Cautand fericirea (Vol. l&ll)

Capitolul 7

Kaitlyn pov.

Nimic nu era cum voiam, totul era pe dos în viata mea, chiar cand credeam ca revenisem cat de cat la normal.Îmi tot spuneam ca am nevoie de o schimbare, însa nu de o noua dezamagire, nu mai puteam suporta durerea, era prea mult pentru mine.
Nu ceream decat putina fericire,în schimb primesc suferinta, ca de obicei.Incetasem sa mai sper la o viata mai buna, de cate ori faceam asta se întampla ceva ce-mi demonstra ca nu merita sa traiesc.
Imi fusese înselata încrederea, îmi pierdusem dragostea din nou, viata nu era frumoasa, nici macar buna.O viata compusa doar din durere si dezamagire nu putea fii numita viata..poate doar o încercare esuata a unei vieti unde eu eram protagonista.Viata mea era esuata, deci..începeam sa ma obisnuiesc cu ideea.

Eram deja la primul curs,economie, era aproape 9 dimineata, uram sa fiu matinala.Emma ma trezise, si surprinzator, nu pomenise nimic de starea în care venisem acasa seara trecuta, dar probabil doar astepta momentul oportun.Miile de ganduri ce-mi strabateau mintea îmi distrageau complet atentia de la ce încerca baba cu ochelari sa explice, aproape uitasem ce mult uram profesorii pana sa ajung aici.Nu ma întalnisem cu Kevin dimineata, posibil nici sa nu fi dormit acasa, poate s-a dus la Elena..nu aveam de unde sa stiu.
Singurul regret pe care-l aveam în legatura cu el era...la naiba, aveam o multime de regrete, nu doar unul! Cel mai mare era ca..eu chiar ma straduisem sa pun sentimente în tot ceea ce se întamplase între noi iar el renuntase la tot odata ce se reîntalnise cu "prima iubire ".
Cand în sfarsit se termina ora îmi strang caietele si ies prima din clasa, nu aveam niciun chef sa fac pe sociabila cu persoane mai fericite ca mine..adica..pentru ce? Sa-mi constentizez mai profund nefericirea? Nu voiam asta.
Imi verific orarul si aflu ca urmatoarea ora, istoria o aveam în corpul D, ma orientez putin în acel campus imens si concluzionez ca mai am ceva de mers.Las privirea în jos, uitandu-ma cu atentie la firele de iarba pe care calcam, probabil si ele erau mai fericite ca mine.

-Ce nai...
Ma izbesc de ceva, de cineva, mai exact.Ridic privirea si dau de doi ochi verzi ce ma fixeaza sfredelitor.

-Uita-te pe unde mergi! Ma rastesc la tipul care înca se holba la mine.
Era înalt, brunet si plin de muschi, patetic.Isi trece mana prin par si zambeste vag

-Tu sa te uiti pe unde mergi, umbli ca un zombi, raspunde
Ma aplec sa-mi strang cartile de pe jos

-"Umbli ca un zombi ", îl imit eu strambandu-ma

-Ti s-a urcat talentul la cap? Intreaba amuzat Sunt unic, nu ma poti imita

-Dispari, mârâi dupa ce-mi adun cartile, vrand sa plec, însa în continuare imi blocheaza calea

-Ar trebui sa-ti ceri scuze, zice acuzator

-Sa fac ce?

Dar avea tupeu tipul,nu gluma

-Sa-ti ceri scuze, repeta oftand

-Dar nu vrei sa ma pun si în genunchi sa implor iertarea?

Ridica din umeri nepasator

-Daca insisti îti dau voie.

Ok..reusise sa ma enerveze, mai mult decat Ryan într-un timp mai scurt..era un record.Nu întelegeam care-i problema lui, parea genul de baiat rau ce nu e obisnuit sa menajeze unele persoane sau sa le înteleaga, se credea superior probabil...dar nu-mi pasa.

-Uite, tipule "dur " ce ar fi sa te duci sa ma cauti in alta parte? Poate ma gasesti

-Mi se spune Andrew, dur si sexy sunt celelalte nume ale mele, dar tu alegi cum mi te adresezi.

Cu greu mi-am abtinut o înjuratura, nu-mi placea la facultate

-Andy! Te-am cautat peste tot!
Din spatele meu apare Jenny si îi sare în brate tipului.Acesta o saruta apoi o lasa jos, ea se întoarce spre mine zambind apoi ma îmbratiseaza

-Ma bucur sa te vad, Katy, presupun ca deja ati facut cunostiinta, zice ea voioasa.Andy, iubitul meu si Kaitlyn, noua mea prietena.

-Incantat, zice Andrew, Andy, cum i-o zice

-Cam arogant iubitul tau, îi comunic lui Jenny fara sa ma sinchisesc ca si el era acolo

Ea începe sa rada

-Uneori da, îmi place sa spun ca e doar o fire dificila

-Sigur...
Deja ma plictisisem, nu aveam nimic de împartit cu oamenii aia,de ce sa îi suport?
-Hmm..ma duc la curs, spun îndepartandu-ma

-Ok, ne vedem mai târziu! Exclama Jenny facandu-mi cu mana

-Sper ca nu..soptesc lasand din nou privirea în pamant.

Restul orelor au trecut repede, din fericire fara sa mai dau se Jenny, sau mai rau, Andy.
Ma simteam deprimata, mintea refuzand sa se gandeasca la ceva anume..ma concentram pe fiecare pas pe care îl faceam si pe durerea persistenta din piept..durea..dezamagirea durea.
Ies din campus si ma îndrept spre locul unde îmi lasasem masina.Nu-l observ decat cand ma apropii mai mult..Kevin rezemat de capota.
Oftez si îmi musc buza încercand sa îmi opresc lacrimile

-Lasa-ma sa îti explic, ai inteles total gresit eu..

-Am avut o zi nasoala, nu mi-o strica mai rau, spun descuind masina

-Macar asculta-ma!

-Pa! Zic urcand, dau sa pornesc motorul dar urca pe locul din dreapta înainte sa-l pot opri

-Haide, trebuie sa-ti arat ceva, mergi tot înainte

-Hai sa nu, coboara si dispari

-Porneste si mergi unde iti spun daca vrei sa afli adevarul

Oftez si pornesc.Ma facuse curioasa