Îmi netezesc rochia lungă din mătase ivorie, așteptând neliniștită în fața oglinzii.
- Nu te mai fâțâi! mă ceartă Zara. O să-ți desenez codițele inegal!
Încerc să mă calmez, în timp ce pensulele ei fine îmi alunecă pe pleoape.
- Cum te simți? mă întreabă zâmbind.
- Ca atunci când cazi în gol și ți se ridică inima în gât, îi spun agitată.
Ea râde, deschizând o cutiuță cu pudră.
- În sensul bun, sper! Încă puțin și am terminat cu totul.
Scoate o altă pensulă, una lată și turtită, cu care îmi mătură delicat nasul și pomeții, îndepărtând excesul.
- Gata!
Și am voie în sfârșit să-mi deschid ochii.
Asta sunt eu?
Mă uit oarecum uluită la femeia din oglindă. Îmi dă un sentiment straniu, mai ales pentru că n-am fost niciodată adepta fardurilor.
- M-ai făcut mai frumoasă decât sunt, Zara!
- Puțină culoare nu poate schimba trăsăturile unui om, Ky, îmi răspunde ea veselă. Ești exact atât de frumoasă, eu doar ți-am accentuat frumusețea.
Îmi studiază cu ochi critic rochia despicată pe margini, și decolteul adânc pe care încerc în zadar să-l acopăr cu niște șuvițe de păr.
- Zeilor, Kiera, ești ireală!! Dacă aș avea sânii tăi, aș pune bazele unui cult. Zeița Zara. Și sigur n-aș duce lipsă de adepți!
Clatin din cap roșie ca focul.
- E prea... e prea... nu pot să apar așa în public, Zara!!
Mă panichez cu fiecare moment care trece, pentru că mai sunt câteva minute până la ceremonie, și Dante probabil așteaptă deja în balcon, în fața întregi Curți.
- De ce? Ai niște picioare superbe, și sâni...
- Zara!!
- Of, bine, bine! O să-ți pun capa dacă insiști.
Bineînțeles că insist.
Nu pot să stau așa în fața tuturor, cu o rochie despicată pe coapse și cu sânii pe jumătate scoși afară. Știu că miresele egarthiene sunt îndrăznețe- doar aici am crescut- dar pentru mine pare cam mult. N-am avut niciodată o încredere extraordinară în corpul meu, așa cum are Zara. Sau Dante.
Dante.
Nu te gândi acum la Dante.
O să mă pierd cu firea dacă încep acum să-mi reiau în minte toate temerile legate de noaptea care urmează. Poate e o prostie, dar nu mă pot abține.
Sunt convinsă că Dante are o experiență mai mult decât bogată cu femeile. Iar eu habar n-am ce se așteptă de la mine. Sau cum...
Of, nu te gândi la asta acum!
Zara îmi așează pe umeri capa lungă de un verde smarald, pe spatele căreia e brodat cu fir argintiu blazonul Casei Regale și capul de tigru.
Cumva, greutatea protectoare a capei mă mai liniștește. Nu doar pentru că îmi acoperă umerii și picioarele care se dezgolesc în mers, ci pentru că poartă însemnele lui Dante și mă face să mă simt deja a lui.
Nu că aș fi fost vreodată a altcuiva.
- Bine! Capul sus, da? Tereus te așteaptă afară. Haide!
