Impossible Love. [One Direction Fan-Fic]

Again is that moment

BELLA'S P.O.V

Mă uitam prin geamul micuţ, urmărind dansul picurilor de ploaie ce loveau nemiloşi sticla geamului. A trecut o săptămână de când stăteam la Vanessa, neputând să ies afară din cauza echipajelor de poliţie ce roiau prin jur. Mă îngrozea gândul că de câteva zile nu mai auzisem nici o sirenă de poliţie, deci însemna că acele căutări au fost oprite dintr-un anumit motiv, necunoscut mie. Probabil, au prins pe cineva care avea legătură cu mine. Mi-am strâns genunchii la piept când mă gândeam că poate l-au implicat pe Harry în asta. Am luat instinctiv telefonul de pe noptieră, intrând imediat în agenda telefonului. Am căutat numărul lui Harry, cu inima făcută cât un purice presimţind că ceva rău s-ar fi întâmplat. Apăsând pe butonul de apelare,  am dus telefonul la ureche, auzind acele tonuri continue. Pregătită să închid, gândindu-mă la ce e mai rău, o voce atât de dragă mie mi-a răspuns, începând să vorbească confuză.

- Alo? Cine eşti? repeta el întruna

Am apăsat pe butonul roşu, terminând acel apel idiot. Deşi i-am auzit doar vocea, incapabilă să rostesc vreun cuvânt, sau să îi trimit un mesaj, măcar sunt liniştită că e bine, şi că nimeni nu l-a rănit sau implicat în vreo prostie din cauza mea. M-am ridicat de pe pat, luându-mi o geacă lărguţă pe mine şi ieşind pe uşă, pătrunzând pe holul sumbru. M-am oprit la intrare când am auzit gemete venind din capătul holului, urmat de nişte chicoteli înăbuşite. Sunetele se îndepărtau, aşa că am  decis să văd de unde provin acele sunete. Ajunsă în faţa camerei lui Vane, am deschis uşa începând să privesc printr-o mică crăpătură. Un sentiment de confuzie m-a cuprins, uitându-mă cu gura căscată la Vane, care îşi dădea capul pe spate la atingerile acelui blond pe care îl accidentasem. Mi-am băgat capul pe uşă, începând să privesc cu dispreţ la cei doi, ştiind că eu şi Harry nu o să mai avem parte de aşa ceva împreuna, plecând fiecare pe un drum diferit. Oftatul meu zgomotos le-a distras atenţia de la plăcerea pe care şi-o ofereau unul altuia, uitându-se la mine speriaţi. Doi ochi albaştrii atât de cunoscuţi mă priveau nesiguri, dându-mi seama imediat ai cui erau: Niall. Inima a început să îmi bată tot mai tare, respirând sacadat cu fiecare secundă trecută. Mi-am scuturat capul, apoi am plecat din cameră, ieşind afară din imobil. Nu îmi păsa dacă cineva avea să mă vadă, vroiam să scap din acel spaţiu închis, de aerul vechi pe care îl respirasem o săptămână întreagă. Mă gândeam să merg înapoi la apartamentul meu, însă probabil mai roiau ceva poliţişti pe acolo.  Măcar o poză să mai fi avut cu Harry, şi eram mulţumită. Neştiind pe unde ajunsesem, m-am aşezat pe o băncuţă, sprijinindu-mi coatele în genunchi şi gândindu-mă, nu ar fi fost mai bine să stau la locul meu, să nu fi plecat în noaptea aceea? 

NIALL'S P.O.V

Încă priveam spre uşă, uitându-mă după fata aceea şatenă ce plecase mai devreme. Mi se părea foarte cunoscută, însă nu îmi dam seama nici cum cine era. Mi-am întors privirea spre Vanessa care stătea nemişcată sub mine, privindu-mă inocent cu ochii ei ciocolatii. I-am dat o şuviţă după ureche, pasându-i un scurt sărut pe nas şi ridicându-mă de pe aceasta. Se uita mirată, însă nu spunea nimic, doar s-a încruntat şi s-a întors pe o parte, învelindu-se cu plapuma. Mi-am luat tricoul roşu ce zăcea pe jos pe mine, apoi am plecat, dorind să o găsesc pe fata aceea. Trăsăturile îi erau asemănătoare cu a unei persoane pe care o îndrăgisem foarte mult, şi încă făceam la fel. Însă, era imposibil. Bella...ea era moartă probabil. Nu avea cum să fie în viaţă. Însă totul la această fată semăna izbitor cu ea.  Cârlionţii dezordonaţi ce stăteau aşezaţi mereu pe umeri, buzele pline şi rotunde, ochii mici şi ciocolatii, ce străluceau mereu, forma rotundă a feţei, şi pur şi simplu prezenţa ei. Am început să mă uit peste tot, însă se pare că nu aveam nici o şansă să o revăd iar pe acea fată. Am dat cu piciorul într-o pietricică, apoi am pornit spre Liam. Trebuia să îi zic totul.