- Ce dimineață frumoasă!
Între noi fie vorba, ultimele două dimineți au fost groaznice- ultimele zile, de fapt, așa că n-am pic de entuziasm.
Se pare că are Zara pentru amândouă.
Nu știu ce mănâncă această ființă de are asemenea chef de viață. Eu sunt mai tânără decât ea, și mă simt ca un om mort, la propriu și la figurat.
Aș putea fi acasă la ora asta, dacă n-ar fi fost prostia asta de călătorie cu balonul. Și bineînțeles că, spre norocul meu, a plouat încontinuu de două zile, așa că ne-am anulat zborul inițial.
Practic, am rămas la Curte mult mai mult decât trebuia, și astăzi sunt ferm hotărâtă să plec acasă, indiferent dacă reușim să zburăm sau nu.
- Trei zile, îi amintesc Zarei, îmbufnată. M-ai făcut să mai rămân trei zile, și am auzit destule bârfe, chiar dacă n-am ieșit aproape deloc în public. Ashton avea dreptate într-o singură privință: am o reputație extrem de proastă.
- Și ce ne pasă nouă de asta? protestează ea. Ai vreo idee cât de proastă e reputația mea? Practic, toată lumea crede că sunt pe jumătate nebună, și o imorală pe deasupra.
- În orice zvon e un sâmbure de adevăr, spun cu înțelepciune, și ea începe să râdă.
- Știi foarte bine că nu-i așa! N-am mai avut un iubit de o groază de vreme.
- Da, nu pierzi nicio ocazie să ne spui tuturor cât de mult suferi pentru imaginea Coroanei, draga mea.
- Ți-am spus doar ție! mă contrazice amuzată. Și asta ca să știi că nu ești singura a cărei viață s-a dus de râpă.
- Ia stai puțin! Ai impresia că viața ta s-a dus de râpă? Nu tu ești nevoită să suporți toate bârfele doamnelor. Nu despre tine s-a scris în foiletoane că ai rupt o logodnă pentru că ești instabilă psihic.
- Nu, aprobă ea, dar tu pleci acasă zilele astea, și tot anul o să ai liniște. Eu plec în Kadara luna viitoare, și Tereus e hotărât să mă spânzure dacă nu obțin pentru Egarthia un tratat comercial.
- Deci te căsătorești până la urmă.
- Aa, nu! Mă gândesc că aș putea să seduc pe cineva din Consiliu, măcar până se semnează tratatul. Sau să-l șantajez pe rege. Nu știu, încă îmi perfecționez planul.
- Ah, grozav plan! Și eu, care credeam că suntem un popor drăguț și corect...
- Drăguț, da. Corect, nu. Oricum nu aș... a! Ăla e balonul nostru! Splendid, nu-i așa?
Mă uit în direcția indicată de degetul ei, studiind balonul uriaș care se vede deasupra copacilor. E colorat în fâșii strălucitoare de auriu și alb, și se observă de la distanță, chiar dacă mai avem de mers până pe țărmul ascuns de păduricea regală.
- Am insistat să trecem peste mare, mă informează ea încântată. N-ai idee cum se vede portul de sus! Ah, și sper că valeții ăia au ajuns deja cu coșurile mele, pentru că n-am de gând să zbor nicăieri fără cantitatea corectă de mâncare.
- Credeam că e un zbor scurt, spun îngrijorată, simțind că inima îmi ticăie tot mai repede, pe măsură ce ne apropiem de țărm.
În ciuda tuturor discursurilor pe care mi le-am ținut în minte, gândul că Dante ne așteaptă de partea cealaltă a pădurii îmi înmoaie picioarele.
- Corect, dar nu putem pleca fără mâncare. Am cerut două coșuri cu de toate, și vin, și ceai, și pături... nu te uita așa! Dacă e să fie ultima ta zi la Curte trebuie s-o petrecem în stil mare!
