Impossible Love. [One Direction Fan-Fic]

Fuck your drugs!

***

Scaunul pe care stăteam nu era foarte confortabil, acoperit doar de o bucată de piele. Lichidul din pahar zăcea liniştit, implorând să gust din acesta. Făcându-mi-se milă, am băut tot ce mai era în acel pahar, trântindu-l după multe alte porţii pe acel bar din sticlă. Ameţită, priveam în jur neştiind unde mă aflu. Tot ce imi aminteam era că peste câteva ore intram într-un nou an, dar ce căutam aici, nu mai ştiam. M-am ridicat buimăcită de pe scaun, vrând să fac câţiva paşi, însă m-am sprijinit imediat de bar, simţind cum tot corpul îmi cedeaza. Un gol mi s-a pus în stomac, o stare de vomă apărând neinvitată. 

Privirea mi s-a plimbat prin jur, oprindu-se la un momendt-dat pe o pereche ce dansa pe ritmurile lente ale muzicii ce se auzea pe fundal. O piruetă mi-a stârnit şi mai mult curiozitatea, mijindu-mi ochii la dansul ce îl făceau buclele acelui tip. Mâna fete îi mângâia fin pieptul, în timp ce palmele lui mari îi cuprindeau şoldurile bine definite. Întorcându-se cu spatele la mine, am reuşit să zăresc doi irişi verzi distingându-se în întunericul încăperii luminate doar de câteva lasere de diferite culori. Mi-am abţinut lacrimile, ieşind cu greu din mulţimea ce se inghesuia pe ringul de dans, mulţi dintre ei sub influenţa alcoolului. Ajunsă afară, am tras o gură mare de aer rece în piept, dorind ca acea' senzaţie de rău să dispară, însă tot ce reuşeam era să tremur de frig.

Înaintând spre parcare, unde aveam să găsesc un loc să mă liniştesc şi să îmi revin, corpul meu a făcut un contact dur cu asfaltul acoperit cu un strat consistent de gheţuş. Tocurile înalte de 15 centimetri nu îmi erau de mare folos pe un asemenea strat de gheaţă. Dorind să închid ochii, am auzit nişte pocnituri roind în jurul meu, semn că...tocmai am trecut intr-un nou an. Pocniturile se tranformau într-o melodie liniştitoare, făcându-mi pleoapele să se lase uşor una peste cealaltă, făcându-li-se dor de îmbrăţişările pe care le împărţeau nu demult.

***

Corpul îmi era amorţit, însă puteam simţi o mică senzaţie de căldură ce venea de deasupra mea, învăluindu-mi tot corpul . Tot ce am reuşit să fac a fost să îmi deschid puţin pleoapele, zărind culoarea maronie a păturii şi un chip necunoscut ce mă privea uşor insistent.

- Te-ai trezit din câte observ. îmi zise acesta cu o voce groasă ce îmi inspira frică, ridicându-se în picioare.

Neputând spune nici un cuvânt de parcă cineva îmi ţinea gura legată, m-am ridicat în fund, observând că nu mai aveam acea rochie scurtă pe mine. Eram îmbrăcată într-o pereche de pantaloni de trening negri, puţin largi, şi o bluză groasă gri. 

- Dacă te intrebi unde îţi sunt hainele, ar trebui să ştii că ţi le-am pus la spălat ieri. Arătau îngrozitor, ca şi tine de altfel. 

- Tu...cine eşti? am întrebat complet neintegrată în peisaj, uitându-mă  la tipul ce stătea nemişcat în faţa mea.

- Alex. Te-am găsit ieri aproape moartă pe jos, lângă un club în timpul artificiilor. Tu cine eşti, străine? rostise încercând să pară prietenos.

- Bella. 

- Frumos nume.

Am dat din cap afirmativ, începând să îi analizez trăsăturile feţei. Era un băiat brunet, cu faţa alungită, ce avea înfipte în buză câteva pierceinguri. Părul îi era dat în sus, ca să pară un bad boy, părul brunet lăsând la iveală nişte ochi de un albastru metalic să strălucească inocenţi. Şi-a tras mânecile bluzei în sus, lăsându-mă să îi observ zecile de tatuaje ce le avea pe mână, care de care mai ciudate.

- Câte tatuaje! am gândit eu cu voce tare.

- Mda, sunt ceva, dar fiecare are o semnificaţie diferită. De exemplu, acest trandafir, semnifică moartea mamei mele. zise arătând spre un trandafir negru cu mulţi ţepi ascuţiţi pe tulpina acestuia.

- Îmi...imi pare rău. am zis lăsându-mi capul in jos.

- Nu e nimic. Nu aveai de unde ştii. rostise incercând să ascundă durerea.

Deşi pe dinafară arăta ca un idiot, înauntru ţinea mii de sentimente ascunse, ce numai el le ştia. În ochii lui se vedea că îi lipsea dragostea maternă, ce probabil nu o simţise niciodată. S-a dus către o altă cameră, de unde apăru cu o tavă cu un mic de jun modest. Mirosea chiar bine, iar stomacul meu ar fi fost alinat după aceea.

- Nu e cine ştie ce, dar...sper să îţi placă. A, stai puţin. zise incepând să scotocească prin buzunare.  Ia ăsta înainte. rostise dându-mi un plic cu două pastile albe.

- Ce sunt astea?

- Sunt...medicamente. O să te ajute să îţi revii. Hai, ia-le. a zis punându-mi pastilele în mână.

Le-am luat împreună cu sucul de portocale, strâmbând din nas la gustul amar pe care îl aveam în gură. Am pus paharul jos, începând să mănânc acea omletă. Era destul de gustoasă, mai ales pentru un stomac înfometat ca al meu. 

- Te pricepi. A fost delicios. Mulţumesc. am zis cuibărindu-mă mai bine sub pătură.

***

O nelinişte interioară m-a cuprins, forţându-mă să îmi deschid ochii, însă tot ce puteam vedea era cum se învărtea casa cu mine. În stomac mi se născuse o stare de vomă, ridicându-mă imediat in fund, însă nu puteam să privesc nici unde, simţind cum tot pământul se întoarce cu mine. 

- Alex! a fost tot ce am reuşit să rostesc în grabă, prinzându-mi capul cu mâinile.

A sosit imediat, sprijinindu-se de tocul uşii şi începând să râdă. Eram sigură că a făcut ceva, după zâmbetul pe care îl avea. A pufnit, apoi a venit lângă mine punându-se pe marginea patului.

- Hm, nu mă gândeam că o să fie aşa de tari pentru tine. 

- Ce mi-ai făcut? abia am rostit eu ţinându-mă de marginea patului.

- Droguri draga mea. Te înviorează, apoi...puf. Toată lumea aceea fericită dispare. zise rânjind şi făcând o faţă de drogat.

Nu îmi mai simţeam nici un deget, şi începusem să tremur. Înghiţeam în gol, începând să respir tot mai greu. Mă uitam mirată la el, vrând să îl lovesc, însă acum, nici să mişc un deget nu puteam. -Somnul mă fura încet, neştiind dacă aveam să mă mai trezesc vreodată. Am închis ochii, simţind doar o mână caldă ce îmi atingea trupul, apoi...nimic.

***

O mulţime de voci se învârteau pe lângă trupul meu, începând chiar să mă îngrijorez de locul unde mă aflam. Oare...oare chiar murisem? Scăpasem de lumea rea ce roia în jurul meu? Răspunsul aveam să îl primesc peste câteva secunde, când o lumină albă îmi orbea ochii. Câţiva oameni îmbrăcaţi în alb din cap pqnă în picioare mă priveau insistent. M-am dezmeticit, mişcându-mi mâna.

- Unde sunt? am întrebat complet debusolată, privind peste tot.

Am primit drept răspuns doar plecarea acelei mulţimi de oameni.  Mă uitam confuză la uşa mare şi albă, însă nu reuşeam să îmi dau seama unde mă aflu. M-am ridicat din pat, mult mai uşor de această dată. Pe peretele de un crem şters, se afla un gemuleţ mai mic, pe unde probabil te mai lăsau să vezi şi alte culori nu doar acele culori deschise din cameră. L-am întredeschis puţin, reuşind să zăresc doar o tabelă mare şi albă, desigur, pe care scria cu negru : Centrul de dezintoxicare John Lucas. 

Se pare că din cauza acelui idiot trebuia să rămân aici o vreme. Nu ştiu de ce am avut încredere în el. Era doar un străin, un străin ce îmi putea cauza multe probleme,  şi se pare că aşa a şi fost. M-am aruncat înapi in pat, strângându-mi genunchii la piept. Pe lqngă acel alb oribil de murdar, uram şi acele pijamale albe cu buline. Acum eram doar eu şi...un spaţiu gol, din care nu aveam să ies prea curând.