Impossible Love. [One Direction Fan-Fic]

Epilog

Cosiţele negre îmi stăteau imprăştiate pe suprafaţa pernei, încâlcite puţin după duşul de aseară. M-am ridicat în capul oaselor, întinzându-mi corpul amorţit. Dormisem atât de bine după mult timp. Uitându-mă buimăcită prin cameră, am observat că eram total singură în acea cameră luminoasă. M-am impleticit până la baie, unde am intrat direct în cadă, bucurându-mă total de căldura apei. Eram în sfârşit la locul meu, alături de cine trebuie. Drogurile nu mai erau o preocupare pentru mine, şi se pare că nici pentru Vanessa. Niall o iubea nespus, la fel cum îl iubea ea pe el. Mă bucuram că a găsit pe cineva potrivit lui, care să îl facă fericit. Am luat sticla cu gel, aproape goală, râzând timid la contactul ultimilor picuri de gel cu pielea mea, amintindu-mi de seara trecută. Mi-am înăbuşit un surâs, putând să zic că a fost cel mai bun duş avut vreodată. 

Când spuma de pe corp mi se risipise, m-am ridicat din cadă, trăgând dopul de deasupra scurgerii. Am apucat un prosop negru de pe suport, ştergându-mi pielea umedă. Mi-am pieptănat puţin părul, apoi am ieşit din baie, împlteticindu-mă până la dulap. Am luat o pereche de pantaloni mai largi de ai lui Harry, şi un maieu ce îl uitasem accidental săptămânile trecute. Am coborât scările, intrând apoi în bucătărie, unde numai Chris bântuia, mânuind o clătită în aer. Oare Harry pe unde era? M-am dus la frigider, luând sticla cu suc de portocale, şi turnându-mi într-un pahar generos de mare. Umplut până sus, m-am dus în sufragerie unde m-am aşezat comodă pe canapea, pornind televizorul. Mânuind telecomanda de pe un canal pe altul, un vizitator îşi făcu apariţia, apăsând constant pe butonul soneriei. Întrebându-mă cine putea fi, am deschis din impuls uşa, Vanessa pătrunzând înăuntru, la fel de brutal ca prima oară când ne întâlnisem.

- Vane! Ce cauţi tu aici? am întrebat închizând uşa

- Am venit să văd ce mai faci. Serios, tu nu mai dai nici un semn de viaţă? Am murit de îngrijorare crezând că te-a prins poliţia. se alarmă luându-mi paharul cu suc de pe masă, şi luând o gură mare din el.

- Nu prea cred că ai murit, doar eşti aici bându-mi sucul. am surâs eu, sprijinindu-mă de perete

- Lasă, îţi pui altul. Cu cine stai aici? 

- Cu... Harry şi o piticanie. 

- Harry? Acel Harry? mă întrebă mirată, ridicându-se de pe canapea

- Da, nu e evident zâmbetul kilometric de pe faţa mea? 

- Ba da, însă e incredibil. Unde e? întrebă iar măsurând cu privirea scările

Mi-am ridicat umerii, în semn de habar nu am, şi am tras-o înapoi pe canapea, începând o discuţie interesantă despre ea şi Niall. Mă copleşea cât de bine îl descria, şi câtă fericire se citea pe chipul ei. Ambii se completau reciproc, având grijă unul de celălalt. O priveam fascinată, şi în acelaşi timp supărată că nici măcar nu îl tratasem ca pe un prieten bun, oferindu-i doar o îmbrăţişare după atâta timp. Nu credeam că totul o să revină la normal atât de repede, de aceea îl ignorasem atunci. Am oftat scurt, timp în care Vanessa termină toată istorisirea ei romantică.

- Mă bucur pentru tine. Poate mergem cândva toţi trei la o plimbare. 

- Desigur, ar fi încântat. Bell' , scuze, dar trebuie să plec. Merg cu Niall să îmi aleg o maşină. 

- Alta? am râs eu scurt. Nici o problemă, mergi linişită. Te sun eu să îţi dau detalii despre ieşire, bine? 1

- Bine Bell' . Mi-a făcut plăcere să te revăd. a zis dându-mi o îmbraţişare strânsă, apoi dispăru la fel de repede pe cât venise

Am luat paharul de pe masă, apoi am mers în bucătărie unde Chris savura clătitele proaspăt făcute, aruncându-mi o privire plină de indiferenţă combinată cu ură, reîntorcându-se la clătitele lui. Am spălat uşor paharul cu un jet de apă, aşezându-l apoi pe marginea chiuvetei. Sprijinindu-mă de blatul acesteia, am pufnit într-un râs batjocoritor. 

- Ce ai? Ţi-ai văzut faţa în oglindă? 

- Unde e Harry? 

- Cum, nu ştii? Credeam că târfele ştiu tot despre clienţii lor. îmi răspunse în batjocură

- Trebuia să râd? Chris, vezi-ţi dracu' de treaba ta. Eşti doar un mucos, nu ştii absolut nimic! am ţipat din impuls

- Nu eu mi-am tras-o cu mă-ta! Eşti o curvă! Asta ai fost tot timpul! zise punându-se în faţa mea

Mâna mea îi pleznise puternic obrazul, întorcându-se pe partea cealaltă. Nu e vina mea că am iubit, iubesc şi voi iubi. Nu mă interesează ce crede el despre mine. Furia îmi clocotea prin vene, strângându-mi mâna din cauza usturimii.Se întoarse rapid spre mine, scoţând un pistol de la spate. Avea de gând să mă omoare? Speriată şi în acelaşi timp uimită, m-am lipit mai bine de blatul chiuvetei, dorindu-mi să fi avut pistolul ăla la mine. Inima îmi bătea nebuneşte în piept în timp ce mă uitam încontinuu la pistolul îndreptat spre mine. Am înghiţit doar în gol, fără vreo altă reacţie. 

- E timpul ca târfa să zboare. rânji cu degetul pe trăgaci 

Writer's P.O.V

Tensiunea creată, alături de liniştea ce domnea prin toată casa au fost spulberate de un foc de armă, un ecou asurzitor răsunând prin toată casa. O linişte mormântală căzu peste casă, învăluind totul într-un întuneric îmbibat cu mister fără nici un licăr de lumină, sau vreun strop de speranţă.

***

Ei bine, asta a fost povestea dragilor. Epilogul mi-a ieşit mai prost decât îmi imaginasem, deci... v-aş şi spune să nu îl citiţi, dar nu aţi mai afla cum s-a sfârşit, nu? Ei bine, nu ştiu dacă să mai fac şi o carte a doua, pentru că nu ştiu dacă vor fi cititori. Vă mulţumesc pentru sprijin, şi... aştept părerile voastre despre poveste, şi despre o ,,viitoare,, , dacă va fi cazul. Pupici!