Impossible Love. [One Direction Fan-Fic]

Over again.

Stăteam cu privirea aţintită pe tavan şi priveam în gol. O lacrimă şi-a croit drumul pe obrazul meu alb şi rece. Mă gândeam la Zayn, când la Harry. Oare se mai gândeşte la mine sau umblă cu altcineva? A doua variantă presupun. Zayn avea dreptate.

Nu mă iubeşte iar eu......nici eu nu cred că îl iubesc. Poate a fost doar un sentiment de moment. Sunt sigură. Noaptea aceea a fost doar....o mare greşeală care nu o să se mai repete prea curând. 

A trecut deja o săptămână lungă şi grea de când Harry a plecat. Stau toata ziua moleşită şi plâng. Plâng pentru că.....pentru că nu am pe nimeni aproape de mine. Nici Zayn nu mai e cum era. După ziua aceea când Harry a plecat nici nu am mai ieşit din cameră prea des.

Am stat şi mi-am pus gândurile în ordine. Sunt sigură că între mine şi Harry nu o să fie niciodată nimic. Absolut nimic......Vocea din capul meu a dispărut când cineva mi-a pus mâna pe umăr. Era Niall cu un baton de ciocolată în mână.

- Bella, ce ai păţit?

- Nimic...zic eu stins ştergându-mi lacrimile care au curs fără voia mea.

- Ştiu că nu eşti bine.....Mie poţi să îmi spui ce ai pe suflet. Poate te pot ajuta. zice el muşcând din baton.

- E complicat.......

- Am timp. zice el afisându-şi zâmbetul.

- Păi, tu ce ai face dacă nu ai şti ce simţi pentru o anumită persoană....să nu şti ce porţi în suflet pentru ea.......

- M-aş gândi la tot ce am făcut cu acea persoană, tot ce am trăit împreună şi aş lăsa cumva inima să aleagă.

- Dar dacă.....acea persoană nu ar simţi....ce probabil simţi tu pentru ea? 

- Nu m-aş da bătut. Dacă sunt convins că simt ceva puternic, aş lupta că să îi câştig iubirea. Aş lupta pentru a o putea şti a mea, pentru a şti că nimeni nu ar mai putea-o avea, numai eu. Eu asta aş face. zice el zâmbind gingaş.

- Mulţumesc Niall. M-ai făcut să mă simt mai bine.

Îi dau o îmbrăţişare mare şi dau să mă ridic dar Niall mă opreşte.

- Ăm, dacă nu te superi, cine e acea persoană? zice el cu o faţă de căţeluş, muşcând cu poftă din batonul acela apetisant.

- Niall, nu aş vrea să....vorbesc despre asta. zic eu ştergându-mi o lacrimă de pe obraz care mergea obraznică.

- M...ok. Scuze că te-am întrebat. zice le lăsând capul în jos.

- Nu are nimic. Scuzele se acceptă dacă îmi dai jumătatea aia de baton. spun ei cu ochi de căţeluş.

- Ok.

Îmi întinde batonul cu greu şi pleacă jos. M-a făcut să mă simt mai bine. Trebuie să mă gândesc bine şi să îmi pun sentimentele în ordine. Trebuie să aflu ce simt.....sau ce am simţit pentru Harry. M-am întors geam şi am intrat puţin pe balcon.

M-am sprijinit de balustradă şi am tras aer curat în piept. Am închis ochii şi am dat drumul amintirilor şi sentimentelor. Prima dată când m-am întâlnit cu Harry, apusul acela de soare văzut împreună cu el, cum mă ducea în braţe, cum mă făcea să zâmbesc când eram tristă, cum îmi zâmbea fermecător de fiecare dată, noaptea aceea când noi........totul îmi apărea în minte.

O lacrimă mi-a curs şi îmi ziceam în gândul meu: Oare ce o să se mai întâmple? Când o să se termine odată cu suferinţa şi tristeţea asta? Când? Prin ce o să mai trec? Şirul gândurilor mi-a fost întrerupt de un clacson de maşină infernal. Mi-am deschis ochii şi am privit în jos şi mi-a picat faţa. Harry se săruta cu o fată chiar sub balcon. Un sentiment de ciudă s-a ivit făcându-mă să strâmb din nas.