- Scrumbii uscate! Plăcinte cu creveți! Raci umpluți! Pastă de pește!
Sunt absolut convinsă că dacă m-aș plimba suficient de mult pe țărmul mării aș găsi la tarabe inclusiv prăjituri cu sardine și fursecuri cu ton.
Țărmul Egarthian pare înghițit de mulțimea de negustori care vând orice fel de mâncare de pește care există în lume. De asta îmi era dor, de mirosurile diverse din târguri, de tarabele colorate, de aerul sărat al mării, care îmi amintește de Cornwall...
Apropo de Cornwall.
Trebuie să-mi găsesc cât mai repede o trăsură și niște haine potrivite, pentru că n-am de gând să ajung acasă arătând ca o muncitoare griviană.
Dacă vreau să-mi reiau titlul, va trebui să mă comport ca o adevărată lady d'Amarys.
- Inele de calamari, domniță!
Îmi lasă gura apă la mirosul acesta al copilăriei, dar nu sunt aici pentru mâncare, și oricum am lucruri mai importante de făcut cu banii pe care i-am adunat atât de greu.
O femeie înaltă cu aluniță pe nas și basma roșie îmi face semn de lângă o tarabă plină cu globuri ciudate și cărți de joc.
- 'Aide să-ți ghicesc de dragoste, fetiță!
Numai asta- mi lipsea acum, ce să spun.
Pot să-mi dau seama și singură că stau foarte prost cu dragostea, nu-i nevoie să plătesc pe nimeni pentru asta.
- O trăsură! cer cu voce tare, îndreptându- mă spre locul de la docuri unde sunt aliniate birjele și cabrioletele. O trăsură până în Tallion!
În mai puțin de două clipe sunt deja instalată comod la adăpostul perdelelor, și mă îndrept cu viteză spre casă. Mă rog, spre ceea ce a fost cândva casa mea...
💥
Aerul de țară îmi face bine, așa că trag perdelele cu totul din ferestruica trăsurii, ca să pot inhala mirosul ierbii proaspăt cosite și al lanurilor cu grâu încă crud.
Sfârșitul lui mai e întotdeauna spectaculos în Egarthia, spre deosebire de Grivia, unde plouă toată vara și vremea e mult mai rece.
Vântul ăsta călduț parcă îmi dă ghes să cobor din trăsură și să o iau la goană peste câmp, în picioarele goale. Dar trebuie să mă abțin, de dragul etichetei.
Și mai trebuie să mă gândesc la ce-i voi spune acelei femei odată ce pășesc pe ușa conacului, pentru că s-a terminat cu zilele în care mă temeam de mama mea vitregă.
E ciudat cât de mult îți schimbă perspectiva câțiva ani de muncă grea și murdară, într-un loc unde nimănui nu-i pasă dacă ai sânge nobil sau ești doar un bastard sărac.
Am plecat într-o ladă pentru pește și mă întorc într-o trăsură drăguță, dar asta e o deosebire minoră. Important e că am plecat îngrozită, vrând cu orice preț să scap de lady Violet, și mă întorc sigură pe mine, așteptând să-mi recapăt titlul.
Bine, poate nu chiar atât de sigură.
Mi se lărgește un nod în stomac în timp ce peisajul devine tot mai cunoscut, dându- mi de veste că mă apropii de casă.
