Impossible Love. [One Direction Fan-Fic]

Trust is all

Bella's pov. 

Genele-mi arcuite s-au ridicat uşor, lăsând la iveală ochii mei adormiţi, pielea-mi fină fiind încălzită de respiraţia caldă a lui Harry.

Mi-am îndreptat uşor privirea spre chipul lui angelic, sorbindu-i buzele din priviri. Privindu-l intens, şi-a deschis ochii, puţin somnoros.

A înăbuşit un căscat, apoi m-a privit, buzele lui arcuindu-se într-un zâmbet gingaş, gropiţele-i adânci ieşind în evidenţă pe obrajii lui.

M-a privit lung, dându-mi un pupic scurt pe frunte. A început să se joace cu părul meu, eu zâmbind cu gura până la urechi. Eram fericită.

Mă bucuram că eram în sfârşit cu cel pe care îl iubeam. Mă proteja, şi îmi arată prin fiecare gest că ţine la mine.

Dar, până când, până când avea să dureze fericirea asta? Băieţii cred că sunt îngrijoraţi. O să trebuiască să plece pentru trupă. Aşa trebuie să fie. Cât despre noi, nici măcar nu ne-am oficializat relaţia.

Poate, nici nu o să vrea. Poate face asta doar pentru plăcere. O dungă adâncă mi-a apuntat fruntea, negativismul meu plutind prin jur.

- Hey...ce ai păţit? Unde e zâmbetul ăla? - a îngânat el ca un copilaş - 

- Harry, nu am nimic. - i-am zis întorcându-mă cu spatele - 

- Sincer, nu te cred. - mi-a zis sec, punându-şi mâna de gorilă pe mine, strivindu-mă - 

- Nu ai decât. 

- Ce s-a întâmplat? Poţi să îmi spui. Unde e fericirea pe care am făurit-o amândoi azi-noapte? - mi-a răspuns cald, mângâindu-mi obrazul cu suflarea lui de mentă - 

- Sincer, asta mă întreb şi eu. Unde o să fie fericirea asta când o să începeţi turneul? O să rămână undeva, pe aripile vântului? Nu, îţi spun eu ce o să se întâmple. O să dispară încetul cu încetul, de parcă nici nu ar fi fost. 

- De ce spui asta? De ce eşti aşa nesigură? - a răspuns el vizibil iritat de problema mea - 

- Pentru că.....nici măcar nu suntem împreună, dar avem relaţii de genul. Vreau să fiu sigură că fericirea asta o să dureze, nu vreau ca peste 2 zile, să mă trezesc că pleci şi mă laşi singură şi sprijinită doar de rafalele de vânt pe o stradă pustie. - am răspuns ridicându-mă în fund, strângându-mi picioarele la piept - 

- Te asigur că nu o să se întâmple asta. Doar că...... - a ezitat el - 

- Doar că ce? 

- Nu putem fi împreună. - a zis el scurt, începând să îşi muşte buza de jos stresat - 

- Ştiam eu. Toată tevatura asta a fost doar pentru satisfacţia ta. Nu simţi nimic, şi nu o să simţi niciodată. Eşti doar un egoist. Credeam că eşti grijuliu şi că o să mă protejezi dar nu...Pentru câteva clipe de plăcere, m-ai minţit. Defapt, m-am minţit singură. Cum am crezut că te poţi schimba? M-am înşelat amarnic. Mă rog, de ce nu putem fi? Ce te împiedică? - am început eu să ţip, câteva lacrimi fâcându-şi loc pe obrazul meu - 

- Pur şi simplu nu putem! - mi-a replicat dur el - 

- Bine! Dacă asta vrei, asta o să fie! - m-am încrunat eu nervoasă, dând să mă ridic - 

- Bella, aşteaptă....- m-a privit rugător, prinzându-mi mâna - 

- Ţi-e frică, nu? Ţi-e frică că nu mai e nimeni care să te satisfacă. Mă dezguşti. 

- Dar Bella..... - a reuşit să zică, strângându-mi iar mâna cu putere - 

- Nu mă atinge! Nu vreau să te mai văd în viaţa mea! Asta a fost ultima dată când ai mai avut de-a face cu mine.  - am zis ieşind din cameră în fugă -