Bi curious|| Jikook

Capitol final (partea a II-a)

Noaptea a trecut greu, cu atât mai mult cu cât acea canapea era destul de inconfortabilă.
Deși nu dormise bine întreaga noapte, nu se clintise de acolo și încercase să nu facă prea mult zgomot.
Nu voia să-i deranjeze somnul lui Jungkook care după momentul lor din baie, a adormit aproape imediat.

Nici acum nu a înțeles exact ce se întâmplase seara trecută și de ce Jungkook a reacționat așa chiar atunci când lucrurile păreau că devin puțin mai confortabile între ei. Cu toate astea, nu avea de gând să se gândească prea mult la asta, nu avea niciun rost pentru că era decis să aștepte oricât era nevoie pentru ca lucrurile să revină la normal.

Și-a deschis ochii când ușa s-a auzit și a zâmbit când a văzut-o pe mama lui Jungkook intrând ușor în salon.

După ce s-a uitat pentru câteva secunde la fiul ei și a văzut că doarme, femeia s-a îndreptat spre Jimin, așezându-se lângă el și îmbrățișându-l.

-Bună dimineață, scumpete, șoptește femeia mângâindu-i spatele cu mișcări circulare.

-Bună dimineața, șoptește Jimin zâmbind.

Deja începea să se obișnuiască cu îmbrățișările ei și cu felul în care îl alinta. Mama lui nu făcuse niciodată asta și la început s-a simțit ciudat să primească genul ăsta de afecțiune dar acum era atât de confortabil.
Își dusese mâinile în părul ei lung și brunet și doar mângâia ușor în timp ce parfumul ei floral împreună cu mirosul rece de afară îl făcea să suspine.
Acest tip de afecțiune îi hrănea sufletul și îl vulnerabiliza. Se gândea fără să vrea la care este motivul pentru care mama lui nu i-a oferit niciodată afecțiunea asta.

-Scumpete, ți-am adus niște schimburi și alte lucruri, m-am gândit că poate vrei să-ți faci un duș sau poate te schimbi, rostește după un timp și Jimin se retrage din brațele ei ștergându-și ușor nasul și ochii care începuseră să-i lăcrimeze.

-Mulțumesc, șoptește și femeia îi cuprinde obrajii în palmele ei forțându-l să o privească.

-Hei, de ce plânge copilul meu frumos?

-Sunt doar emoționat și copleșit. N-am primit niciodată de la părinții mei ce îmi oferiți dumneavoastră acum, recunoaște și femeia oftează.

-În primul rând, nu-mi mai vorbi cu dumneavoastră. Spune-mi "tu", "mamă", "mătușă" sau oricum dorești, dar nu-mi mai spune dumneavoastră. În al doilea rând... Știu că e greu și îmi pare rău că lucrurile sunt așa, dar nu e vina ta. Unii oameni pur și simplu nu știu să fie părinți, nu sunt făcuți pentru asta, explică și Jimin oftează. Știi ce a zis mormolocul meu ieri, întreabă femeia după un timp și felul în care îl numește pe fiul ei îl face pe Jimin să chicotească.

-Ce?

-A zis că tu oricum n-ai nevoie de ei pentru că îl ai pe el... Bine, asta i-a scăpat, apoi s-a panicat și a zis că e vorba de ceilalți prieteni, spune zâmbind și Jimin chicotește.

-Știu că mă iubește la fel de mult cum îl iubesc eu, trebuie doar să am răbdare să mă ierte, șoptește și femeia aprobă scurt din cap.

-Cum s-a mai comportat? Te-a mai supărat?

-Nu. E totul bine, admite Jimin și se ridica cu grijă să nu facă prea mult zgomot. Am să mă duc să fac un duș, anunță și femeia aprobă scurt și continuă să ofteze gândindu-se la cei doi.

Spera ca fiul ei să-l ierte curând pe Jimin și să își dea șansa să se bucure din nou de iubire.

Pierdută în gândurile ei, a tresărit când Jungkook a strigat-o și și-a pus mâna în dreptul inimii.