Niciodată să nu te încrezi în ochii unui prinț.
💥
Candelabrele imense sclipesc deasupra mulțimii, scoțând în evidență toate culorile vibrante și strălucitoare purtate de curteni pentru participarea la balul de întâmpinare.
Zăbovesc în prag, cuprinsă de neliniște, și sentimentul că am făcut o greșeală enormă crește cu fiecare clipă.
Nu trebuia să fiu aici.
O invitație e o invitație, nu o poruncă. Puteam foarte bine să o refuz, mai ales că abia m-am întors, lucrez la reinstaurarea conacului, și toate celelalte ...
Dar iată- mă aici, la strălucitoarea Curte din Cornwall, care nici măcar nu exista acum zece ani.
Castelul e spectaculos. Nu mă așteptam la nimic mai modest din partea lui Dante. Până și aripa vestică în care am fost instalată e de un lux absolut imoral, cu apartamentele uriașe în care stăm, cu ieșirile separate spre grădină, cu cei doi valeți personali care așteptă la fiecare ușă, gata oricând să îndeplinească orice dorință a musafirilor...
Nu că ar fi mai prejos invitații la Curte. Abia acum observ cât de multe femei tinere sunt aici la un loc, luând ochii domnilor cu rochiile lor strălucitoare. Sunt și câțiva bărbați tineri, nu-i vorbă, dar femei sunt de trei ori pe atâta.
Femei, fete tinere, îmbrăcate splendid în rochii din satin, mătăsuri lucioase și paiete aurii...
Rahat, de o mie de ori!
Nu m-a dus capul că moda egarthiană trebuie să se fi schimbat. Tâmpită mai ești, Kiera.
Îmi șterg mâinile umede de transpirație pe marginile rochiei mele gri- verzui, de o simplitate ridicolă.
Mă simt ca cerșetoarea din poveste care a reușit cumva să se strecoare la bal, într-un colț...
Cum am putut să nu întreb? Ce-a fost în mintea mea să vin cu hainele astea vechi de o mie de ani?
Când am plecat din Tallion mi s-a părut o idee bună să iau câteva din rochiile mamei. Păreau superbe și deosebite, dar acum îmi dau seama că sunt doar... demodate.
Nimeni nu mai poartă rochii în nuanțele astea, văd că sunt la modă culorile vibrante și lucioase... iar rochia mea nu are nici una nici alta.
Singurul detaliu interesant e decupajul adânc de la spate, un V ascuțit care îmi coboară până între omoplați... dar probabil voi sta toată seara lipită de perete, așa că nimeni nu va fi impresionat de modelul atipic al rochiei mele.
Mă trag într-un colț al sălii imense, încercând să-mi dau seama dacă vreuna din fețele astea ar putea să-mi amintească de prietenii din copilărie.
Cu fiecare minut sala se tot umple, și zvonurile siropoase șoptite în dosul evantaielor mă fac să ciulesc urechile, ațâțată.
- Am auzit că Hanna a Maleziei este preferata sezonului, șoptește cineva, ridicând din sprâncene către însoțitoarea ei.
- Se spune că prințul a primit deja oferta de căsătorie, e doar o chestiune de timp până va accepta.
- Eu am auzit că vrea o soție egarthiană. E șansa noastră, fetelor!
