vrei, întreabă brunetul și blondul aprobă entuziasmat. Uite, regulile sunt simple. Eu închid ochii și mă prefac că dorm iar tu trebuie să ghicești când adorm cu adevărat, adaugă Yoongi iar Jimin își dă ochii peste cap.

-Foarte amuzant, aproape că leșinam de râs. Serios, hyung... știu că nu suntem noi prea activi, dar e ziua de Crăciun, chiar nu facem nimic?

-Ce ai vrea să facem, Jimin, întreabă Yoongi deja sâcâit.

-Nu știu... orice. Poate punem niște muzică de Crăciun, poate gătim ceva, sau poate facem și noi bradul, măcar azi, spune Jimin și cuvintele lui sună mai mult a rugăminte.

-Ce te-a apucat, întreabă Yoongi, îndreptându-și poziția și uitându-se la el.

-Nimic... vreau și eu să facem ceva... toată lumea e astăzi împreună cu familia sau prietenii și se distrează, sărbătoresc... Noi nu avem pe nimeni, șușotește Jimin și ochii lui devin mai lucioși.

-Ne avem unul pe celălalt, șoptește Yoongi.

Știa că Jimin era trist. Cu părinții lui din nou se certase și nu a mai vrut să meargă acasă de sărbători, Hobi și Jungkook plecaseră de 4 zile. Era de înțeles de ce se simțea singur, cu atât mai mult cu cât se atașase foarte tare de cei doi.

-N-am să recunosc niciodată că am spus asta, dar cred că mi-e dor de ei, murmură Jimin.

-Ok, nici eu nu voi recunoaște dar cred că și mie. Petrec atât de mult timp în apartamentul vostru încât îmi e dor de energia lor. Efectiv cum pot oamenii ăștia să fie așa energici și zâmbitori mereu?

-Nu știu dar simt că viața mea s-a schimbat de când îi cunosc.

Era adevărat, viața lui chiar se schimbase. Cu 4 luni în urmă își căuta un apartament în care să stea și s-a bucurat mult când a găsit acest apartament, cu niște condiții foarte bune. Nu se aștepta însă ca acest apartament să-i ofere și un prieten. Din primul moment în care l-a cunoscut pe Hobi, l-a simpatizat. Băiatul chiar era o rază de soare așa cum îl descria Yoongi. Era mereu vesel, zâmbitor, mereu pozitiv iar asta la început îl făcea pe Jimin să se simtă incomod. A fost nevoie doar de o săptămână să se acomodeze cu felul de a fi a lui Hobi, apoi l-a îndrăgit pe zi ce trecea mai mult. Nici nu și-a dat seama când au început să se comporte ca o familie și era straniu pentru el, fiind că nu avusese vreodată parte de așa ceva. I se părea ciudat să meargă împreună la cumpărături, să mănânce împreună, să stea de vorbă până seara târziu sau să se uite împreună la filme. Apoi după doar o lună, a apărut Jungkook în viața lui și după câteva săptămâni, s-a mutat în a treia cameră din apartamentul lor. Acum energia se dublase și era mereu o zarvă plăcută în apartament. Agitația aia deja devenise parte din el și chiar și pe Yoongi îl încânta. Erau multe seri în care stăteau toți patru uitându-se la filme, mâncând, vorbind și râzând. Azi erau doar ei doi...

Bi curious|| JikookUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum