Impossible Love. [One Direction Fan-Fic]

Prefăcătoria doare.

Stăteam şi mă uitam cu ochii holbaţi la Zayn şi încercam să îmi găsesc cuvintele. Încercam să vorbesc dar cuvintele mele parcă au secat. Nu mai puteam să zic nimic. Ochii lui Zayn îi priveau insistent pe ai mei, fiind sigur că aşa nu l-aş putea minţi. Mi-am scuturat capul şi am îngiţit în sec. Încercam pe cât posibil să nu îl privesc în ochi. M-aş fi dat de gol şi atunci.....nu, asta nu trebuie să se întâmple.

- Deci, ce se întâmplă cu voi 2?

- Zayn...îngân eu. Nu s-a întâmplat nimic şi nici nu se va întâmpla. Crede-mă. Nu te-aş minţi. spun eu încercând să nu izbucnesc în plâns.

- Bella.....zice el apucându-mi mâinile. Nu te cred. Poate crezi că nu am încredere în tine dar se vede că nu ştii să minţi. Hai, spune-mi odată.....Ce s-a întâmplat? Poţi avea încredere în mine. zice el privindu-mă în ochi.

Mă uitam la el confuză, neştiind ce să zic. M-a prins. Ochii îmi erau deja roşii şi mă făcusem palidă. Clipeam des şi îl priveam în ochi. Mi-am şters lacrimile şi nasul şi m-am trântit pe pat. M-am întors pe o parte şi l-am ignorat. Nu puteam să îi fac asta. Nu puteam să îl ranesc aşa. Harry a plecat ca un laş şi m-a lăsat pe mine să suport. Ştia ce avea să se întâmple. Of, o să mi-o plătească.

- Hai măi...spune-mi. Te rog....zice el făcând nişte ochi mari de căţeluş.

- Zayn , nu am ce să îţi spun. zic eu aproape izbucnind. Poţi să pleci....Vreau să rămân singură.

- Bine! Nu îmi spune! Nici nu mă mai interesează! Din partea mea nici să nu mai vorbeşti cu mine! Am termintat-o Bella! zice el tipând. 

A ieşit pe uşă şi m-a lăsat să plâng acolo, rănită. M-am ridicat în fund şi mi-am strâns genunchii la piept. Mi-am aplecat capul şi am început să plâng.

- Îmi, îmi pare rău Zayn. Nu vroiam să te mint....vroiam să îţi spun adevărul. Vroiam să fiu sinceră dar secretul acela mă omoară....Noaptea aia nu îmi dă pace. Dacă ţi-aş spune, nu m-ai ierta niciodată. Nu vreau să se întâmple asta. zic eu printre sughiţuri şi suspine.

Secretul nostru? O să îl aflaţi acum.

Stăteam pe bancuţa din faţa şcolii şi priveam în gol, mă gândeam la ceea ce tocmai îmi spusese cel mai bun prieten al meu, Zayn. Tocmai şi-a destăinuit sentimentele pentru mine. Mă....iubea. O mână caldă mi-a atins umărul făcându-mă să tresar. Mi-am întors privirea şi am dat de a Lui. Un tip cu ochi verzui şi păr cârlionţat. Îl chema Harry. 

- Bună...zic eu afişând un zâmbet larg.

- Bună. Păi, ce vroiai să vorbim? zice el aşezându-se pe bancă alături de mine.

- Ăhm, despre asta...zic eu cu privirea în pământ. Păi, vroiam să vorbesc cu cineva despre o problemă mai....delicată cum s-ar zice.

- De ce tocmai cu mine? zice el ridicând o sprânceană. Nici măcar nu ne cunoaştem aşa de bine.

- Ştiu dar....cred că nimeni nu m-ar putea înţelege mai bine ca tine. spun eu mutându-mi privirea spre el care zâmbea inocent.

- Şi, care e problema asta mai...delicată? zice el afişându-şi zâmbetul perfect înconjurat de gropiţele adânci.

- Păi..am putea vorbi în altă parte? zic eu ruşinată.

- Am, sigur. Hai la mine. spune întinzându-mi mâna.

- Ok. spun eu prinzând mâna lui cu încredere.

Am început să mergem încet, tăcuţi pe strada goală, sub razele tot mai slabe ale soarelui. Se însera.