Bi curious|| Jikook

Capitolul final (partea I)

-Park Jimin, întreabă bărbatul și Jimin se ridică instant în picioare simțindu-și inima bătându-i cu putere.

Era atât de speriat încât se blocase complet și nici măcar nu a mai putut pronunța vreun cuvânt. Doar a aprobat scurt din cap.

Inima îi bubuia și îi simțea pulsațiile în fiecare fibră iar senzația de plâns începea să devină și mai puternică cu fiecare secundă de așteptare care-l tortura.

-Prietenul dumneavoastră e bine. Operația s-a terminat cu aproximativ 10 minute în urmă și a fost un succes. O să-l mai ținem 10-15 minute să-și revină complet din anestezie și apoi îl mutăm într-un salon, anunță și cei trei răsuflă ușurați. S-a trezit foarte agitat, întrebând de dumneavoastră și ne-a rugat să vă anunțăm că e bine, adaugă medicul zâmbind și inima lui Jimin se topește complet iar alte lacrimi îi părăsesc ochii.

-Mulțumim, domnule doctor, rostește zâmbind tatăl lui Jungkook înainte ca medicul să se retragă.

Emoțiile îl copleșesc din nou și se așază pe unul dintre scaune, afundându-și chipul în mâini.

"S-a trezit foarte agitat întrebând de dumneavoastră"

Cuvintele acelea îi rămăseseră întipărite în minte și îl emoționau peste măsura. Totul era ca o confirmare de care avea atâta nevoie.
Îi era teamă că poate lucrurile nu mai erau la fel pentru ei dar acum știa că Jungkook încă îl iubește și-și făcea griji pentru el. Asta era tot ce avea nevoie.

Confirmarea asta îi dădea putere să lupte pentru amândoi. De atât avea nevoie pentru a căpăta putere.

Și-a șters lacrimile și și-a îndreptat spatele, trăgând aer în piept. Apoi și-a ridicat privirea spre cei doi care îl priveau deja. Voia să le mărturisească ce simțea pentru fiul lor dar deși a încercat, nu a reușit decât să răsufle greu.

A continuat să o privească pe femeia care zâmbea ușor și părea că îl înțelege doar prin priviri.

-O să merite, Jimin. Poate că nu o să fie ușor mai ales că în ultima perioadă Jungkook e foarte închis în el și destul de ursuz dar sunt sigură că o să merite. Iubirea voastră e specială, afirmă și ochii băiatului se măresc.

Părinții lui știau deja și privirile lor spuneau mai multe decât o puteau face cuvintele. Simple priviri și zâmbete contau atât de mult pentru el pentru că îl făceau să se simtă acceptat și iubit. 

A suspinat și o altă emoție l-a încercat când cei doi s-au așezat ușor lângă el.

-Nimic bun nu vine ușor, intervine bărbatul și Jimin aprobă scurt din cap.

Acum nimic nu-i mai lipsea. Avea confirmarea că Jungkook îl iubește și avea sprijinul părinților lui.

Timpul trecea puțin câte puțin și s-a ridicat când l-a văzut pe medic venind către ei.

-E totul bine, l-am dus la salon deja. Este conștient dar e puțin amețit din cauza anesteziei. Nu este foarte coerent dar îl puteți vedea. Apoi v-aș ruga să-l lăsați să se odihnească, spune medicul și îi conduce pe cei trei în salonul băiatului.

Ajuns în fața salonului a putut să-l vadă și inima i-a tresărit. Să-l vadă întins pe acel pat, cu perfuzia lipită de mână și cu alte aparate care-l monitorizau l-au făcut să simtă cum stomacul i se face ghem.

A rămas împietrit în intrarea salonului și doar a urmărit cum cei doi îl mângâiau și îl pupau pe băiatul care într-adevăr nu era complet conștient.

-Sunteți bine, întreabă medicul și Jimin tresare.

-Da, doar că imaginea asta cu el conectat la atâtea aparate e puțin cam grea pentru mine, explică și medicul îl bate ușor pe spate zâmbind.