Până la sfârșit 🔞 Vol 12

Capitolul 1

Max:

Iadul.
Un cuvant si un loc ce nu-mi e deloc strain. Simt cum sunt tras in el chiar în momentul de fata si imi vine sa urlu de durere. De ce? Pentru ca in clipa asta simt scutul cum se fisurează,deoarece dincolo de usa ce ma desparte de copii mei Nemesis si Tartarus,se produce un dezastru.
Cu fiecare cuvânt dureros ce li se desprind amandurora de pe buze,eu incep sa ma scald in agonie,iar cand ultimul urletul de groaza a lui Nemesis strapunge aerul din Olimp,inima și sufletul meu se fac intr-o secunda țăndări.
Inchid ochii si imi inclestez maxilarul doar ca sa-mi regasesc cat de cat echilibrul.
„Respira,Max...doar respira!”
Degeaba imi impun sa o fac,toate functiile mele sunt blocate. Corpul imi e paralizat din cauza terorii ce imi curge prin vene si a focului agonizant ce imi strabate interiorul in valuri din ce in ce mai puternice.
-Nuuuuu!!!!urla din nou zeita mea si o aud cum se îneacă din cauza suspinelor.
Deschid ochii si ma forțez sa ma misc din loc,doar nu reușesc. Corpul ma tine blocat pentru ca nu vrea sa accepte ceea ce mintea ii transmite. Frica ca agori mou nu mai este dincolo de usa ma tine împietrit in loc.
-Max...sopteste ingerasul cu groaza in glas si incepe sa tremure langa mine. Ce se întâmplă?intreaba speriata.
Nici nu vreau sa ma gândesc la ce se întâmplă. Nici nu vreau sa realizez ca e adevărat coșmarul in care ne-am prins cu toții în mai puțin de cateva minute.
-Nu se poate asa ceva,maraie ca scos din minti,Chaos.
Incepe din nou sa isi izbească pumnii în usa de titaniu,iar zidul de energie incepe sa crape.
-Pateras...ingaima Styx cu greu.
Inghit cu dificultate si clatin a lehamite din cap.
-Asa ceva...soptesc cu mahnire.
Ingerasul ridica ochii înlăcrimați in ai mei,apoi se uita spre usa cand bariera cade si se deblochează automat. Inima incepe sa-i bubuie haotic in piept,iar respiratia i se poticneste si aerul nu-i mai ajunge cum trebuie in plamani.
-Nu e adevărat!spune plângând. Nu are cum sa fie!continua,iar tonul i se ridica atat de mult spre final incat devine isteric. Nuuuu!!!urla innebunita si se repede spre usa.
Da buzna in baia din Olimp si incremeneste dincolo de prag cand o vede doar pe Nemesis cum plânge in cada in timp ce-l tine pe micuțul zeu strins la pieptul ei.
-Nu!tipa scurt si ascutit psychi mou. Unde e?intreaba disperata,dar zeita nu poate sa-i răspundă din cauza plânsului.
Acționez din instinct cand genunchii ii cedează îngerașului si o prind inainte sa se facă gramada pe jos. Styx trece pe langa noi tremurand toata,dar in toata agonia ce i-a cuprins trupul si mintea,reuseste sa faca un prosop sa-i apara intre degete. Se apropie de Nemesis cu pasi mici si învelește micutul zeu in prosop,apoi il ia in brate. Lacrimile ii curg șiroaie pe obraji in timp ce-l priveste,iar Nemesis isi ridica privirea spre ea si continua sa se uite la micut cu ochii în lacrimi.
Intorc capul si toti ai mei sunt distrusi. Vad in ochii lor cum totul se năruie si cedează in fata dezastrul.
Unul câte unul clachează si lasa Iadul sa-i învingă. La fel cum fac si eu,fiindca nu am cum sa-l ajut pe Tartarus. Agori mou si-a dat viata la schimb pentru copilul lui,iar prețul deja a fost plătit si eu nu am cum sa intervin in echilibrul sortii. Cuiul e deja bătut. Viitorul deja si-a schimbat cursul,iar trecutul a fost scris.
Innebunesc? Cu siguranță răspunsul este,da.
Asta e momentul când eu,Max Chronis,ajung la sfârșitul lumii mele infinite. Asta e ziua ce-mi pune capac. Aici si acum,in momentul asta,scutul meu crapa definitiv.
Nu mai e nici o cale. Nu mai exista nici o șansă care sa-mi dea speranța. Nu mai vad nici o luminita la capătul tunelului. Si deși as vrea sa raman de neclintit,Iadul ma ingenuncheaza. Simt din nou chinul insuportabil ce ma mănâncă pe interior si amareala lui îngrozitoare pe buze.
Ard...si o fac intr-un mod infernal de dureros.
-Choas...soptesc cu glas frant,iar teroristul meu malefic ma priveste cu ochii în lacrimi.
Isi musca cu putere buza de jos in timp ce-si obliga picioarele sa paseasca spre noi si fara sa-i spun ce vreau de la el,o strange pe psychi mou la pieptul lui ce tremura mai rau ca o vargă.
Imi sterg obrajii umezi si imi indrept pasii spre Nemesis mai mult împletindu-ma in propriile picioare.
Styx se da putin mai intr-o parte si fac un prosop sa apara intre degetele mele ca s-o pot acoperi pe Nemesis. Cu inima sfâșiată si cu sufletul făcut bucăți,imi scot micuta zeita din cada si o strang cu putere la pieptul meu.
Tremura incontrolabil in timp ce-si da capul pe spate si cateva hohote chinuitoare ii ies din adancul pieptului,dupa incepe sa clatine frenetic din cap si isi strange ochii cu putere.
Încerc sa ii asimilez durerea ca sa-i dau câteva clipe de respiro,dar nu reușesc. Chinul ce il trăiește Nemesis pe interior,e la fel de nesfârșit precum e cel din mine si cu toate astea as face orice ca să-i alin durerile atat ei cat si celorlalți,dar nu pot. In situația de fata nu am cum sa ii ajut. Nu pot sa fac nimic ca sa-l aduc pe Tartarus înapoi. El nu e mort ca sa-i intorc sufletul,ci se afla intr-un loc unde nimeni niciodată nu-si dorește sa ajungă.
Inspir adanc încercând sa-mi oxigenez cat mai bine plămânii si creierul,apoi incerc sa găsesc repede o soluție de moment pentru a nu ne pierde cu toții controlul.
Imi lipesc buzele de fruntea lui Nemesis in timp ce mintea imi lucrează la foc automat si mi se pune un nod in gat cand nu găsesc nici o portita de scapare din chinul si dezastrul ce s-a dezlănțuit asupra noastră.
„Nu stiu ce sa le spun...cum sa le dau încredere cand nici macar in mine nu mai exista asa ceva? Cum sa le spun ca totul o sa fie bine cand nici macar nu știm cât trebuie sa asteptam ca Tartarus sa se întoarcă? Cum sa fac ca in ochii lor sa nu mai arda durerea,cand gandul meu in momentul este zboară la el si la chinurile prin care trece acum? Nu stiu ce sa fac sau sa zic si nici macar nu stiu daca Tartarus vorbea serios cand a zis ca o sa se întoarcă intr-o zi din locul ce nu are portite de scapare. Iad...un iad nesfârșit de chin sălășluiește acum in mine...”
Tușesc si imi dreg glasul pentru a încerca totuși sa ii calmez pe ai mei atunci cand suspinele rasuna tot mai tare in jurul meu,dar nici un cuvânt nu-mi iese printre buze cand dau sa vorbesc.
Clatin cu amărăciune din cap atunci cand incerc si a doua oara sa vorbesc,dar am parte de aceleasi rezultat,apoi pocnesc din degete fara sa mai încerc sa spun drscu si pentru a treia oara,iar decorul se schimba și ajungem cu toții în living.
O las jos pe Nemesis cand Styx vine in fata noastra,dar ca sa ma asigur ca nu se face gramada la picioarele mele,ii inconjor strans talia cu bratele si o lipesc de pieptul meu. Micuta mea zeita il i-a pe Erebus din bratele lui Styx si il strange cu grija la pieptul ei.
Privesc ghemotocul peste umarul ei si privirea mi se incetoseaza instant.
„E atat de mic...daca puterea colosala a lui Tartarus nu i-ar curge prin vene,micutul Erebus nu ar avea nici o șansă de supraviețuire. Dumnezeule...soarta de data asta nu ca ne-a dat una și ne-a trimis în Iad,ci a lovit atat de puternic încât ne-a zdrobit pe fiecare-n parte...si întrebarea întrebătoare este: Cum dracu o mai scoatem noi de data asta la capat?”