- Încep să cred că n-am avut o idee prea grozavă. Vremea nu pare să țină cu noi.
Mă holbez la norii pufoși care se adună dinspre sud, și ridic din umeri zâmbind ironic.
- Ți-e frică de ploaie, lord Curtis?
- Nu ai citit povestea cu vrăjitoarea pe care a topit-o ploaia?
- Tu nu ești vrăjitoare.
- Nu, dar am părul la fel de zburlit, și sunt destul de urât, iar ploaia ar putea să mă confunde.
Replica lui îmi stârnește un hohot de râs.
A fost o idee bună să ne luăm "ceaiul" în pădure, chiar dacă norii de ploaie atârnă deasupra noastră ca o sabie.
În aer se simte încă zăduful de peste zi, și răcoarea pădurii e minunată, iar Ashton Curtis se poartă impecabil.
Nu știu exact de ce m-a invitat tocmai pe mine, dar nu mi-am bătut capul să caut o explicație. Și nici nu am stat pe gânduri înainte să-i cer valetului un coș cu gustări de la bucătărie.
Ziua de ieri mi-a demonstrat cât se poate de limpede că aranjamentul meu cu domnul Dante nu e deloc exclusiv, în ciuda condiției pe care am pus-o.
Să fim serioși, femeia aia are camerele lângă ale lui.
Să fim serioși.
Dante poate a scăpat asta din vedere, dar eu îmi amintesc foarte bine structura aripei de vest a castelului, și faptul că toate cele cinci apartamente comunică unele cu altele prin biblioteci.
Nu că mi-ar păsa. Nu. Dar nu-mi place imaginea de iubită tâmpă pe care crede Dante că o s-o joc, așa că am decis să ies și eu cu cineva, mai ales că n-aveam nimic de făcut azi.
Curtis se oprește într-o poieniță umbrită de stejari, desfășurând pătura cu pătrățele roșii pe care o ducea sub braț.
- Ăsta pare locul perfect, nu? E suficient de retras, dar nu atât de departe încât să nu ajungem la timp dacă începe ploaia.
- Perfect! îl aprob încântată, punând coșul jos. Plimbarea asta chiar mi-a făcut foame!
Așez cu migală sandvișurile mici cu brânză și castraveți, cutia cu biscuiți dulci, farfuria cu prăjituri și cele două sticle cu ceai rece.
Curtis scoate dopurile de plută cu zgomot, întinzându-mi una dintre sticle, cu un zâmbet galant.
- Pentru întoarcerea ta în Egarthia, domnișoară!
Nu-mi dau seama prea bine de ce întoarcerea mea trebuie sărbătorită, dar îmi ciocnesc sticla de a lui, aprobând.
- Pentru întoarcerea mea!
Ceaiul e rece și dulce, iar biscuiții cu gem de zmeură se topesc efectiv pe limba mea, făcându- mă să suspin de plăcere.
- Ce dor mi-a fost de biscuiții egarthieni! Bucătarii lui Dante sunt nemaipomeniți!
El aprobă gânditor, luând un sandviș cu brânză.
- Că veni vorba, Prințul pare foarte apropiat de prințesa Hanna. Ar trebui să ne pregătim pentru nuntă?
Simt un gol ciudat în stomac, și nu știu dacă e de la foame.
- De ce mă întrebi pe mine?
- Păi... ești prietena lui cea mai bună?
- Sunt?
- Zău, Kiera, omul a defilat cu tine de când te-ai întors, e limpede că încă sunteți apropiați.
