Impossible Love. [One Direction Fan-Fic]

Just relax

Păşeam încet, cu privirea în pământ, urmărind fiecare dunguliţă ce despărţea tablele de pe trotuar. Trăgeam valiza după mine, gândindu-mă doar la Harry. Chiar a vrut să plec din cauza lui Sue? Dacă e aşa, şi aşa simt, o să plec departe de el, o să îl las singur. 

Prinsă în gândurile mele, o mână mi-a atins umărul tremurând, făcându-mă să tresar. Mi-am întors privirea, dând de a lui. Ochii aceia blânzi mă priveau cald, verdele acela crud ajungându-mi la suflet. Mi-a pus mâna pe obraz, eu fiind încă pierdută în ochii lui. 

- Credeai că pleci singură? zise Harry zâmbind timid dându-mi părul după ureche.

- Poate....zic eu cu ochii înlăcrimaţi.

- Hey, nu mai plânge. O să vin cu tine. spune el luându-mi bagajul din mână.

- De ce? De ce vi cu mine? spun eu înghiţind în gol.

- Pentru că ştiu că ai nevoie. Vrei să te descarci, şi nu cred că ai pe umărul cui să plângi.

- De ce vrei să faci asta? 

- În calitate de prieten. 

- Mbine. Unde vom pleca?

- Undeva departe. Unde să fim doar noi şi gândurile noastre.

- M-am indreptat spre poarta ce ducea la urmatorul zbor care pleca, dar Harry isi plasa o mana pe spatele meu, in semn ca nu mergeam unde trebuie. Cu privirea atintita spre pista pe care se afla un avion fara nici un pasager pe langa el, am realizat unde trebuia sa merg. Avionul lui personal.

Nu m-am impotrivit. De ce? Viata mea era un dezastru total. Ce se mai putea intampla? Nimic nu ma mai surprindea. Absolut nimic. Ramanand surprins de reactia mea, Harry m-a urma dupa cateva secunde de gandire. Am ajuns foarte repede la avion, aproape alergam, eu reusind cu greu sa tina pasul cu mine, alaturi de geamantanele pe care le taraia dupa el. 

 -Unde atata graba? A intrebat dupa ce si-a tras rasuflarea.

 -Vreau sa plec cat mai departe si repede de acest loc, i-am raspuns eu fara nici o expresie a fetei si cu o urma de rautate in voce.

Am pasit hotarata pana la ultima scara a avionului, impiedicandu-ma si urmatorul lucru pe care credeam ca o sa il simt va fi groaznica durere a asfaltului rece. 

 Însă, spre surprinderea mea, am dat de ceva moale şi cald. După un scâncet de durere, mi-am mutat privirea sub mine si am dat de Harry, care era roşu la faţă şi îmi zâmbea provocator. Care avea o privire prin care durerea lui era exprimata, dar cu toata acestea mi-a zambit.

 M-am ridicat rusinata de pe el, ajutandu-l sa se ridice. Se vedea ca era ranit dupa felul in care mergea. Era un mers care necesita o portie de ras, dar avand in vedere ca din cauza mea era in aceasta situatie, mi-am controlat rasul ajutandu-l sa ajunga in avion.

 -Harry, am spus aproape soptind, fiind surprinsa de toata balndetea si caldura pe care vocea mea o exprima, te simti bine?

 Mana lui era in jurul taliei mele pentru a-i fi mai usor sa mearga. Si-a lasat capul in jos pentru a ma putea privi.

-Da. Sunt bine, nu iti fa griji. S-a asezat pe canapeaua imbracata in piele neagra, scancind de durere. M-am intors repede la el si printr-o singura miscare am ajuns la el in brate. 

Fruntea lui s-a încreţit scoţând un geamăt scurt, eu ridicându-mă rapid de pe el. 

 - Scuze, îmi pare sincer rău. Sunt aşa o împiedicată. m-am scuzat eu roşind, aşezându-mă pe scaunul de vis-a- vis.

 - Nu face nimic. îmi zâmbi el, aşezându-se mai bine pe scaun.

 A început să bată din picior plictisit, eu bătându-mi piciorul cu mana şi strâmbând din nas, timidă, neputându-l privi.