Impossible Love. [One Direction Fan-Fic]

Togheter

BELLA'S P.O.V

Ştiam că îl foloseam, doar pentru a-mi satisface plăcerile trupeşti, însă nu aveam altă alternativă. Atingerile lui erau atât de asemănătoare cu ale lui Harry, încât îmi era greu să rezist tentaţiei. Nu pot să zic că simţeam ceva pentru el, pentru că nu era aşa. Nu voi iubi pe nimeni cum l-am iubit pe Harry. În ultimele două luni, mă întâlneam cu Lucas la el acasă, unde ne petreceam ore în şir împreună, printre suspine şi ţipete. Niciodată nu am ştiut de ce acceptasem, însă mă făcea să mă simt...bine, şi asta era tot ce conta. 

Poate îl tratam ca pe o jucărie, pe care o pot manevra cum vreau, şi ştiam că o să îl rănească când o să afle că l-am folosit, dar, ce nu ştie nu îl poate rani, nu? Mi-am strâns mai bine picioarele la piept, aşteptând mesajul lui Lucas, şi azi fiind o noapte păcătoasă. Am strâns telefonul în mână, simţind cum înebunesc din cauza aşteptării. Neprimind nici un răspuns, mi-am luat geaca pe mine, si am pornit spre Lucas. Era ciudat că nu mi-a dat nici un SMS. 

***

Ajunsă în dreptul casei, telefonul mi-a vibrat în buzunar. Deschid mesajul primit, şi cad pe gânduri.

,, Nu mai veni în seara asta, am treabă.  " 

De ce nu mă vroia acolo? Confuzia a pus stapânire pe mine, încruntându-mă în timp ce îmi băgam telefonul în buzunar. Ceva era putred la mijloc. Nu mă vroia astăzi, pentru că era plictisit? Sau nu ştia ce vrea până la urmă? Ajunsă la pragul uşii, am apăsat clanţa uşor cu mâna, împingând uşa cu putere, nefiind una foarte uşoară. Auzind nişte voci aprinse răsunând din bucătărie, m-am pitit după un perete apropiat, vrând să aud mai bine cine erau protagoniştii. Îmi era frică, sperând să nu iasă cu focuri de armă. Mă îngrozea ideea. Am tresărit când ceva atinsese podeaua, spărgându-se în mii de bucăţi.

- De ce naiba te-ai atins de ea cât timp eu am fost în centru ăla nenorocit!? am reuşit să aud pe cineva protestând

- Nu e problema ta. Oricum, şi ea se bucura la fel de mult. o voce groasă răspunse

Mi-am muşcat buza de jos stresată, devenind tot mai confuză cu fiecare cuvânt spus. Iar vocea...vocea acelui bărbat îmi răsuna în minte, făcându-mi pielea de găină. Oare...oare putea să fi fost Harry în încăperea alăturată? Timbrul vocal semăna izbitor cu cel pe care l-am auzit la telefon. Fiecare notă, fiecare vibraţie din vocea lui izbindu-mi corpul la pământ. Trebuia să aflu cu orice preţ cine era acolo. Trebuie să văd! Spunându-mi acestea, şi gândindu-mă că ar fi bine să le pun şi în practică, am ieşit de după perete, oprindu-mă la intrarea uşii, analizând totul cu privirea.

Nu îmi puteam crede ochilor. Mi-am scuturat capul, crezând că totul este un vis, şi că în bucătărie nu se afla Harry, ci era doar o întruchipare a minţii mele. Însă, când şi-a mutat privirea spre mine, am amuţit, rămânând paralizată complet în acel loc. Tot ce puteam face era să îl privesc, să îi măsor fiecare detaliu al feţei. Părea mult mai înalt, mult mai bine făcut decât era înainte. Faţa îi era la fel de golaşă, doar cu nişte mici fire pe marginea feţei. Expresia îi era mult mai matură, şi în acelaşi timp speriată. Ochii lui de jad, erau la fel de pătrunzători, la fel de blânzi şi seducători. Buzele la fel de pline, poate puţin mai pline. Părul la fel de cârlionţat, dându-l pe spate în timp ce mă analiza încă atent. Părea un Adonis în ochii mei.  A zâmbit la vederea mea, dar eu nu puteam face acelaşi lucru. Eram mult prea speriată pentru a acţiona acum. M-a pătruns cu privirea lui de jad, în timp ce făcu un pas spre mine.

- Bella? Ce cauţi tu aici? întrebă cu vocea lui groasă, trecându-şi limba peste buze.

- Eu... a fost tot ceea ce am putut spune