Până la sfârșit 🔞 Vol 12

Capitolul 2

Max:

Mort?
Nu. Nu sunt mort. Daca eram mort nu mai simțeam in clipa asta nimic.
Nu mai simțeam chinul ce ma arde pe interior cand ii vad zambetul trist a lui Nemesis si desi vrea sa reziste durerii ce o schingiuie pe interior,nu prea ii iese. De mai bine de o luna suntem pe fundul Iadului,dar spre deosebire de Nemesis,noi ceilalți nu ne ascundem trăirile interioare. Tot ce purtam in suflet se vede clar pe fata fiecăruia. Teroarea e cea care ne traverseaza intr-una chipul,pentru ca fericirea de alta data si nebunia din casa au dispărut o data cu agori mou,Tartarus. Din acea zi ce a fost atât binecuvântare cat si blestem,noi am fost supuși unui chin devastator ce ne tine intr-o agonie continuă.
„Si ce naiba pot sa fac? Cum sa o scot la capăt? Nu am descoperit pana acum nici un mod din a-l scoate de pe fundul Tartarului. Si totuși...ce e de făcut? Fiindca nu pot astepta sa se produca o minune..."
Nu e in firea mea sa stau și sa aștept sa se intample un miracol. Si am ajuns intr-un asemenea punct al nebuniei,incat imi vine sa frang gatul cuiva de ciuda pentru ca sunt legat de maini si de picioare. Faptul ca nu pot interveni în hotărârile sortii ma scoate din minți și totodată imi vine sa ma zgârii pe ochi fiindca stau la mana destinului si nu am cu ce naiba sa-l forțez ca sa grăbească putin procesul de eliberare a lui Tartarus.
„Futu-i! Cât dracu trebuie sa mai așteptăm? Cat naiba o sa mai dureze chinul?"
Habar nu am...dar un lucru stiu sigur. Sunt distrus.
Durerea ce face prăpăd in mine abia dacă mai reușesc sa o indur. Daca pana acum la fiecare copil ce mi-au căzut in infern,am crezut ca innebunesc din cauza agoniei...ei bine...acum sunt devastat total din cauza ei. Rana ce mi-a provocat-o dispariția lui Tartarus e insuportabila,iar faptul ca nu stiu nici o modalitate sa-l scot de acolo cu mana mea o face sa sângereze incontinuu si ajunge sa ma mănânce de viu.
Nu imi place absolut deloc situația in care ne aflam si urăsc neputinta ce imi apasa precum un ditamai bolovanul pe umeri. Detest sentimentul de neputinta de cand ma stiu. Nu imi place sa fiu încorsetat si ingenuncheat.
Neputinta ma pune la pământ și ma frânge agonizant de incet fara sa am opțiunea de a ma apara. Singura alinare ce o mai găsesc in tot chinul de care am parte este ingerul pe care il tine Nemesis in brate.
Erebus.
Ingerul ce reuseste sa mai risipeasca intunericul din jurul nostru.
Nu il condamn pe Tartarus pentru ceea ce a făcut,fiindca eu unul as facea-o pentru fiecare dintre ei. Ceea ce agori mou a facut e un lucru ce ne caracterizează pe noi toti. Pana la urma,omorâm sau ne lasam omorâți pentru ceea ce iubim. Insa cum soarta nu a putut sa il omoare pe Tartarus pentru dezechilibrul ce l-a creat datorita faptului ca si-a tinut atat jumatatea in viata cat si copilul mulțumită puterii infinite ce curge prin venele lui,prea marita soarta a hotărât sa il inchida. Doar pentru ca agori mou a facut ce i-a dictat sufletul,balanta naturii a găsit un preț colosal pe care sa-l plătească Tartarus pentru ca echilibrul sa fie din nu restabilit. A luat un suflet de titan absolut,ca sa lase doua in locul lui sa trăiască,iar pe noi restul sa ne chinuie in cele mai arzătoare cazane cu smoala ale Infernului.
Inspir si expir cand puterea explodează in mine,iar arsura ce-mi inunda tot interiorul imi tine nu doar trupul intr-o teroare violenta,ci și sufletul.
Cu greu reusesc sa ma desprind de blatul mobilei de bucatarie ca sa fac cativa pasi in direcția lui Nemesis cu intenția de a-l lua pe Erebus in brate.
Il strang cu grija la piept cand ma opresc in fata ei si il privesc cu ochi tulburi pe micut cum imi prinde degetul arătător in pumnisorul lui si extrage putere din mine. Aceste este unul din momentele în care eu simt cum ajung la capătul puterilor,fiindca ma gândesc la Tartarus si la faptul ca el trebuia sa fie in locul meu ca sa-si hrănească micutul zeu.
„Daca as putea sa il eliberez...sau dacă as putea sa ii iau locul in Tartar,ar fi perfect. Dacă ar fi posibil,as face si pe dracu-n patru sa-l scot de acolo,dar soarta nu catadicseste sa isi intoarca fata spre noi ca sa ne mai trimita cateva raze de speranta sau măcar vreun indiciu. Deocamdata ne lasa sa ne chinuim ca ultimii damnati de pe fata pământului,cu toate ca nu meritam. Insa in toata agonia asta eu stiu sigur ca exista o cale de a iesi la suprafata,iar daca nu reușesc sa o gasesc mai repede,jur ca in scurt timp am sa innebunesc. Sunt ferm convins ca de data asta am sa-mi pierd mintile dacă nu reușim sa o scoatem mai repede la capat."